Centura Bucureștiului – soluția USR

USR Policy Brief 4

autor: Cătălin Drulă, deputat, membru în Comisia de Transporturi și Infrastructură

Centura Bucureștiului are o istorie de inconsecvență și nepricepere. Mutarea la Primărie nu ar rezolva lucrurile, ci dimpotrivă. Soluția este un plan bine făcut și o echipă profesionistă care să se ocupe de el. Ambele au fost începute la sfârșitul anului trecut, PSD trebuie doar să le continue.

​ Scurt istoric

Când vorbim de Centura Bucureștiului ne referim, de fapt, la două proiecte: la inelul existent, un drum vechi cu o banda pe sens în cea mai mare parte și la un nou inel, exterior acestuia, care ar urma să fie construit direct ca autostradă.

Inelul existent este vechiul drum al forturilor din jurul Bucureștiului, construite de regele Carol I ca să apere orașul (unele dintre ele mai există și ar merita valorificate turistic). Indicativul acestui drum în nomenclator este DNCB – Drumul Național Centura Bucureștiului. E vorba de un drum în mare parte nemodernizat și îngust, cu multe intersecții la nivel cu șoselele care leagă Bucureștiul de alte orașe. O particularitate semnificativă a acestui drum este că are calea ferată alături pe o mare parte din lungime ceea ce complică suplimentar intersecțiile. De-a lungul Centurii s-a construit foarte mult după Revoluție, în special dezvoltări industriale (depozite, hale de producție) ceea ce face dificilă, în multe zone, modernizarea drumului actual.

Al doilea proiect propus este viitoarea autostradă de centură, cu indicativul A0, situată în exteriorul inelului de centură actual. Avantajul acestui proiect este cel al unei construcții noi. Fiind proiectată din start ca drum rapid, nu e nevoie de improvizații și soluții complicate și chinuite ca pe centura actuală. Dezavantajul major este depărtarea față de oraș. În timp ce DNCB este circular la o distanță aproape constantă față de centrul Bucureștiului de 12km, în cazul A0 această depărtare ajunge aproape dublă în anumite zone (peste 20 km). De asemenea, lungimea totală a DNCB este de 71km, în timp ce pentru A0 este de 100 km.

Cele două proiecte au fost și încă sunt concurente în prioritățile guvernanților. Ca de multe alte ori când e vorba de infrastructură, în loc să terminăm un lucru bine și apoi să ne apucăm de următorul, am început două lucruri care se concurează și nu am terminat niciunul. Pe termen lung, ambele sunt necesare, dar costurile sunt semnificative: 400 milioane € pentru DNCB și aproape 1,9 miliarde € pentru A0. De menționat este că, deși modernizarea DNCB pare semnificativ mai ieftină, prețul menționat nu include intersecțiile denivelate necesare pentru fluență (așa cum vom explica în continuare). Doar o singură astfel de intersecție ar costa între 25 și 50 de milioane de euro. De asemenea, estimarea pentru A0 este făcută în prețuri la nivelul anilor 2007-2008, în periioada boomului în construcții, deci este probabil să fie exagerată.

Nordul

La mijlocul anilor 2000 când deja era demult evident că actuala centură, DNCB, se sufocă sub trafic, a apărut ideea lărgirii acesteia pentru a-i dubla numărul de benzi (de la o bandă la două benzi pe sens). Proiectele de dublare au început numai pe zona de nord și au mers foarte greu. Motivele principale au fost proasta pregătire a acestor investiții și finanțarea neregulată. De la proiectarea făcută de mântuială cu ignorarea realităților din teren (rețelele de utilități, spre exemplu), exproprierile făcute cu erori și cu întârziere, caietele de sarcini prost întocmite sau managementul defectuos de contract și până la tăierea finanțării pe care a făcut-o guvernul Ponta în toamna lui 2012 pentru a mai aloca bani doar doi ani mai târziu, toate au contribuit la un progres frustrant de lent ale acestor dublări de pe zona de nord și la pierderile economice aferente.

În plus, o dată terminate anumite sectoare co-zile și întârzierile în trafic nu au dispărut pentru că intersecțiile au rămas la nivel. Lărgirea/dublarea a fost începând din anii ‘90 soluția preferată de Compania de Drumuri (în diversele sale denumiri și forme de organizare: AND, CNADNR, CNAIR) pentru ceea ce numește ”modernizarea drumurilor”. Din păcate această soluție ignoră una dintre cauzele principale ale blocajelor și întârzierilor din trafic: intersecțiile la nivel cu conflicte între fluxurile de trafic. CNAIR înțelege foarte greu că este nevoie de denivelarea intersecțiilor. Și atunci când o face proiectele rezultate de multe ori nu tratează toate relațiile (adică se face un singur pasaj pe una din direcții) rămânând blocaje semnificative din cauza conflictelor de trafic între celelalte relații (cum e cazul intersecției DNCB-DN1, de exemplu).

O altă problemă semnificativă cu acest tip de modernizare (pe care un fost prim-ministru a numit-o “standard de autostradă” într-un acces de populism) este cea a acceselor directe din proprietăți. Atunci când intrarea într-un drum (presupus) de viteză se face direct din proprietate apar riscuri mari de siguranță și probleme de capacitate a drumului. Este de exemplu, situația unui TIR care iese direct din curtea depozitului pe centură și ocupă în cadrul virajului ambele benzi de circulație, accelerația sa fiind foarte lentă: se crează un risc mare de accident și fluența traficului este afectată.

Sudul

Am discutat până acum despre proiectele de modernizare de pe jumătatea de nord. Pe jumătatea de sud, lucrurile stau și mai rău. Deși au existat contracte semnate în 2008, lucrările nu au început niciodată din lipsa alocării bugetare. În cele din urmă au fost reziliate în anul 2014. Motivul: s-a dorit ca proiectul să fie trecut pe finanțare din fonduri europene, iar cel care fusese licitat nu corespundea standardelor. În 2015 s-a realizat un nou studiu de fezabilitate pentru jumătatea sudică a DNCB care trebuia să aducă proiectul la standardele necesare pentru finanțare europeană. Printre problemele rezolvate de acest studiu a fost în sfârșit și cea a intersecțiilor denivelate – pentru prima dată au fost propuse în România intersecții pe 3 nivele (intersecțiile multi-nivel sunt comune pentru rezolvarea nodurilor complicate în alte țări) – precum și cea a acceselor de la proprietățile adiacente drumului, rezolvată prin adăugarea drumurilor colectoare paralele cu drumul principal.

În ceea ce privește proiectul A0, în anii 2007-2008 a fost realizat un studiu de fezabilitate pentru acest nou inel de autostradă, dar lucrările nu au fost niciodată licitate. Motivul oficial: lipsa finanțării, respectiv 902 mil euro pentru A0 Sud și 968 mil euro pentru A0 Nord. Un motiv fals dacă avem în vedere că au rămas miliarde de euro nefolosite din fondurile europene pentru transport disponibile pentru perioada 2007-2013.

Aici de vină este proasta practică bugetară pentru investiții: se pregătesc proiecte conform unei estimări optimiste de implementare, apoi când anumite lucrări întârzie, banii nu pot fi redirecționați în altă parte pentru că nu există proiecte de rezervă (la rândul lor, acestea nu există pentru că nu s-a crezut că vor fi bani pentru ele). Așa am ”reușit” să nu construim autostrăzi și să lăsăm în același timp banii europeni nefolosiți.

Ceea ce s-a încercat fără succes pe A0 este o contractare prin concesiune. Această idee a concesiunii a tot fost încercată de Compania de Drumuri începând din 2004, în special cu proiectul Comarnic-Brașov la care au fost trei eșecuri consecutive. Este o idee seducătoare pentru politicieni și ușor de prezentat public. Teoretic, constructorul face autostrada pe banii și riscul lui, apoi o operează și încasează taxe din care își recuperează investiția pe o perioadă de câteva zeci de ani.

Simplu și eficient, doar că… nu funcționează. La nivelul de trai și de motorizare din România, taxele încasate pentru folosirea drumului nu ar acoperi decât undeva la 5-10% din investiție – restul ar trebui plătit de statul român și contabilizat la datoria publică. Ceea ce este exact ce se încerca a fi evitat prin modelul PPP (parteneriat public-privat)/concesiune – acest tip de proiecte trebuiau să fie (conform apologeților) off-budget adică necontabilizate ca parte din datoria publică. În plus, pentru a avea succes un proiect PPP/concesiune trebuie extrem de bine pregătit din partea statului – cu studii și o pregătire a proiectului foarte bine făcută, cu experți în PPP și finanțe de partea mesei pe care stă Statul. În fapt, aceste tentative de PPP au fost făcute “pe genunchi”, sub o mare suspiciune de interese și comisioane ascunse, așa că nu este de mirare că au eșuat.

Stadiul actual

În prezent, pe nord lucrurile stau astfel, plecând de la autostrada A1 București-Pitești spre est. Pe sectorul dintre A1 și DN7 (Chitila) lucrările de modernizare prin dublarea la două benzi pe sens sunt avansate (progres fizic în jur de 70%). Din păcate, proiectul nu a prevăzut intersecții denivelate astfel că vor rămâne numeroase puncte de conflict rezolvate doar prin sensuri giratorii: la Dragomirești-Chiajna, la Rudeni și la Chitila/str. Cartierului. Mai departe, de la Chitila la Colentina avem deja două benzi pe sens de câțiva ani, dar cozile și blocajele persistă pentru că intersecțiile sunt încă la nivel: la Mogoșoaia, la DN1/Otopeni unde se formează cozi enorme, la Tunari, la Ștefănești și la intersecția cu autostrada A3 București-Ploiești. Cu excepția intersecției de la Mogoșoaia, unde CNAIR a anulat recent licitația pentru întocmirea proiectului tehnic al pasajului prevăzut a fi realizat încă din 2007, CNAIR nu are planuri pentru a denivela aceste intersecții. Mergând mai departe, între Colentina/DN2 și autostrada A2 București-Constanța avem o zonă unde au fost începute lucrările de dublare și abandonate la începutul anului 2015 când a fost reziliat contractul de execuție. Din păcate, CNAIR nu a relicitat aceste lucrări pâna la data curentă, deși au trecut doi ani de la reziliere. Este de menționat că nici pentru acest proiect nu sunt prevăzute intersecții denivelate la DN2 București-Urziceni și la DN3 București-Lehliu deși încă din faza de studiu aceste intersecții erau previzionate să aibă un nivel de serviciu foarte prost (cu alte cuvinte vom avea aceleași cozi foarte mari și întârzieri în trafic).

Pe partea de sud avem un singur proiect în derulare, respectiv denivelarea intersecției de la DJ602 Domnești, unde licitația pentru contractarea unui constructor (și proiectant, în același timp) este în curs de peste doi ani și încă nu avem un contract semnat. Lansarea licitației pentru dublarea DNCB bazată pe studiul din 2015 a fost blocată de lipsa unui accept privind calitatea proiectului pentru a fi finanțat din fonduri europene. În ceea ce privește A0, procedura de achiziție publică pentru contractul de concesiune este înghețată de câțiva ani (se așteaptă anularea din motive explicate mai sus, dar politic nu este asumată această decizie)

​De ce am ajuns aici? Este trecerea la Primăria București o soluție?

Este important să discutăm și despre cauzele situației deplorabile în care se află proiectele de investiții pentru Centura Bucureștiului. E vorba în primul rând  de slaba capacitate a instituțiilor care gestionează aceste investiții: Ministerul Transporturilor (MT) și Compania de Drumuri (CNAIR). Sunt instituții deprofesionalizate, care funcționează ca sisteme anti-meritocratice, care nu încurajează performanța. Astfel, oamenii buni au plecat în mare parte în domeniul privat (sau au emigrat), iar clientela politică joacă un rol important în aceste organizații. Când profesioniștii fac un pas în spate, vorbesc politrucii. Din acest motiv s-au și schimbat foarte des prioritățile, ba pentru unul din inele, ba pentru celălalt, după cum s-au schimbat șefii. Nu în ultimul rând, nu trebuie să ignorăm posibilul rol al corupției în acceptarea unor soluții de proiectare de slabă calitate, făcute cu investiție mică de resurse.

S-a vorbit recent în spațiul public despre trecerea Centurii la Primăria Municipiului București (PMB). Se pune întrebarea dacă ar fi o soluție pentru acest proiect. Răspunsul nostru este categoric nu. Sunt două motive importante. Primul este că PMB este un gestionar chiar mai slab, mai corupt și mai puțin transparent de proiecte de investiții decât MT/CNAIR. Greu de crezut, dar așa este. Exemple notabile pentru lipsa de capacitate a PMB sunt proiectele de modernizare a Șos. Fabrica de Glucoză și a Bd. Prelungirea Ghencea care trenează de peste 5 ani de zile și încă nu s-au lansat nici măcar licitațiile pentru găsirea constructorilor. Nu e clar de ce o instituție care a ratat atât de clar proiectele majore de infrastructură ar fi capabilă să lărgească centura actuală și să construiască autostrada care înconjoară capitala.

​Finanțarea europeană

Un al doilea motiv este că prin trecerea la PMB s-ar putea pierde finanțarea din fonduri europene din Programul Operațional Infrastructură Mare unde CNAIR este beneficiar. Discutăm despre fonduri nerambursabile de ordinul sutelor de milioane de euro disponibile dacă proiectul este realizat de CNAIR ca parte din coridorul trans-european Constanța-Nădlac. O schimbare a Programului Operațional ar dura și probabil nici nu ar fi acceptată de Comisia Europeană care nu ar înțelege (ca și noi) ce schimbare de fond ar fi trecerea de la guvern la primărie, mai ales că banii europeni sunt pentru coridoarele transnaționale, iar preluarea de către primărie ar accentua calitatea de proiect local a centurii.

PSD a tăiat finanțarea pentru DNCB în 2012, PSD a lansat licitația eșuată pentru concesiunea A0 Sud în 2013, PSD a negociat în 2014 cu Comisia ca DNCB să fie făcut cu bani europeni de guvern. Acum tot PSD vrea să mute proiectul, deși are și primăria și guvernul. Problema pare de consecvență și de pricepere. Dacă vrea (și dacă știe cum) PSD poate să facă treabă în cadrul actual, nu e nevoie de această mutare.

În 2016, experții Comisiei Europene au ridicat numeroase obiecții privind calitatea studiilor existente. Problema fundamentală este că aceste inele sunt eligibile pentru finanțare doar dacă sunt considerate a fi parte din coridorul trans-european Nădlac-Constanța. Ori în acest punct oficialii români nu au reușit să explice care e strategia lor. Se dublează centura existentă? Sau se construiește noua autostradă A0? Sau amândouă? E nevoie (din punct de vedere al unei analize cost-beneficiu) de ambele în acest moment? Dacă se fac amândouă, rămân valabile studiile de trafic existente pe care se fundamentează eficiența investiției și, mai important, care dintre cele două proiecte se dorește a fi finanțat din fonduri europene (numai unul poate fi)?

Aceste întrebări au rămas fără răspuns pentru că adevărul este că s-a lucrat hei-rup-ist în ultimii 15 ani, fără o strategie. S-au pornit proiecte fără prea multă gândire în spate, s-au schimbat priorități, s-au tăiat finanțări și rezultatul este cel din prezent, un mozaic de proiecte în diferite faze care nu se leagă într-un inel rutier al Bucureștiului.

​Ce e de făcut în continuare?

Pentru a răspunde la aceste întrebări ale Comisiei Europene, a fost demarat în toamna anului 2016 un proiect cu Banca Europeană de Investiții prin care experți în transport să facă o evaluare completă a nevoilor de transport care ar urma să fie deservite de inelele rutiere ale capitalei, precum și planificare pe cel puțin 15 ani a dezvoltării de infrastructură necesară. Proiectul intitulat Strategic Study for Orbital Roads in Bucharest a început cu o trecere în revistă a documentelor strategice existente și a studiilor de fezabilitate deja realizate și o recunoaștere amănunțită în teren pentru situația la zi (spre exemplu, de la momentul realizării studiilor de fezabilitate au fost desemnate noi arii de protecție Natura 2000, s-au realizat noi construcții etc). Următorul pas a fost cel al definirii opțiunilor posibile (DNCB, A0, o combinație a celor două, cu/sau fără drumuri colectoare, cu/sau fără intersecții denivelate). În prezent, se colectează date de trafic detaliate pentru modelarea la zi a nevoilor de transport (pe diferite tipuri: tranzit, local, peri-urban, etc).

Urmează o evaluare amănunțită a acestor opțiuni și alegerea celei optime, urmată de o consultare publică. Finalitatea este un plan de implementare pentru inelele Bucureștiului cu termene și etape concrete, eligibil pentru finanțarea europeană. Acesta este estimat a fi livrat în luna mai 2017.

Pentru a nu mai repeta greșelile trecutului, dar și pentru a asigura finanțarea europeană, ar trebui ca CNAIR să nu mai improvizeze și să preia rezultatele acestui studiu, dezvoltând soluția optimă care va rezulta din acesta.

Pe sud, una din soluțiile care pare să se contureze este cea a unei combinații optime între cele două proiecte, respectiv pe sfertul de sud-vest să se facă dublarea centurii existente DNCB (inelul 1) cu drumuri colectoare, iar pe partea de sud-est să se meargă direct pe proiectul de autostradă, A0 (inelul 2), cu condiția ca acesta să se încheie la nord de autostrada A2 printr-o conexiune cu DNCB la sud de lacul Cernica. O astfel de soluție ar combina avantajele celor două proiecte la un cost optim și ar putea fi suficientă pentru traficul curent, urmând ca în 10-15 ani, când traficul o va cere să fie dezvoltat și restul inelului 2 (partea de sud-vest).

Pe partea de nord e nevoie de re-licitarea urgentă a sectorului DN2-A2 și a Pasajului de la Mogoșoaia în oricare scenariu. Din studiul menționat ar trebui să rezulte ce alte intersecții de pe DNCB necesită pasaje suplimentare pentru decongestionare. În ceea ce privește autostrada A0 (inelul 2) pe partea de nord, rămâne ca în funcție de resursele financiare disponibile, acest studiu să propună o strategie de implementare (în ce an începem și cu ce sector).

În orice scenariu, pentru implementarea cu succes e nevoie de profesionalizarea gestionării proiectelor. Așa cum am explicat, CNAIR și MT au mari probleme în această privință (dar Primăria București stă chiar mai rău). În anul 2016, au fost puse bazele unei reforme în această privință prin înființarea Companiei Naționale de Investiții Rutiere. Cadrul a fost creat pentru a atrage specialiști: salarii motivante, o structură nouă și suplă care să plece de la zero, fără tarele care există în MT și Compania actuală de drumuri. În plus, tot prin BEI s-a semnat un contract de asistență tehnică cu cea mai performantă companie de stat de autostrăzi din Europa, cea austriacă. Din păcate, operaționalizarea acestei companii a fost pusă în standby de guvernarea PSD. Noua companie de investiții, operaționalizată în mod profesionist, ar fi cadrul ideal pentru managementul construcției inelelor Bucureștiului.

UE schimbă vitezele. Prindem ultimul tren sau rămânem în gară?

USR Policy Brief 3 / martie 2017

autori: Dan Lazea, Matei Dobrovie, deputat, membru în Comisia de Politică Externă
contributori: Cristian Ghinea, Adrian Baboi-Stroe

Pe 25 martie 2017, are loc la Roma unul dintre cele mai așteptate Summituri europene din ultimii ani.

Aniversând 60 de ani de la semnarea Tratatului prin care s-a instituit Comunitatea Economică Europeană, Uniunea Europeană se află astăzi în fața unor decizii cu impact direct asupra fiecăruia dintre cetățenii statelor sale. USR prezintă aici o analiză a scenariilor aflate în discuție, analiză pe baza căreia propune idei și soluții pentru o Românie europeană.

De ce s-a ajuns aici?

Uniunea Europeană a evoluat, încă de la începuturile ei, atât ca reacție la tensiunile și crizele existente între statele membre cât și ca răspuns la marile jocuri ideologice și strategice globale. La fel se întâmplă și astăzi. UE nu poate funcționa neschimbată, ca și cum nu ar fi învățat nimic din greșelile unor crize precum cea a datoriilor suverane (a se vedea cazul Greciei), cea provocată de situația din Ucraina și anexarea ilegală a peninsulei Crimeea de către Rusia sau cea a refugiaților; la toate acestea se adaugă recenta decizie a Marii Britanii de a părăsi Uniunea precum și ascensiunea unor curente populiste în mai multe țări europene, curente încurajate sau conduse de politicieni duplicitari care aruncă vina pe Bruxelles din calcul politic, precum atunci când sunt incapabili să își asume o decizie impopulară, dar corectă din punct de vedere economic.

Tehnic vorbind, pentru ca Uniunea Europeană să poată fi reformată este nevoie de schimbarea actualului cadru de funcționare al Uniunii, reglementat de Tratatul de la Lisabona. Negocierea unui nou tratat are loc în cadrul unei Conferințe inter-guvernamentale, care la rândul ei, poate fi precedată de ani întregi de dezbateri publice. Suntem de-abia la începutul unui eventual proces de reformă: Comisia Europeană a lansat în dezbatere o așa-numită Carte Albă care conține 5 scenarii posibile de dezvoltare a UE post-2020. Summitul de la Roma are așadar o valoare simbolică extrem de importantă întrucât va oferi ocazia primei poziționări a statelor membre vizavi de aceste scenarii, poziționare în urma căreia vom putea anticipa mai ușor direcția spre care se va îndrepta procesul de reformă a UE.

Analiza USR a celor cinci scenarii pentru Uniunea Europeană: ce face România?

Scenariul 1: Nu se schimbă nimic, continuăm pe același drum.

Acest scenariu se definește printr-un grad redus de reformă, direcționată în două direcții principale: a) creșterea nivelului de cooperare în domeniul Pieței Unice, asupra căreia UE își propune să-și focalizeze întreaga atenție ; b) reducerea nivelului de cooperare în celelalte domenii în care se înregistrează voințe și capacități diferite de integrare.

Riscul major este reprezentat de creșterea vulnerabilității UE și a statelor membre în domeniile care presupun cooperarea și solidaritatea deoarece țările vor trebui să gestioneze la nivel individual situațiile de criză cu care se vor confrunta. Uniunea ar interveni direct doar în acele domenii care presupun protejarea pieței unice, chiar dacă aceasta este interconectată cu un număr extins de domenii.

Soluția? Stabilirea unui nivel minim de coo–perare pentru fiecare domeniu în parte este în măsură să reducă riscurile reprezentate de acceptarea unei UE fără direcție, viziune și stra–tegie în domeniile care nu vizează piața unică.

Scenariul nr.1 oferă o gamă restrânsă de oportunități pentru România, având în vedere că țara noastră nu are o economie competitivă și din această cauză nu va putea adera la zona euro prea curând. Fiind în afara eurozonei, România s-ar îndepărta de nucleu și nu va putea ține pasul cu ritmul accelerat al integrării în domeniul pieței unice, astfel încât decalajul de dezvoltare față de economiile competitive va crește.

Scenariul 2: Accent exclusiv pe piața unică

Obiectivul principal al acestui scenariu constă în accentul exclusiv pus pe piața unică, motiv pentru care identificăm anumite puncte comune în raport cu primul scenariu. Astfel, asemenea primului scenariu, și cel de-al doilea se definește prin–tr-un grad mic de reformă, direcționat în aceleași două direcții principale.

Chiar dacă își propune să consolideze piața unică a bunurilor și a capitalurilor, principala provocare o reprezintă capacitatea statelor membre și a instituțiilor europene de a depăși divergențele, ținând cont de faptul că vor continua să existe diferențe între standarde.

O altă provocare semnalată în cadrul acestui scena–riu este reprezentată de faptul că libera circulație a persoanelor și a serviciilor nu va putea fi garantată pe deplin. În plus, Comisia subliniază că implementarea acestui scenariu va determina absența unei politici unice în domeniul migrației sau azilului, motiv pentru care coordonarea în domeniul securității va fi realizată la nivel bilateral.

Pe de altă parte, va conta și capacitatea și voința statelor membre de a soluţiona la nivel bilateral problemele de interes comun, construcția Uniunii Europene devenind dependentă de eficienţa acordurilor bilaterale stabilite între statele membre.

Scenariul 3: Cei care vor mai mult fac mai mult

Statele UE cu economii puternice ar putea opta pentru o integrare aprofundată, dublată de partajarea mai multor atribute ale suveranităţii la nivel UE şi de crearea unor mecanisme de prevenire a crizelor şi de securitate comune.

În schimb, membrii UE cu economii mai slab dezvoltate ar avea posibilitatea de a beneficia de o integrare mai puţin aprofundată, adică să meargă înainte cu propria viteză. Teoretic, aceste ţări vor avea posibilitatea să se alăture oricând doresc nucleului, dar în realitate există riscul ca în cazul în care nu vor fi suficient de performante economic, să nu fie primite. Aşa se explică şi faptul că diferiţi decidenţi români se arată îngrijoraţi faţă de scenariul Uniunii cu două viteze.

În realitate, dacă privim obiectiv lucrurile, România, deşi are obligaţia de a se alătura zonei euro prin Tratatul de aderare, nu a pregătit acest proces şi în prezent nu mai are stabilit niciun termen pentru aderare, lăsând la o parte faptul că la momentul actual şi dacă ar fi primită nu ar face faţă concurenţei din eurozonă. Chiar dacă termenul de aderare la eurozonă nu va fi 2019, România trebuie să se pregătească pentru aderare pentru că dacă va amâna prea mult acest proces, uşa ni se va închide în faţă.

Scenariul 4: Mai puțin, dar mai eficient

Spre deosebire de primele două scenarii, în cadrul acestuia nu sunt menționate domeniile prioritare, precizându-se doar faptul că acestea vor fi alese prin consens de cele 27 de state membre. Mai mult, nu este prevăzută posibilitatea schimbării domeniilor considerate prioritare la un anumit interval de timp sau în funcție de impactul produs de acțiunea factorilor externi asupra domeniilor respective. În lipsa acestor prevederi, capacitatea și viteza Uniunii Europene de a se adapta realităților în schimbare scade.

Mai mult, alegerea consensului drept procedură pentru stabilirea domeniilor prioritare, oferă fiecărui stat membru, în mod egal, dreptul de veto, indiferent de capacitatea și voința statului respectiv de a se integra în domeniile respective, ceea ce va duce la blocaje.

Un alt dezavantaj este reprezentat de scăderea rolului UE-27 “în domeniile în care acțiunea sa este percepută ca având o valoare adăugată mai limitată sau în domeniile în care există percepția că promisiunile nu au fost îndeplinite”1, dintre care menționăm: dezvoltarea regională, sănătatea publică, anumite elemente ale politicii sociale și de ocupare a forței de muncă.

Pentru România principala oportunitate în acest scenariu este reprezentată de participarea la stabilirea domeniilor cheie (alese prin consens). Totuși țara noastră pornește încă de la început cu dezavantajul non-integrării în spațiul Schengen și în zona euro, precum și cu o economie necompetitivă care nu a permis aderarea la eurozonă. În aceste domenii România s-ar situa în categoria statelor cu o viteză redusă de integrare, ceea ce ar duce la creșterea decalajului față de statele ce dispun de o viteză accelerată de integrare în domeniile respective.

Scenariul 5: Mult mai mult, împreună

În acest scenariu, apărarea și securitatea sunt considerate prioritare, motiv pentru care Comisia propune crearea unei Uniuni Europene a Apărării, care să funcționeze “în deplină complementaritate cu NATO”2. O întrebare care se pune în cazul României și a altor state este în ce măsură își vor putea îndeplini angajamentele față de aceasta și față de NATO concomitent. Un accent puternic se pune și asupra procesului de finalizare a pieței unice în domeniul energiei, sectorului digital și al serviciilor, domenii în care România poate avea atuuri importante.

Pentru România, perspectiva integrării accentuate în toate domeniile oferă o șansă de a reduce distanța față de statele puternic dezvoltate, existând, în același timp, însă și riscul acutizării acestor decalaje. Monitorizarea mai strictă venită din partea instituțiilor Uniunii Europene, pe fondul unei integrări mai adânci, poate fi un avantaj care să contracareze și să prevină derapajele de la statul de drept și atacurile la adresa justiției, precum cele la care am asistat recent. Politicienii naționali vor folosi însă și mai mult Bruxelles-ul ca un țap ispășitor pentru a se deroba de răspunderea pentru toate nerealizările lor.

Din cauza actualelor diviziuni din cadrul UE, integrarea mai profundă între toate statele membre în toate domeniile pare un scenariu puțin plauzibil, deși este singura soluţie de păstrare a Uniunii Europene pe termen lung. Avem mare nevoie de o Europă puternică, unită şi solidară, capabilă să facă faţă unor provocări majore precum migraţia, crizele economice, terorismul sau amenințările externe. Soluţiile la aceste probleme complexe nu pot fi individuale, naţionale, ci trebuie să fie europene. UE are nevoie de o politică externă comună şi de o armată comună, neputând altfel să facă faţă unor crize şi conflicte precum cel din Siria, care reprezintă una dintre rădăcinile crizei refugiaţilor. Reversul integrării mai aprofundate este disoluţia.

Concluziile analizei celor cinci scenarii

Cel mai avantajos scenariu pentru România ar fi, în viziunea USR, scenariul nr. 5, ”Mult mai mult împreună”. În toate celelalte scenarii, avantajele pot deveni dezavantaje, dat fiind că România nu este în zona euro și în spațiul Schengen și va avea dificultăți în a prinde din urmă statele care vor alege să meargă cu o viteză mai mare de integrare. Cu toate acestea, având în vedere șansele mai degrabă scăzute ca acest scenariu să devină realitate, orice evaluare a situației actuale trebuie să ia în considerare determinarea statelor din nucleul dur de a avansa procesul de integrare într-un ritm mai accelerat, conform scenariului nr. 3, “Europa cu mai multe viteze”.

Cea mai importantă concluzie care se desprinde din această analiză este că viteza cu care România va merge în UE depinde foarte mult de noi înșine; singura șansă de a prinde din urmă un grup de state decise să avanseze pe calea integrării, grup care se află deja înaintea noastră pe acest drum, este să accelerăm ritmul reformelor dacă vrem să fim la masa la care se vor lua deciziile importante pentru întreaga Uniune Europeană.

Dar, cu inițiativele actualului guvern PSD-ALDE, precum Legea grațierii sau OUG 13, România nu are cum și de ce să pretindă ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) și nici nu poate servi ca un exemplu de bune practici la nivel european, așa cum a fost în cazul luptei anti-corupție. La fel, măsurile populiste și creșterile nesustenabile de salarii și pensii riscă să anuleze creșterea economică, să crească deficitul peste limita de 3% și să ne îndepărteze definitiv de zona euro. Nici declarațiile împotriva companiilor străine care ar complota pentru înlăturarea guvernului Grindeanu nu ajută, ci dimpotrivă, nu fac decât să alunge investițiile străine de care este nevoie. În concluzie, viteza cu care va merge România în UE va depinde în primul rând de autoritățile de la București, nu de Bruxelles sau de alte state membre.

Există domenii la a căror integrare mai avansată România poate contribui?

Răspunsul este DA. Iată două exemple.

1. Primul exemplu este cel al Apărării. Proiectul unei Comunități de Apărare Europene nu este nou. Dimpotrivă, este chiar mai vechi decât cel al Comunității Economice. Dacă la mijlocul anilor 1950 el a fost respins la ratificare de către Adunarea Parlamentară franceză din motive de politică internă, azi el este din nou pe masa negocierilor ca unul dintre domeniile cheie în care unele state membre au și voința politică și capacitățile necesare pentru o integrare aprofundată. Orice susținere de către România a inițiativelor nucleului dur în acest domeniu, trebuie limitată la acele demersuri care:

a. NU periclitează actualul mecanism de garanţii oferit de parteneriatul strategic cu SUA şi de mecanismul Art. 5 din Tratatul de la Washington.

b. NU transformă Bruxelles-ul din partener transatlantic al SUA în competitor al SUA în spaţiul euro-atlantic.

c. NU transformă Federaţia Rusă în partener strategic al UE cu drept de veto în politica externă şi de securitate a UE, inclusiv sau în mod special în vecinătatea României, în relaţia UE cu Republica Moldova, Ucraina şi Serbia şi, pe plan global, în relaţia UE cu China.3

2. Înființarea Biroului Procurorului Public European s-a aflat constant în dezbaterea instituțiilor europene de circa 20 de ani, fără a se fi ajuns, până recent, la acțiuni concrete. Subiectul a revenit decisiv pe agenda europeană prin formularea articolului 86 al Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Pasul următor a fost făcut prin publicarea de către Comisia Europeană, în data de 17 iulie 2013, a unei propuneri de Regulament al Consiliului cu privire la înființarea Biroului Procurorului Public European.

Uniunea Salvați România sprijină opțiunea ambițioasă de a construi un Birou al Procurorului Public European cu competențe clar definite, care să poată funcționa ca un sistem integrat de urmărire penală la nivelul Uniunii Europene, capabil să realizeze combaterea eficientă a fraudei și a altor infracțiuni transfrontaliere care afectează interesele financiare ale Uniunii Europene.

De ce USR se opune ideii PSD-ALDE de a ne apropia de Grupul de la Vișegrad?

Declarațiile Ministrului român al Afacerilor Externe din timpul vizitei la Budapesta, pozițiile repetate ale unor lideri PSD precum Liviu Dragnea sau Victor Ponta, sprijinul repetat al Președintelui Senatului pentru această idee – toate acestea conduc spre concluzia că în viziunea actualei puteri locul României este alături de statele fostului bloc comunist. Sigur că ne dorim ca UE să rămână unită, puternică şi solidară, dar nu putem ignora faptul că ultimele crize au arătat că lucrurile stau exact invers. Tocmai statele din grupul de la Vişegrad care avertizează împotriva dezintegrării UE sunt cele care au arătat lipsă de solidaritate în interiorul blocului comunitar. În plus, Polonia și Ungaria au înregistrat derapaje grave care le îndreaptă către regimuri autoritare. Dacă ar fi să ne raportăm la state din regiune, interesul Romaniei este să se inspire mult mai mult din abordarea statelor baltice a relațiilor cu restul UE, decât din cea a duo-ului euro-sceptic polono-maghiar. Statele baltice sunt în zona euro, rămân foarte atlanticiste în politica lor externă și joacă prudent și constructiv în interiorul UE. Orice scenariu care ne plasează într-o zonă gri, incertă, de periferie estică, echivalează cu o apropiere de Rusia al cărei comportament s-a dovedit, încă o dată în cazul Ucrainei, așa cum am avut ocazia în istorie să îl cunoaștem pe propria piele, agresiv și lipsit de orice scrupule. Tocmai de aceea integrarea avansată în nucleul dur al UE este pentru România singura opțiune strategică reală.

1. Carta albă privind viitorul Europei, http://europa.eu/rapid/press-release_IP-17-385_ro.htm

2. Ibidem

3. Claudiu Degeratu, expert în politici de securitate, consultat de USR.

Populism și izolare pe piața gazelor – Cum pierdem finanțări europene și cum își riscă România statutul regional pentru interese meschine

USR Policy Paper nr.2

 

autor: Dan Ionescu

contributor: Sergiu Vlad, deputat, membru în Comisia de Industrii

 

Sub amenințarea unui iminent infringement, România a reușit anul trecut să producă o schimbare majoră pe piața internă a gazelor naturale.

În doar câteva luni, România a semnat acordul de finanțare pentru construcția gazoductului BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria, parte a ”Coridorului Vertical” european de gaze vital pentru securitatea energetică a regiunii) și a emis o Ordonanță de Urgența (64/2016) care reglementa deschiderea și transparentizarea pieței de gaze naturale interne. La nici șase luni de la aceste evenimente, dezbaterile din Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților au reușit să blocheze aceste demersuri și să facă din situația pieței de gaze naturale din România o problemă la nivel european.

Folosind sintagma ”liberalizarea pieței de gaze” ca o sperietoare, conducerea comisiei din Camera Deputaților a ignorat interesul strategic al României și angajamentele luate cu ocazia semnării acordului de finanțare. Alarmant este că a pus mai presus de orice interesele unor operatori privați de pe piața locală. Sub pretextul îngrijorării că intrarea în vigoare a OUG 64/2016 ar duce la creșterea prețurilor la consumatorul casnic, conducerea comisiei a făcut tot posibilul ca adoptarea raportului să treneze. S-a ajuns astfel la un blocaj menit să forțeze Guvernul să amâne data de la care jucătorii de pe piața de gaze naturale să înceapă obligatoriu să tranzacționeze transparent.

 

Ce reprezintă BRUA pentru piața europeană comună de gaze naturale

 

Proiectul BRUA a fost prezentat de către oficialii Uniunii Europene de multe ori ca fiind o piesă importantă în politica energetică europeană cu o conotație specială pentru planul european de scădere a dependenței de gazul rusesc.

România a primit în 2016, prin intermediul Transgaz, o finanțare nerambursabilă[1] de 179,32 milioane de euro pentru implementarea proiectului BRUA. Mai mult, “Coridorul Vertical” pentru transportul de gaze a fost susținut public și asumat de Grecia, Bulgaria, România și Ungaria. După ani întregi în care poli–ticienii români au vorbit despre rolul regional pe care ar trebui să îl jucăm, a fost nevoie ca un guvern tehnocrat să facă ceva concret pentru asta. În plus,  descoperirile de zăcăminte din Marea Neagră nu vor putea fi valorificate fără BRUA.

Un raport al Comisiei din 2014 constată că sud-estul Europei este vulnerabil din cauza lipsei infrastructurii transfrontaliere și a slabelor mecanisme de piață care nu permit accesarea unui număr mai mare de furnizori. Remedierea situației ar duce la prețuri echitabile pentru consumatori. Raportul recunoaște că, datorită situației infrastructurii, în sud-estul Europei se plătesc facturi mai mari la gaze decât în vestul Europei. Merită menționat și faptul că raportul în cauză are la bază un test de stres pe piața de gaze, efectuat în 38 de țări europene, care pornește de la două scenarii: oprirea completă a importurilor de gaze din Rusia sau o criză a gazelor rusești tranzitate prin Ucraina[2]. Singura soluție pentru a face față unei astfel de situații este cooperarea între țările membre ale Uniunii Europene. România joacă un rol important, dar doar dacă vom permite construcția gazoductului și tranzacționarea gazelor în mod transparent. Și dacă vom ieși din modul tradițional de legiferare în care diverși jucători mari (vă amintiți de Ioan Nicolae) negociază un statut privilegiat cu politicienii zilei.

 

Cum vede Comisia Europeană situația pieței gazelor naturale din România

 

În raportul de țară al Comisiei Europene publicat în luna februarie a acestui an[3] se remarcă faptul că, în 2016, România a făcut progrese semnificative în domeniul liberalizării pieței de gaze naturale. Ca urmare a acestor reforme, producătorii și distribuitorii de gaze vor putea să vândă și să cumpere gaz prin intermediul unor platforme centralizate de tranzacționare (bursă).

Veștilor bune li se adaugă regretul că în România piața de gaze naturale rămâne una concentrată în mâna a trei jucători mari care controlează mai mult de 75% dintre tranzacții.[4]

Evaluarea pieței de energie din România se încheie cu un accent important pe proiectul conductei BRUA (Bulgaria – România – Ungaria – Austria) care ar urma să asigure, între altele, accesul, prin România, la gazul din Marea Caspică, dar și la sursele de gaz natural lichefiat care ar ajunge în Grecia.

 

De ce era nevoie de Ordonanța de Urgență 64/2016

 

Adoptarea Ordonanței în a doua jumătate a anului 2016 a avut la bază o urgență și două necesități. Urgența era dată de faptul că România a încălcat mai multe norme europene privind piața de gaze și riscă un infringement[5] care ar urma, cel mai probabil, să impună o serie de amenzi statului român.

Pe lângă evitarea infringementului, prin OUG 64/2016 se urmărește și transparentizarea procesului de achiziție a gazelor naturale și, în același timp, tratamentul egal și nediscriminatoriu al tuturor actorilor care participă la procedura de achiziție a gazelor naturale.[6] A doua necesitate este deschiderea pieței gazelor naturale din România către un grad crescut de interconectare cu celelalte state membre ale UE, mai ales în perspectiva finalizării proiectului BRUA.[7]

OUG 64/2016 impune furnizorilor să procure gazul pe care îl comercializează către consumatorul final în condiții de transparență și de concurență economică. De asemenea, impune ca un minim de 30% din tranzacțiile cu gaze naturale să se facă prin intermediul piețelor centralizate (față de 1,5% cât era nivelul în 2015, conform ANRE)[8]. Introducerea acestei măsuri transparentizează formarea prețului la gazele naturale comercializate de jucătorii de pe piață, crescând astfel nivelul competitivității.

În momentul de față 98,5% din cantitățile de gaz de pe piața din România sunt vândute prin contracte directe, lipsite de transparență și care permit prețuri confidențiale sau preferențiale. Prin instituirea pragului s-ar elimina aceste proceduri curente.

Într-un raport al Curții de Conturi[9] se arăta că Romgaz a pierdut 177 de milioane de lei deoarece a vândut gaze pe piața reglementată la prețuri mai mici decât pe piața liberă, peste cantitățile stabilite de ANRE, iar acest gaz la preț mai scăzut a ajuns oriunde altundeva decât la consumatorul casnic.

Deși se spune în mod populist că liberalizarea va scumpi în mod automat gazele pentru populație, de fapt suntem în situația în care statul reglementează pentru populație un preț care e mai mare decât cel la care se ajunge prin competiția pe bursă.

În plus, impactul OUG 64/2016 asupra prețului gazului pentru utilizatorii casnici va fi practic inexistent deoarece acest preț este controlat de către ANRE până în anul 2021.[10] Cu toaste acestea, în Camera Deputaților se discută despre acest OUG ca și cum ar fi vorba doar despre prețul la consumator (cu care nu are legătură, pentru că e stabilit de ANRE) și cu scumpirea (care nu s-ar produce nici dacă ar avea legătură).

Prețul fix la producția de gaz românesc însă a dus la o situație nefirească pe piața din România, unde consumatorul casnic plătește mai mult pentru transportul și distribuția gazului natural decât pentru prețul materiei prime.  Raportul este de aproximativ 40% costul materiei prime și 60% costul distribuției, în contradicție cu practicile din celelalte țări europene. În acest context, orice creștere de preț de până acum s-a realizat în beneficiul distribuitorilor. Eliminarea prețului fix la producător ar duce la reechilibrarea balanței producător/distribuitor și ar forța distribuitorul să caute cele mai eficiente resurse de pe piață. Conform raportului preliminar pe 2016, Romgaz[11] a înregistrat o reducere a cifrei de afaceri cu aproape 16%, una dintre cauze fiind prețul la care este forțat să își vândă producția de gaze în timp ce competitorii externi au putut să scadă prețurile și astfel să afecteze simțitor poziția de piață a producătorului intern. Deci nici măcar pretenția că apără economia românească nu funcționează: forțăm Romgaz să sufere pierdere și permitem celor care revând gaz rusesc să facă profituri.

 

Uite Ordonanța, nu e Ordonanța

 

Eforturile lui Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii, de a demonstra că urmează o catastrofă, așa cum a procedat și în cazul falsei crize a stocurilor de cărbune, la începutul acestui an, sunt susținute prin discursuri empatice de către reprezentanții distribuitorilor de gaze (E.ON și Engie). Merită precizat că doar cu câteva zile în urmă, E.ON solicitase ANRE o creștere cu 74% a tarifelor de distribuție și cu 40% a celor de furnizare. Engie ceruse la rândul său o majorare de 6% pentru distribuție și 22% pentru furnizare.[12] Pus în fața acestor cifre E.ON și-a retras cererea inițială și a declarat că se mulțumește și cu o creștere cuprinsă între 0 și 5%.

Participarea distribuitorilor la discuțiile din cadrul Comisiei poate fi normală atât timp cât se asigură reprezentarea tuturor celor implicați într-un sector de piață, dar ce se dovedește surprinzător e apariția unui set de amendamente care au fost supuse dezbaterii în mod oficial de către conducerea comisiei parlamentare și care sunt semnate de E.ON, Engie și Wiee (subsidiara Gazprom din România). Datorită faptului că USR a atras atenția publicului legat de această problemă, discuția oficială a amendamentelor nu a avut loc încă, dar putem încadra la capitolul stranietăți ale Parlamentului României depunerea unor amendamente la o lege de reglementare a pieței chiar de către jucătorii vizați, care cer nici mai mult nici mai puțin decât respingerea de facto a actului normativ respectiv. Mai direct spus, o lege care transparentizează piața gazelor naturale primește amendamente în Parlamentul României chiar de la companiile care doresc neaplicarea respectivei legi.

 

Unde suntem?

 

Într-un impas prefabricat. Prin întârzierile repetate și refuzul de a continua dezbaterea Ordonanței în cadrul comisiei și pasarea responsabilității la Guvern am ajuns să încurcăm responsabilitățile instituțiilor statului. Inițiatorul legii este Ministerul Energiei și în mod logic, Guvernul și-a încheiat treaba în acest caz. Parlamentul ar trebui fie să adopte, fie să respingă Ordonanța. Dar modul în care s-au condus dezbaterile de către conducerea Comisiei este o dovadă a faptului că a preferat să blocheze adoptarea actului normativ și să plaseze responsabilitatea întârzierii către Executiv, în speranța că acesta va emite o nouă Ordonanță de Urgență astfel încât transparentizarea pieței gazelor naturale să nu fie posibilă în acest an.

Suntem prinși într-un război al intereselor private care afectează politicile statului român. Gravitatea acestui război este dată și de faptul că o comisie parlamentară introduce amendamente ale unor companii private la o lege care reglementează piața. Iar atunci când observă că nu poate trece aceste amendamente și nu reușește să blocheze definitiv ordonanța, face un joc politic prin care încearcă să forțeze Guvernul să se dezică de propriile acte legislative, folosind în acest scop pârghii populist-alar–miste.

 

Ce propune USR

 

Considerăm că forma actuală a OUG 64/2016 reprezintă un avantaj pentru funcționarea pieței gazelor naturale din România și ea trebuie lăsată să își facă efectele începând cu 1 aprilie 2017. Teama că piața nu e pregătită pentru tranzacții transparente este nejustificată deoarece astfel de tranzacții pe bursă există deja, doar că ele sunt la un nivel extrem de scăzut. Totuși, avem dovada faptului că piața poate funcționa transparent, ce ne lipsește este doar decizia de a face din transparentizare o realitate.

Cerem mai multă responsabilitate din partea parlamentarilor Comisiei de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților și, totodată, asumarea în mod clar a obiectivelor strategice ale României în zona pieței gazelor naturale. Subminarea proiectului BRUA prin modul în care s-au condus dezbaterile în comisie pune România într-o situație dificilă pe plan european.

În concluzie, cerem Guvernului și Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților să respecte angajamentele asumate de statul român și să permită OUG 64/2016 să își facă simțite efectele pe piața gazelor naturale.

[1]. Comunicat de presă Transgaz, www.goo.gl/0yk3c9

[2]. Stress tests: cooperation key for coping with potential gas disruption, www.goo.gl/CgNNNz

[3]. Country Report Romania 2017,  22.2.2017, www.goo.gl/ba3Zb3

[4]. ibidem

[5]. Ministerul Afacerilor Externe, Anexa nr. 1 la Raportul privind reprezentarea – 2 decembrie 2013, www.goo.gl/jTrz84

[6]. Notă de Fundamentare la Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 64/2016 pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, www.goo.gl/de09ll

[7]. ibidem

[8]. ANRE, Raport Anual 2015, www.goo.gl/eYxkzv

[9]. Curtea de Conturi a României,  SINTEZA Raportului de audit al performanţei privind concesionarea resurselor minerale ale ţării în perioada 2011-2015, www.goo.gl/jgzBs5

[10]. Hotărârea Guvernului nr. 488/2015 privind stabilirea prețului de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și producătorii de energie termică, numai pentru cantitățile de gaze naturale utilizate la producerea de energie termică în centralele de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației în perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2021, www.goo.gl/Cjc31w

[11]. Romgaz, Raport preliminar an 2016, www.goo.gl/E6E6M6

[12]. Hotnews, E.ON ceruse o majorare cu 74% a tarifelor de distributie si cu 40% a celor de furnizare, insa ANRE a refuzat, www.goo.gl/0NdqGl

 

Fondul Suveran al PSD. Un proiect născut falimentar

Policy Brief nr.1 / Grupul Parlamentar USR

editori: Liviu Mălureanu, Cristian Ghinea
contributori: Ionuț Moșteanu, Manuel Costescu, Cosette Chichirău.

Poate PSD să facă un Fond Suveran de succes fără bani, fără idei, fără oameni pregătiți, dar cu promisiuni populiste? USR pune pe masă argumente că asistăm la un viitor eșec de proporții.

 

Ce ne zice guvernul PSD-ALDE?

Scopul. PSD a insistat mult în campanie pe ideea acestui fond, care era prezentată ca un panaceu al problemei ridicate de foarte mulți atunci când li se prezentau promisiunile electorale: de unde bani? Din Fond, venea răspunsul atent pregătit de strategii de campanie. Potrivit programului PSD, Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) ar urma să aibă în următorii patru ani venituri de până la 60 miliarde lei şi să creeze peste 42.000 de noi locuri de muncă, să crească bugetul de stat cu peste 6 miliarde lei şi PIB-ul cu 20 miliarde lei. FSDI va contribui la reindustrializarea României şi va elimina decalajele urban/rural şi urban dezvoltat/urban mai puţin dezvoltat. Prin acest fond se vor finanţa proiecte strategice şi va creşte absorbţia fondurilor europene. Se vor realiza opt spitale regionale, se vor realiza autostrăzi, se vor realiza unități de procesare a fructelor și legumelor. Stop. După cum se vede din retorica anterioară, Fondul face de toate și rezolvă toate problemele. PSD a descoperit varianta politică a ”particulei lui Dumnezeu”.

Finanţarea. Fondul va fi alcătuit, în principal, din companiile profitabile de stat. Pentru finanţare, fondul va putea folosi venituri din:

  • dividendele acestor companii (estimare de 2,6 miliarde lei, bani care nu se vor mai duce la bugetul de stat). Guvernul a anunţat deja că anul acesta companiile de stat vor vărsa la bugetul de stat 90% din profitul net din 2016. Adică statul dă Fondului banii pe care îi scade din buget.
  • vânzarea de acţiuni la aceste companii
  • emisiunea de obligaţiuni
  • vânzarea de active neperformante.

Totuși, posibilii investitori care ar putea cumpăra acțiuni la companii vor fi mai degrabă reticenți să cumpere printr-un Fond care nu e clar ce traiectorie va avea. Listarea de succes a Electrica la bursa din Londra (care a adus companiei mai mult de 400 mi–lioane de euro) a trebuit să fie pregătită ani întregi și a avut succes doar pentru că au existat promisiuni ferme privind viitorul companiei. A pune o companie într-un Fond înseamnă a înlătura tocmai posibilitatea de a mai promite o traiectorie stabilă pentru respectiva companie. În cel mai bun (și improbabil) caz, pentru ca noul Fond să poată vinde acțiuni astfel încât să se autocapitalizeze ar dura ani întregi și ar fi nevoie de un management spectaculos de performant pentru a învinge reticența eventualilor cumpărători. Evident, mai simplu ar fi să continuăm cu practica începută prin Electrica: curățăm o companie, vindem pachetul minoritar de acțiuni pe bursă pentru recapitalizare. E mai probabil să reușim cu câte o companie pe rând decât cu toate odată. Mai ales că după cazul Electrica, statul român nu a mai continuat buna practică: a încercat să ia aproape forțat din companie banii strânși pe bursă, iar prin obligația de a vărsa 90% din profit la buget stabilește un prag artificial pentru toate companiile, indiferent de performanță sau de nevoile de investiții. Deci slabe șanse să putem continua măcar ce am început cu Electrica, darămite să scoatem bani din vânzarea unor pachete de acțiuni la mai multe companii odată. Toate aceste argumente sunt valabile și pentru ideea de a vinde obligațiuni ale Fondului.

Dacă tragem linie, Fondul se vrea a fi finanțat prin bani pe care statul îi ia deja din companii sau prin acțiuni/obligațiuni care valorează mai puțin prin Fond decât dacă am face operațiunile separat pentru fiecare companie profitabilă. Singurul plus real este că Fondul va vinde active neperformante.

Din nou, nu e clar de ce s-ar face asta mai ușor prin–tr-un Fond decât prin licitații publice deschise și transparente, de la caz la caz.

În fine, acţionarul unic al fondului va fi statul român, prin Ministerul Economiei şi va fi administrat de un consiliu de supraveghere (9 membri) şi de un comitet director (5 manageri).

Au trecut șase ani de când România a demarat reforma guvernanței companiilor de stat. Decizie luată mai degrabă sub presiunea creditorilor internaționali și pentru că aveam nevoie de credite externe, nu pentru că ar exista conștientizarea acestei nevoi în clasa politică – companiile de stat sunt văzute mai degrabă ca surse de rente. În toată această perioadă, guvernele României au făcut doar pași mici spre profesionalizarea și depolitizarea companiilor. Cel mai longeviv guvern – condus de Victor Ponta – a fost și cel care aproape a stopat și în multe companii a dat înapoi procesul. Guvernul cu cea mai limitată susținere politică – condus de Dacian Ciolos – a făcut pași înainte, dar timizi.

Guvernul Grindeanu ne propune acum un Fond condus de același minister care a implementat foarte prost și greoi principii de bază ale guvernanței corporative în ultimii ani. Șansele de succes sunt spre zero. Riscurile sunt însă imense. Și sigure. Pentru că…

Există un precedent

În 2006, Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministrul de atunci, înființa, prin OUG 113/2006, Fondul Naţional de Dezvoltare (FND). Acest fond ar fi urmat, printre altele, să finanţeze proiectele de investiţii în infrastructură, precum şi alte proiecte prioritare. Sună cunoscut. Bani au venit la Fond, dar infrastructura nu.

Spre deosebire de guvernul Grindeanu, guvernul Tăriceanu avea o sursă clară de bani: privatizarea. FND a ajuns la 11 miliarde lei, fiind alimentat din privatizări ale companiilor româneşti de stat, dintre care cea mai celebră este privatizarea BCR, în urma căreia statul a încasat 2,2 miliarde euro.

Dintr-un calcul făcut la acea vreme a rezultat că doar 6,36% din banii strânși la acest fond au mers spre scopul iniţial, adică spre investiţii. Restul banilor se pare ca au fost folosiţi pentru acoperirea deficitului bugetar. De altfel, şi un raport al Curţii de Conturi din 2008 arată că  “dezideratele pentru care a fost înființat FND au fost realizate într-o manieră nesistematică şi într-o măsură mai puţin spectaculoasă decât nivelul aşteptărilor generate de actualitatea şi ineditul obiectivelor asumate”.[1]

Concluzia finală ar fi că Fondul din 2006 a eşuat lamentabil în scopul pe care creatorul său, Călin Popescu Tăriceanu, l-a propus.

Ca o notă de subsol, intenţii de a crea un asemenea fond au mai avut şi Emil Boc în 2010 şi Mihai Răzvan Ungureanu în 2012. Și asta pentru că e simplu de învârtit ideea în spațiul public: pare că dacă faci ceva care se cheamă ”Fond”, vor veni automat bani și guvernul trebuie doar să decidă ce face cu ei. De fapt, po-

vestea Fondurilor suverane este mult mai complicată. Și doar puține reușesc. Și mai puține în țările care nu au resurse naturale abundente, dar au guverne care nu înțeleg că un Fond are sens doar dacă suma activelor din el e mai mare decât valoarea separată a activelor componente. Altfel nu.

De ce va eșua fondul propus de guvernul Grindeanu?

Ca principiu de bază, fondurile suverane de investiții sunt instrumente financiare sofisticate ce au ca scop investirea capitalurilor excedentare sau deja existente (excedente bugetare, rezerve valutare semnificative), şi nu acoperirea unei deficienţe de capital. Cu alte cuvinte, faci un fond suveran când te dau banii afară din casă, nu când ai nevoie de bani. Ori scopul acestui fond în viziunea PSD este de a atrage bani, peste 40% din veniturile sale estimându-se a fi atrase din emisiuni de obligaţiuni.

Să vedem totuşi cine va finanţa acest fond şi care sunt şansele sale de succes:

Companiile de stat. Poate dacă am fi avut 20 de ani de aplicare coerentă a politicilor de bună guvernanță, acum am fi avut companii de stat capitalizate și de succes, pe care ar fi meritat să le punem laolaltă, pentru a le mări capacitatea de negociere cu investitorii. Dar nu e cazul, cum am arătat mai sus.

Cu o istorie tumultoasă, presărate cu restructurări, insolvențe și mai ales căpușare de către firme de partid, imensa majoritate a companiilor administrate de stat se zbat să supravieţuiască, funcționând după un model arhaic, fără management, cu o inerție la schimbare foarte mare, cu sindicate care intervin peste management și sunt cointeresate în rețelele de căpușare. Sunt doar câteva excepții de succes. Sunt și companii profitabile, cele care dețin monopoluri, dar în cazul lor ar fi extrem de greu să iasă în pierdere, totuși. Acolo problema este de potențial pierdut – bani pe care statul ar putea să îi aibă și nu îi are din cauza prostului managament. Deci dacă pui mai multe companii prost conduse într-un Fond, asta nu le va face automat mai bune și nu va genera cash flow-uri predictibile.

Investitorii externi. Legislaţia mereu schimbătoare, prioritaţile mereu altele de la guvern la guvern şi recentele evenimente legate de OUG 13 cu un puternic impact negativ extern vor face acest Fond neatractiv pentru investitorii externi. O soluţie ar fi listarea lui pe burse puternice – Londra, Paris sau New York – dar asta presupune o lungă perioadă de pregătire de până la trei ani (nicidecum câteva luni cum arată calendarul de implementare din memorandumul adoptat de Guvern), implicarea unor bănci de investiții internaționale care au “know how”-ul necesar, firme de avocatură cu experiență în asemenea listări (sunt vreo cinci, niciuna românească) și adoptarea prealabilă a unor practici de contabilitate internaţională. Puţin probabil ca PSD să fie de acord cu o asemenea soluţie ce va presupune o transpa-rentizare a Fondului şi un management responsabil și care urmează regulile burselor externe. Cu alte cuvinte, PSD nu poate să facă și un Fond de succes și o pușculiță politică, trebuie să aleagă.

Investitorii locali. Puterea de investiţie a cetăţenilor este extrem de redusă (conform unui studiu Erste din 2014, un român economisește 41 euro lunar, faţă de 188 euro un austriac, 96 euro un slovac sau 60 de euro un croat). Aceşti bani sunt ținuți în cea mai mare parte pentru zile negre, apetitul populației pentru investiții este foarte mic. Poate 5-10% s-ar duce în investiţii, deci undeva la patru euro pe lună, mult prea puţin pentru proiectele ambiţioase propuse în acest Fond. Fondurile de pensie autohtone nu pot investi momentan în equity pentru că le interzic regulile stabilite de autorități. Dacă am permite fondurilor de pensii să facă asta, ar fi o sursă de cash pe termen scurt, dar o problemă pe termen lung – chiar vrem să deschidem pensiile spre investiții riscante?

Împrumuturi? Ce va putea face însă fondul este să contracteze împrumuturi, o modalitate de a păcăli deficitul bugetar. Astfel, nu doar că se vor irosi resursele pe investiţii neclare, dar se vor angaja şi datorii suplimentare. Unul dintre experții care au contribuit la acest raport a folosit expresia: ”guvernul vrea să fure pe datorie”. Vom asista inclusiv la o canibalizare între Fond şi programul de împrumuturi administrat de Ministerul de Finanţe Publice, o reţetă sigură pentru un dezastru viitor. Exact așa a ajuns Grecia în dezastrul actual: bancheri internaționali au învățat guvernul grec cum să ascundă datoria prin fonduri de investiții. Fiind un vehicul riscant, va atrage doar capital speculativ, deci volatil, cu riscuri imense pentru stabilitatea financiară a țării.

Să presupunem totuși că va atrage bani…

E puțin probabil, dar să presupunem că atragem bani. Ce facem cu ei? Un element definitoriu al unui fond de investiţii, invocat de altfel şi de memorandumul adoptat de guvernul Grindeanu, sunt investițiile în piețe mondiale de capital.

Ori FSDI își propune cu totul altceva, și anume să investească în proiecte naționale și nicidecum internaționale, și mai mult decât atât în proiecte fără lichiditate. Cu alte cuvinte, norvegienii au bani din petrol și îi investesc în proiecte externe care le vor aduce dividente. Guvernul român nu are bani, dar își propune că dacă ar fi să aibă, îi va investi în proiecte interne care nu generează dividente directe, ci doar externalități pozitive. Cine va cumpăra o autostradă sau un spital și pe ce piață? Pentru a fi atractiv acest Fond trebuie să respecte regula ca rentabilitatea activelor (ROA – return on assets) să fie minim 5% pentru a fi atractiv. Dar e imposibil măcar să calculezi așa ceva când e vorba de proiecte publice. Un spital este un beneficiu public pentru români, de aceea sunt construite din bani publici, dar nu poți calcula cât este ROA la un spital decât dacă îl declari investiție privată și îl operezi ca atare. Dar PSD promite opt spitale regionale construite cu bani atrași de la investitori. Nu e nici o logică.

Și totul devine absurd dacă vom constata că nu lipsa banilor în sine este problema la infrastructură ci lipsa de proiecte (care vine din politizare și lipsa de capacitate a administrației și a companiilor naționale). România a avut bani gratis de la UE în perioada 2007 – 2013 și a fost incapabilă să îi folosească. Am avut bani de autostrăzi de la UE și nu i-am folosit pentru că Ministerul Transporturilor este o instituție bastion a PSD complet nereformată. Am avut bani pentru centura Bucureștiului și nu i-am folosit. Persoana care s-a ocupat la fostul CNADNR de centura Bucureștiului tocmai a fost numită de către PSD șef peste toată compania. Am avut bani pentru trei spitale regionale din fonduri europene și guvernul Ponta-PSD nu a fost capabil să se pună de acord cu primarii PSD din Iași și Craiova pentru niște terenuri unde să se construiască aceste spitale regionale. Doar guvernul Cioloș a demarat procedurile pentru aceste trei spitale. Deci despre ce vorbim? Avem bani gratis europeni pe care nu suntem capabili să îi folosim, dar guvernul PSD crede că are nevoie de bani pentru proiecte pe care nu le are și la care nu lucrează.

Nu doar că această formulă de mai sus e nocivă pentru stat, dar este perdantă și pentru companiile care ar avea o șansă să meargă bine dacă ar fi decăpușate și capitalizate. Companiile de stat care aveau nevoie urgentă de capitalizare pentru realizarea unor obiective de investiţii (Aeroport Henri Coandă, Port Constanța etc.) se vor vedea într-o primă fază cu banii luaţi; vor trebui să aștepte operaţionalizarea Fondului şi apoi împarţeala banilor de investiţii. Asta poate să fie prea târziu.

Care sunt soluțiile?

Așa cum spuneam, nu banii sunt problema investițiilor în infrastructură din România, ci incapacitatea statului de a atrage banii deja existenţi şi de a-i investi eficient şi transparent. De exemplu CFR are la dispoziție 1,5 miliarde euro din CEF (Connection Europe Facility) şi se luptă cu licitaţiile de aproape doi ani.

Profesionalizarea gestionării investițiilor. Instituțiile care gestionează proiectele mari de investiții, precum Ministerul Transporturilor, CNADNR (acum CNAIR), CFR Infrastructură, Ministerul Sănătății, sunt deprofesionalizate și politizate. Performanțele sunt prin urmare dezastruoase. În domeniul proiectelor complexe de investiții este nevoie de profesioniști care să le gestioneze din partea statului. De la partea de studii, proiectare, elaborare de contracte și documentații de licitație până la derularea și urmărirea proiectelor. Politicienii au dat cu capul de prag de zeci de ori și tot nu învață că până nu lasă oameni competenți să se ocupe de investiții, nu ne vor ieși. Toate celelalte propuneri alternative (să creăm un Fond, să concensionăm autostrăzile) maschează nereformarea instituțiilor menționate și nu reprezintă o soluție.

Buna guvernanță.  Cea mai simplă şi mai la îndemână soluţie este buna guvernanţă a companiilor de stat. Avem o lege privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice (legea 111/2016), trebuie doar s-o aplicăm. Aceasta presupune selectarea pe criterii transparente a ma–nagementului companiilor, cu stabilirea de indicatori de performanţă financiari şi nefinanciari. Este vechea ordonanță 109 adoptată de guvernul Boc, la care guvernul Cioloș a propus îmbunătățiri, introduse de Parlament în 2016 prin legea de adoptare a ordonanței. Dar PSD a sabotat și sabotează legea aceasta de câte ori poate.

Planul Junker. Fondul EFSI, cunoscut ca şi “Planul Junker”, are în acest moment un potențial i–mens  de investiții pentru finanţarea proiectelor de infrastructură, educaţie, cercetare, energie regenerabilă, suport pentru IMM-uri şi iniţiativă privată, adică cam ce prevede şi FSDI. Investiţia EFSI are un potenţial de multiplicare în atragerea finanţărilor de 1:15 şi permite mixul de instrumente de finanţare cu investiţii private, buget de stat sau fonduri structurale. În urma discuţiilor din 2016, instituțiile financiare internaționale s-au arătat dispuse să finanţeze proiectul de extindere a aeroportului Henri Coandă şi trei spitale regionale. Guvernul Ponta a trimis 200 de proiecte nepregătite (erau simple liste cu dorințe, nu proiecte, de fapt) la Bruxelles și nici unul nu a fost acceptat. Guvernul Cioloș a început pregătirea celor trei proiecte de spitale regionale. Dacă guvernul PSD crede că are și alte proiecte viabile economic, Planul Juncker este o punte fantastică și deja testată spre investitori, nu e nevoie să aștepte operaționalizarea unui Fond propriu (care în scenariul improbabil în care este bine făcut, durează mai mulți ani).

În concluzie, este o idee bună?

Ar fi bună doar dacă:

  • România ar avea excedent de resurse/bani
  • România ar avea companii de stat bine conduse și capitalizate
  • PSD și guvernele sale ar avea un trecut de interes real și performanțe în buna funcționare a companiilor de stat
  • PSD ar fi dispus să capitalizeze companiile prin listare internațională și respectarea regulilor bursiere
  • PSD ar fi dispus să investească în oameni cu experiență bancară, să îi plătească foarte bine, pentru a face din Fond un vehicul pe piețele externe
  • PSD ar folosi banii europeni gratis și ar fi capabil să realizeze proiecte de infrastructură și ar scoate aceste obiective dintre obiectivele Fondului, deci ar fi dispus să renunțe la promisiunile populiste

Răspunsul este NU la toate aceste puncte. Deci, nu este o idee bună.

În loc de epilog

În programul de guvernare PSD găsim menţionat şi un al doilea fond, Fondul Naţional de Dezvoltare (FND), ce va fi creat în semestrul doi din 2017 (demnă de cartea recordurilor viteza cu care PSD va înfiinţa aceste fonduri). Acest fond “va cuprinde companii unde statul deține participații și care în prezent sunt administrate de AVAS, dar și companii de stat care nu vor putea fi incluse în FSDI din cauza interdicției europene, care stipulează faptul că în unele cazuri, companiile de producție și distribuție nu pot fi administrate de aceeași enitate, evitându-se în acest fel comportamentul de monopol. Ca urmare a acestor reglementări, Transelectrica și Transgaz vor fi administrate și deținute de FND, iar Hidroelectrica sau Romgaz de către FSDI. AVAS se desființează. Ca și FSDI, FND va rămâne pe toată perioada de funcționare în proprietatea exclusivă a statului român.[2]

 

 

 

 

 

[1] . http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2010-03-12-7024624-0-raportul-curtii-conturi-2008.pdf, p.64

[2] . Programul de Guvernare 2017-2020, p.29

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind situația execuției bugetare din 2016

În urma mai multor afirmații fără temei apărute în spațiul public, legate de execuția bugetară a anului 2016, fostul Prim-ministru Dacian Cioloș și foștii membri și consilieri de specialitate ai Guvernului au formulat unele răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind modul în care au fost gestionate veniturile și cheltuielile bugetare în timpul mandatului:

  • Nu există nicio ”gaură” în bugetul anului 2016. Dacă o astfel de „gaură” ar fi existat, aceasta ar fi trebuit să aibă un impact asupra deficitului. Am încheiat însă anul cu un deficit de 2,6%, mai mic decât cel estimat inițial de 2,8%.
  • În 2015, Guvernul Ponta a estimat că în 2016 ar putea fi încasate 12,3 miliarde de lei din fonduri europene. Estimarea s-a dovedit a fi total nerealistă în condițiile în care programele europene de finanțare erau blocate sau mult întârziate.
  • Dacă ne uităm la tot ceea ce a primit România în 2016, se poate spune că am avut un record de încasări, cu peste 7 mld. euro, cea mai mare sumă primită de la aderare până în prezent într-un singur an.
  • Atunci când se face o rectificare bugetară, se iau în calcul în special veniturile fiscale. Ori, la capitolul venituri fiscale, chiar dacă am început anul cu reduceri de taxe – respectiv reducerea TVA de la 24 la 20%, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, reducerea taxei pe stâlp, etc. – am reușit să realizăm încasările programate.
  • Datele privind evoluția economică și situația încasărilor bugetare din veniturile fiscale ne-au permis o nouă rectificare în luna noiembrie. Prin această rectificare au fost alocate sume suplimentare în valoare de cca. 287 mil. lei și au fost alte redistribuiri între ministere, acolo unde erau imperios necesare (agricultură, dezvoltare locală, sănătate, asistență socială, etc.).
  • Nerealizarea unor venituri bugetare estimate în 2016 nu are un impact negativ asupra bugetului din 2017. Cei care afirmă că din veniturile prognozate și nerealizate în bugetul pentru 2016 ar fi putut face în 2017 spitale, autostrăzi, majorări de salarii și pensii, fac afirmații pur propagandistice, fără legătură cu regulile de execuție bugetară.
  • Nu am lăsat nicio moștenire grea actualului guvern. Dimpotrivă, le-am ușurat povara fiscală prin rambursări mai mari de TVA (1 mld. lei în plus) și le-am creat condiții favorabile pentru a încasa mai mulți bani europeni în 2017

Execuția bugetara a anului 2016 are o ”gaura” de 10-14 miliarde lei?

  • Nu există nicio ”gaură” în bugetul anului 2016. Dacă o astfel de „gaură” ar fi existat, aceasta ar fi trebuit să aibă un impact asupra deficitului. Am încheiat însă anul cu un deficit de 2,6%, mai mic decât cel estimat inițial (de 2,8%), ceea ce demonstrează ca am guvernat cu responsabilitate și prudență, într-un an cu numeroase presiuni electorale. Mai degrabă, această idee poate fi considerată o ”fumigenă” a celor care caută scuze pentru a explica de ce nu pot realiza promisiunile făcute în campanie de PSD și ALDE.
  • Strict tehnic, cel mult putem vorbi de o estimare prea ambițioasă atunci când a fost făcută proiecția bugetară pentru 2016 la capitolul fonduri externe nerambursabile, dar estimarea inițială a fost făcută de guvernul Ponta în 2015. Guvernul Cioloș a preluat această estimare existentă la Ministerul de Finanțe atunci cand a adoptat bugetul.
  • Guvernul Ponta a estimat în 2015 că în 2016 ar putea fi încasate 12,3 miliarde de lei din fonduri europene. Estimarea s-a dovedit a fi total nerealistă în condițiile în care programele europene de finanțare erau blocate sau mult întârziate. Estimarea a fost totuși menținută din dorința noastră de a crea premisele bugetare pentru cât mai multe proiecte care ar putea fi finanțate de la Uniunea Europeană, mai ales pentru instituții finanțate de la buget.
  • Supărarea PSD ar putea veni și din faptul că am refuzat amânarea implementării în 2017 a unor măsuri din codul fiscal aprobat de PSD în 2015, care conduc la diminuarea veniturilor fiscale cu 6.5 mld lei (TVA 19%, eliminarea supra-accizei și eliminarea ”taxei pe stâlp”). Asta în timp ce noi am reușit în 2016 să aplicăm măsurile de reducere fiscală care urmau să intre în vigoare la începutul anului (de exemplu, reducerea TVA de la 24% la 20%), chiar dacă asta a dus la reducerea veniturilor cu 10.5 mld lei. Și, chiar în aceste condiții, am încheiat anul cu un deficit bugetar mai mic decât cel estimat inițial.

Cât a încasat România din fonduri europene în 2016?

  • Guvernul instalat la sfârșitul lui 2015 a găsit o situație dezastruoasă pe segmentul de fonduri europene – nu exista nici o autoritate de management desemnată și nici un plan realist pentru pregătirea procesului de desemnare, doar 10 apeluri de proiecte erau lansate și doar 11 condiționalități din cele 36 erau îndeplinite.
  • Într-un an, am desemnat trei autorități de management, am rezolvat 20 de condiționalități din cele 25 rămase nerezolvate și alte 5 le-am lăsat cu planuri de acțiune agreate, pentru a evita suspendarea fondurilor. Pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, am lansat 41 de apeluri de proiecte, în valoare de 13 miliarde de Euro și am încheiat contracte în valoare de 1,5 miliarde Euro.
  • Pentru perioada de finanțare precedentă 2007-2013, am preluat o rată de absorbție de 58% și decizii grele de luat privind proiecte problematice. Până la închiderea programelor, am crescut rata absorbției de la 58% la peste 80%
  • La agricultură, absorbția a depășit 4 miliarde Euro în perioada noiembrie 2015 – decembrie 2016. Până la sfârșitul lunii decembrie 2016 intraseră de la Uniunea Europeană 77% din banii plătiți, restul urmând să fie decontați la jumătatea lunii ianuarie 2017, exact când e nevoie mare la buget, un alt avantaj lăsat moștenire actualului guvern.
  • Așadar, în 2016 am făcut eforturi semnificative pentru a debloca programele europene iar rezultatele au început să se vadă și se vor vedea și mai mult în 2017 dacă noul guvern va implementa eficient proiectele demarate de guvernul Cioloș.
  • Însă, atunci când dorim să evaluăm câți bani au intrat de la Uniunea Europeană în țară în 2016, sunt mai mulți indicatori la care ne putem raporta. Dacă ne uităm la tot ce-a primit România în 2016, se poate spune că am avut un record de încasări cu peste 7 mld. Euro, cea mai mare sumă primită de la aderare până în prezent într-un singur an.
  • Cele 7 mld. euro aduse în România de la UE în 2016 au fost decontări pe care Comisia le-a făcut inclusiv pentru proiecte derulate în anii anteriori de diverși beneficiari, companii private sau autorități publice.
  • Motivele pentru care aceste sume nu sunt reflectate în bugetul general consolidat sunt următoarele: aceste miliarde de euro s-au dus direct către beneficiari – companii private, autorități locale, ONG-uri etc. sau au fost utilizate pentru a returna împrumuturi făcute de autoritățile de management în anii trecuți atunci când nu existau resurse din fonduri europene pentru a onorara plățile beneficiarilor.
  • Mai mult, a trebuit să plătim 6 miliarde de lei pentru finalizarea unor proiecte din fonduri europene, pentru care banii de la Bruxelles fuseseră deja încasați de Guvernul Ponta. In caz contrar, acești bani de la Bruxelles ar fi trebuit returnați din cauza nefinalizării proiectelor.
  • Strict pe încasările pentru 2016 la bugetul de stat, execuția bugetară s-a încheiat la capitolul fonduri europene cu venituri de 5,2 miliarde lei față de estimarea inițială de 12,3 miliarde lei. Însă, nici această cifră nu reflectă complet realitatea din teren, pentru că se referă doar la facturile decontate de Comisie. Cheltuielile realizate însă în 2016 în cadrul proiectelor cu finanțare europeană sunt mai mari, de cca. 6 miliarde de lei, o sumă semnificativă având în vedere situația găsită la sfârșitul anului 2015.
  • Ca să înțelegem mai bine rezultatele guvernului Cioloș la capitolul fonduri europene, este suficient să comparăm cele două exerciții bugetare europene, 2007-2013 față de 2014-2020. În anul 2009, al treilea an al exercițiului, au fost atrași 1.9 mld lei, iar în anul 2016, al treilea an al exercițiului curent, absorbția este de 5.2 mld lei. De aproape 3 ori mai mult! Iar guvernul PSD a reușit performanța de a rata primii 2 ani de absorbție, 2014-2015, atrăgând numai 0,44 mld. lei din fondurile europene.

De ce nu a fost corectată estimarea inițială dacă era nerealistă, ținând cont de faptul că au fost două rectificări bugetare în 2016, din care ultima în noiembrie?

  • Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie explicate câteva reguli de construcție și rectificare bugetară. Bugetul național are două componente principale: venituri fiscale (taxe, impozite, etc.), venituri nefiscale (taxe, dividende, redevențe, etc.) si fonduri externe, rambursabile si nerambursabile. Fondurile europene și unele venituri nefiscale (care se constituie ca venituri DOAR în măsura în care au loc în prealabil cheltuieli din buget), nu sunt luate în calcul la o rectificare bugetară pentru că nu au impact în deficitul bugetar, deoarece se înscriu atât pe venituri cât și pe cheltuieli.
  • Atunci când se face o rectificare bugetară, se iau în calcul în special veniturile fiscale. Din veniturile fiscale se asigură plata salariilor, a cheltuielilor de capital și a deficitului la bugetul de pensii. Ori, la capitolul venituri fiscale, chiar dacă am început anul cu reduceri de taxe – respectiv reducerea TVA de la 24 la 20%, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, reducerea taxei pe stâlp, etc. – am reușit totuși să realizăm încasările programate.
  • Mai mult, având în vedere evoluția economiei din primul semestru, care a înregistrat un ritm de creștere de 5,2%, mai mare decât nivelul de 4,2% estimat la proiecția bugetară, se justifica o rectificare bugetară pozitivă în semestrul al doilea, dat fiind faptul că veniturile reale erau mai mari decât cele prognozate.

Care a fost urgența unei noi rectificări bugetare în noiembrie, cu o lună înainte de încheierea anului fiscal?

  • Dacă analizăm execuția bugetară din anii precedenți, toate rectificările bugetare în perioada 2010 – 2016 au fost făcute în lunile octombrie sau noiembrie. Asta se întâmplă pentru că, în timpul anului, o execuție bugetară prudentă îți permite la final de an un spațiu fiscal prin care să se acopere mai multe cheltuieli bugetare angajate în timpul anului cu respectarea țintei de deficit bugetar.
  • Datele privind execuția bugetară cât și principalii indicatori economici după primele zece luni ale anului au făcut necesară o nouă rectificare bugetară pozitivă pentru că în contul veniturilor bugetare au fost înregistrate încasări mai mari decât prognoza inițială cu cca. 287 mil. lei, creșterea economică anticipată pentru finalul anului a fost majorată de la 4,1% la 4,8% iar deficitul bugetar era de 0,7% în luna octombrie față de ținta estimată de 2,8%.
  • Așadar, datele privind evoluția economică și situația încasărilor bugetare din veniturile fiscale ne-au permis o nouă rectificare în luna noiembrie. Prin această rectificare au fost distribuite sume suplimentare în valoare de cca. 287 mil. lei și au fost alte redistribuiri între ministerele și instituțiile care au făcut economii în 2016 către celelalte instituții care au angajat cheltuieli mai mari.
  • Am asigurat finanțări suplimentare pentru sănătate, agricultură, investiții, proiecte și politici publice, plata drepturilor sociale, etc. Am analizat temeinic să vedem unde pot fi cheltuiți banii până la sfârșitul anului și, acolo unde am constat că resursele nu pot fi folosite, le-am redistribuit, astfel încât ele să ajungă unde erau necesare.
  • În cadrul ultimei rectificări, proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile 2014-2020 au fost majorate cu peste 1 miliard de lei pentru bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Banii alocaţi prin această rectificare bugetară au permis începerea de la 1 decembrie a unor plăți finale aferente schemelor de plăți directe, în limita sumei de 1,09 miliarde lei.
  • Pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală, aflat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, am asigurat 1,245 miliarde de lei pentru acoperirea plăților necesare până la finalul anului pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii școlare și de drumuri.
  • Alocările suplimentare de la Agricultură și Dezvoltare Regională nu au fost rezultatul unor presiuni politice, ci efectul execuției bugetare realizate de aceste ministere care au reușit să avanseze la plată sume mai mari față de alți ordonatori de credite.
  • Sume importante de bani au fost alocate și la Muncă (peste 142 milioane lei) pentru plata integrală a drepturilor de asistență socială sau la Sănătate, unde am avut în vedere credite de angajament suplimentare în sumă de 2,21 miliarde de lei.
  • Fondurile alocate suplimentar au provenit în principal din economiile ministerelor efectuate în primele 10 luni. De exemplu, ministerul Finanțelor Publice a economisit 1,18 miliarde de lei din dobânzi și din contribuția României la bugetul UE dar și din economii la cheltuieli de personal. Alte economii importante au fost realizate la Transporturi (254 mil. lei), Apărare (360 mil. lei), etc.

De ce, la a doua rectificare a fost păstrată o estimare nerealistă privind fondurile europene, mai ales cu o lună înainte de încheierea execuției bugetare?

  • Estimările privind cheltuirea fondurilor europene sunt centralizate de ministerul de Finanțe în proiecția bugetară a unui an, pe baza informațiilor transmise de autoritățile publice locale sau centrale privind proiectele cu finanțarea europeană pe care intenționează să le deruleze în acel an.
  • Vorbim în principal de estimări ale beneficiarilor instituții publice în baza cărora ministerul de Finanțe trebuie să le asigure cheltuială inițială și cofinanțarea necesară. Dacă aceste proiecte sunt eliminate din structura bugetului, chiar și cu o lună înainte de încheierea anului, acele autorități, dacă ar obține finanțarea europeană nu ar mai putea lansa derularea acelui proiect în anul bugetar respectiv, pentru că nu ar mai exista în nicio prevedere bugetară. Mai mult, derularea unui proiect sau angajarea unor sume fără o prevedere bugetară este ilegală.
  • Reducerea cheltuielilor alocate în buget fondurilor europene ar fi stopat posibilitatea lansării de noi proiecte pe principiul că o cheltuială nu poate fi angajată . Pe de altă parte, in tot cursul anului 2016 am făcut eforturi ca în cadrul prioritizării proiectelor să mutăm pe fonduri europene proiecte demarate integral cu fonduri din buget, pentru a creste absorbția pentru perioada 2007 – 2013. Ori, o diminuare a acestor prevederi bugetare ar fi făcut efortul nostru inutil.

Au fost acuzații că de fapt această estimare inițială nerealistă privind absorbția de fonduri europene a fost păstrată pentru a ascunde alte cheltuieli sau corecții bugetare în ultimele luni de guvernare?

  • Nicidecum. Acest lucru nu ar fi fost oricum posibil, ținând cont de tehnica bugetară. Trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea că aceste venituri estimate dacă nu au fost realizate conform proiecției bugetare inițiale, nici nu au intrat în bugetul României, nici nu au fost cheltuite ”pe ascuns” și nici nu au dispărut.
    Procesul de absorbție începe cu efectuarea cheltuielilor, pentru care sunt prevăzute sume similare pe venituri, tocmai pentru ca procesul de absorbție să nu dezechilibreze bugetul. Sunt cheltuieli „în oglindă” cu veniturile. Cu alte cuvinte, dacă nu se realizează cheltuieli din fonduri europene, nici la venituri nu rezultă încasări de la Uniunea Europeană.
  • Din păcate, de foarte multe ori în ultimii ani au fost supraestimate veniturile din fonduri europene și nu e prima dată când acestea nu se realizează conform prognozei. Este o problema structurală, a modului în care se realizează proiecția bugetară corelat cu implementarea proiectelor europene realizate de instituțiile publice si care nu a fost specifică acestui an, așa cum se lasă să se înțeleagă.
  • În ultimii ani au fost aproape sistematic diferențe între veniturile estimate și cele realizate din fonduri europene. În 2014, au fost prognozate 14,8 miliarde lei și au fost realizate 12,9 miliarde lei, deci au ”lipsit” aproape 2 miliarde de lei. Iar în 2013 a fost și mai rău, după ce au fost prognozate la rectificare încasări de 12,4 miliarde lei, în final au fost realizate venituri mai puține cu peste 3 miliarde de lei, iar în 2012 au ”lipsit” din aceleași motive 4,6 mld. Lei.
  • Chiar și în anul 2015, când a fost un an de final pentru exercițiul financiar 2007 – 2013 și era de așteptat să se acumuleze decontările din anii anteriori, tot a fost ”gaură” (dacă judecăm lucrurile în această interpretare) de aproape de 3 miliarde de lei, culmea, față de o prognoză rectificată chiar în cursul anului. Foarte important de spus că, în decembrie 2015 au fost atrase 7 miliarde de lei , adică aproape o treime din suma totala atrasă în 2015.

În ce măsură diminuarea deficitului bugetar s-a făcut prin reducerea cheltuielilor de investiții?

  • Este aceeași situație cu estimarea privind veniturile prognozate din fonduri europene.
    La fiecare început de an se aprobă diverse prevederi bugetare pentru diferite proiecte de investiții propuse de principalii ordonatori de credite. Chiar daca unele dintre aceste proiecte nu avansează conform proiecției bugetare inițiale, prevederile bugetare respective trebuie menținute, altfel nu ar putea fi derulate acele investiții.
  • La final de an se fac corecțiile necesare, astfel încât execuția bugetară să reflecte realitatea. Aceste corecții sunt însă de cele mai multe ori negative la capitolul investiții și acest lucru se întâmplă aproape în fiecare an. În alți ani, a fost chiar mai rău din acest punct de vedere, comparativ cu 2016.
  • Astfel, în 2016, cheltuielile de capital realizate au însumat 18.7 miliarde lei, respectiv 98% din cât au fost programate. În noiembrie 2015, cheltuielile de capital realizate au fost de numai 53% din programul de 19 miliarde. Doar finalizarea unor proiecte de investiții în valoare de 8 miliarde de lei în decembrie 2015, a condus la creșterea implementării cheltuielilor de capital la 93% din programul pe 2015.
  • Trebuie să înțelegem că marile proiecte de investiții, în special cele de infrastructură rutieră, necesită o pregătire judicioasă înainte de derularea efectivă a investiției. De la faza de pregătire până la finalizare, un astfel de proiect de infrastructură, realizat riguros, durează 3-4 ani. Ori, noi, în 2016, mai ales la capitolul infrastructură, nu am găsit proiecte pregătite pentru execuție, care sa permită plăți semnificative realizate în cursul anului. Pentru ca noi să fi putut realiza aceste cheltuieli, asta ar fi presupus să fi preluat la sfârșitul anului 2015 proiecte serioase aflate în execuție. Și aici, ca și la fonduri europene, a trebuit să deblocam proiecte care stagnau de ani de zile. În momentul de față se lucrează pe toate proiectele de infrastructură rutiera contractate. Daca actualul guvern le va continua, s-ar putea face plăți semnificative în următorii ani.
  • În acest sens, am deblocat activitatea de lucrări pe 160 de Km de autostradă și am pregătit lansarea licitațiilor pentru alți 500 Km de autostradă, 300 Km de drum expres și 9 variante ocolitoare. Aceasta este ”moștenirea” guvernului Cioloș la capitolul marilor proiecte de investiții.

Situația încasărilor din ultimele luni arată o prăbușire a veniturilor, în special la capitolul încasări din TVA și sunt critici cu privire la ritmul de colectare.

  • Nu este adevărat. Dimpotrivă. Încasările lunare, inclusiv în noiembrie și decembrie s-au păstrat în ritmul mediu anual și au fost conform programărilor inițiale.
  • Noi am început anul cu aplicarea unei reduceri majore de fiscalitate prin diminuarea cu o cincime cotei de TVA de la 24 la 20% și ulterior, începând din iunie, cu un TVA de 9% la alimente. În medie, pentru tot anul am avut o cotă de TVA redusă cu 26%. În schimb, încasările din TVA, care asigură o treime din bugetul României, au avut o diminuare medie anuală de doar cca. 8-9%. Cu alte cuvinte, deși taxa a fost redusă cu 26% din valoarea acesteia, am încasat doar cu 9% mai puțin. Asta urmare și a unui consum crescut, dar și datorită unei colectări îmbunătățite.
  • In noiembrie și decembrie, situația încasărilor din TVA a fost în linie cu media anuală, respectiv încasări mai mici cu 8-9% față de aceeași lună din anul precedent. În schimb, în decembrie s-a înregistrat o situație excepțională, întrucât am reușit să decontăm rambursări din TVA cu un miliard de lei mai mult decât în mod obișnuit. Acest lucru a diminuat suma finală a TVA pentru decembrie, însă avantajează bugetul pe 2017. Practic, în decembrie am decontat un miliard de lei în plus care altfel ar fi fost decontat în luna ianuarie din 2017. În acest fel am ușurat povara pe noul buget 2017.
  • Deci, în decembrie nu avem nicio cădere a încasărilor din TVA, dimpotrivă, dacă ținem cont de decontările făcute în avans pentru rambursările din TVA, putem spune că am înregistrat o sumă mai mare în contul acestor venituri.

România a înregistrat în 2016 cel mai mic nivel din ultimii zece ani al veniturilor ca pondere în PIB, de doar 29,2%.

  • Reducerea cotelor de impozitare conduce și la reducerea încasărilor din taxe și impozite. E adevărat că rămân mai mulți bani in economie dar și mai puțini bani la stat. Noul cod fiscal implementat din ianuarie 2016 a condus la diminuarea veniturilor din taxe și impozite cu 10,5 mld. lei.
    Nivelul veniturilor bugetare din 2016 a fost de cca. 221,5 mld. lei, ceea ce reprezintă într-adevăr un procent de 29,2% dintr-un PIB de 758,5 mld. lei. Aici însă trebuie să avem în vedere că anul 2016 a fost marcat de o reducere majoră de taxe, în special la TVA, dividende, impozit pe venit, etc. Totuși, colectarea arată o recuperare a acestor reduceri în încasările fiscale. De exemplu, reducerea medie a cotei de TVA a fost de 26% în 2016, în timp ce încasările s-au diminuat cu numai 9%.
  • Totodată, procentul mai redus al veniturilor bugetare în PIB se datorează și faptului că în 2016 am o avut o creștere economică mare, de cca. 4,8%. Este firesc în aceste condiții, ca la un PIB mai mare, cu același nivel al taxelor sau chiar mai redus, cum a fost cazul în 2016, ponderea veniturilor bugetare în PIB să scadă.
  • Eficiența colectării taxelor se măsoară însă în cifre: ANAF a colectat în 2016 cu 2,60 de miliarde de lei mai mult decât în 2015 și cu 3,52 miliarde de lei mai mult decât în programul prevăzut în ianuarie 2016.

Ce impact are nerealizarea unor venituri bugetare estimate în 2016 pentru bugetul anului 2017?

  • Bugetul de stat se construiește pe principiul anualității. Construcția noului buget pe 2017 începe de la zero, atât ca venituri cât și pe partea de cheltuieli. La sfârșitul anului bugetar, se compară cheltuielile cu veniturile și rezultă deficit sau surplus bugetar, care nu se transferă în bugetul anului următor. Deficitul se adaugă datoriei publice și nu afectează în niciun fel bugetul pe anul următor.
  • Nerealizarea unor venituri bugetare estimate în 2016, în special din venituri nefiscale, din fonduri europene, nu are niciun impact negativ asupra bugetului din 2017. Dimpotrivă, s-ar putea spune că prin deblocarea multor proiecte din fonduri europene în 2016, am creat condițiile pentru încasarea mai multor venituri la acest capitol în 2017. Din estimările noastre, în 2017, România ar trebui să încaseze cca. 3 miliarde de Euro de la Uniunea Europeană pentru proiectele deblocate de noi în 2016.
  • Cei care afirmă că din veniturile prognozate și nerealizate în bugetul pentru 2016 ar fi putut face în 2017 spitale, autostrăzi, majorări de salarii și pensii, fac afirmații pur propagandistice fără nicio legătură cu regulile de execuție bugetară.

Ați lăsat o proiecția bugetară pentru 2017? Cât de sustenabilă este în contextul măsurilor promise de noul guvern?

  • Sigur, am lăsat o proiecție bugetară pentru 2017 plecând de la datele preliminare privind execuția bugetară pe anul anterior. Noi am prevăzut un nivel al veniturilor similar celui estimat in 2016, respectiv cca. 236 mld. Lei și un deficit de 2,9%.
  • Însă noul guvern a adoptat deja o serie de decizii cu un impact bugetar suplimentar de cca. 9 miliarde de lei, care se adaugă la deficitul prognozat de 2,99%. Această înseamnă din punctul nostru de vedere că după prima luna de guvernare din 2017 vorbim de o nouă estimare a deficitului care în aceste condiții ar urma să depășească 4% din PIB, ceea ce face foarte greu sustenabilă proiecția bugetară pentru 2017.
  • Cea mai mare problemă a actualului guvern este creșterea veniturilor în 2017 la un nivel de 253 miliarde de lei, pe cât se bazează programul actual de guvernare, de la un nivel de 221,5 miliarde lei înregistrat în 2016. Cu alte cuvinte, este necesară o creștere cu 15% a veniturilor în 2017 față de 2016 pentru acoperi ”gaura” de peste 30 miliarde de lei din bugetul necesar pentru realizarea promisiunilor din programul de guvernare.
  • Estimarea veniturilor pentru 2017 la 253 mld lei, în programul de guvernare al PSD, s-a făcut pe baza unei prognoze a creșterii economice de 5,5% , cu mult peste prognoza noastră de 4.3% și peste prognoza altor instituții, de sub 4%.
  • Angajarea unor promisiuni în baza unor estimări nerealiste de creștere economică și implicit de venituri bugetare nu este responsabilitatea guvernului Cioloș.
  • Execuția bugetară din 2016 a fost responsabilă și transparentă: nu există nicio „gaură” în buget, nu am lăsat nicio moștenire grea actualului guvern, dimpotrivă, le-am ușurat povara fiscală prin rambursări mai mari de TVA (1 mld lei în plus) și le-am creat condiții favorabile pentru a încasa mai mulți bani europeni în 2017 (cca. 3 mld. euro).

10 Proiecte prioritare ale USR pentru guvernare

10proiecteusr

I. Extinderea Programului ”Școală pentru toți” la toate școlile sărace și subvenționarea per elev a activităților ”Școală după Școală”

România și-a propus prin Strategia 2020 reducerea ratei părăsirii timpurii a școlii de la 19% la 11% până la finele deceniului. Clasa politică din România a ignorat sistematic problema abandonului școlar, grav îndeosebi în zonele rurale și în pungile de sărăcie din orașe. Este o bombă socială cu efect pe termen lung, pe care politicienii o ignoră – copiii nu votează. Abia Guvernul Cioloș a lansat – în cadrul Pachetului Anti-sărăcie – Programul ”Școală pentru toți”, care alocă 173 de milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman pentru dezvoltarea de proiecte la nivelul școlii. Acest Program este la început. Chiar dacă impactul scontat este semnificativ, e nevoie de mai mult pentru o schimbare sistemică care să aducă România cel puțin la media europeană a abandonului școlar. ”Școală pentru toți” permite proiecte complexe la nivelul fiecărei școli, care poate opta, în funcție de necesitățile locale, pentru măsuri de tip: masă caldă, ”Școală după Școală”, ”A doua Șansă”, hăinuțe și rechizite, consilierea și implicarea părinților.

Tot cu fonduri europene, guvernul Cioloș a lansat Programul ”Profesori motivați în școli dezavantajate”, care oferă burse profesorilor bine pregătiți pentru a merge în comunitățile sărace cu rată mare de abandon școlar.
Un instrument eficient de ținere a copiilor la școală este și instrumentul ”Școală după Școală”, care a fost legiferat în 2011 (art. 58 din Legea Educației) și a fost complet ignorat de politicienii din România. Nu s-au alocat fonduri din bugetul național pentru acest instrument, s-a organizat doar acolo unde plătesc părinții sau prin proiecte ale unor ONG-uri.

Uniunea Salvați România propune o serie de măsuri prin care să reducem rapid abandonul școlar:

  • Extinderea cu fonduri europene și naționale a Programului ”Școală pentru toți” la toate cele 1227 de școli din categoria 1 și 2 de risc socio-educațional, care școlarizează 346.640 de elevi (școli identificate în 2016 de către Ministerul Educației, Ministerul Fondurilor Europene și experți din societatea civilă). Pentru școlile din această categorie care nu vor fi incluse în proiecte din cadrul apelului deja lansat de Ministerul Fondurilor Europene, se va organiza un Proiect Sistemic, prin care Ministerul Educației va organiza aceste activități în școlile respective.
  • Subvenționarea per elev a măsurilor de tip ”Școală după Școală” și schimbarea cadrului legislativ și a ordinelor de ministru care încurcă/descurajează organizarea acestor clase (inclusiv în afara unităților de învățământ, acolo unde nu există condiții logistice).
  • Pe termen mediu, după epuizarea fondurilor disponibile din Programul Operațional Capital Uman, guvernul va transforma actualele Programe cu fonduri europene ”Școală pentru toți” și ”Profesori motivați în școli defavorizate” în Programe de Interes Național, finanțate din bugetul național.
  • USR susține prin programul său politic alocarea a 6% din PIB pentru învățământ. În cadrul acestui angajament, USR va prioritiza aceste Programe și obiectivul reducerii abandonului școlar în ceea ce privește alocarea noilor fonduri alocate Educației.

II. Plan de Investiții în Infrastructura de Sănătate

În ciuda indicatorilor medii de performanță, România are penultima speranță de viață (75 ani) din UE, și asta din cauza folosirii ineficiente a resurselor (oricum puține) care se alocă sănătății.

Sunt probleme grave care țin de infrastructura medicală și care necesită soluții:

  • 30% din suprafața spitalelor se află în momentul de față în aflate în clasele de risc seismic 1 sau 2.
  • Există 103.000 paturi de spital la nivel național și aprox. patru milioane de cazuri tratate anual
  • La nivel național, fiecare medic (cu personal de sprijin) are în responsabilitate aprox. trei pacienți în medie, spre deosebire de Marea Britanie (1 medic/pacient) și chiar Bulgaria (1.7 medic/pacient) – dacă luăm în calcul Bucureștiul, numărul poate ajunge chiar la cinci pacienți per medic.
  • Spitalele din Romania tratează cu 1.4 milioane mai mulți pacienți decât ar fi capabile în parametri optimi.

Uniunea Salvați România propune:

  • Creșterea nivelului de finanțare până la minim 6% din PIB
  1. Pe termen mediu (în următorii 2 – 4 ani), alocarea bugetului pentru sănătate trebuie să ajungă la minim 6% din PIB prin creștere graduală anuală, iar apoi aceste cheltuieli trebuie menținute și crescute în mod coerent prin bugete multianuale
  • Corelarea programelor de investiții cu nevoia reală a pacientului
  1. Deschiderea si/sau consolidarea a 242 de centre de sănătate primară – „Acces la sănătate – mai ieftin, mai rapid, mai eficient”
  2. Majoritatea românilor se tratează în spitale, deși acestea presupun costuri mai mari și acces limitat (așteptare, cozi, umilințe și un gust amar după vizita la spital). Acest sistem este ineficient, fiind bazat pe utilizarea spitalului ca unitate etalon de infrastructură sanitară, în condițiile în care sistemele moderne din UE utilizează centre de sănătate primară. 1.6 milioane de pacienți ar putea fi tratați în centre de sănătate primară, scăzând presiunea celor 1,4 cazuri care aglomerează spitalele, mai sus menționate.
  3. Dezvoltarea/consolidarea a 242 de centre de sănătate primară, în complementaritate cu dezvoltarea celor 3 spitale regionale finanțate din fonduri europene. Proiectul va fi implementat în decurs de opt ani, cu un cuantum de minim 30 centre de sănătate primară renovate/construite pe an. Estimarea de cost total este de un miliard de ei, făcută comparativ cu benchmark-uri internaționale din domeniu.
  4. Implementarea strategiei de prioritizare a investițiilor spitalicești implică o reducere a costurilor de tratare a pacientului cu 47%, rezultând o economie de 2,5 miliarde de lei pe an, bani care împreună cu fondurile Comisiei Europene sunt o sursă sustenabilă de finanțare pentru acest proiect esențial pentru noi toți.
  • Depolitizarea managementului infrastructurii de sănătate
  1. Instituirea de management profesionist al spitalelor, descentralizarea managementului sănătății și delegarea clară a responsabilității pentru deciziile de investiții, astfel încât directorii de spitale (403 spitale în Romania) să poată lua deciziile corecte de personal și cheltuieli fără a fi amenințați politic de la centru
  2. Restructurarea modului de compensare si salarizare a întregului personal medical, prin instituirea de mecanisme de plată bazate pe rezultatele actului medical, și nu pe sume fixe bugetate, care nu țin cont de cantitatea și calitatea serviciilor medicale efectuate.

III. Infrastructură: finanțare predictibilă, simplificare-debirocratizare și un nou început pentru proiectele de autostrăzi

România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire fără nici o autostradă care să treacă Munții Carpați. Este un eșec sistemic care poate fi corectat nu prin promisiuni populiste, ci prin măsuri sistemice. Politicienii s-au obișnuit să facă anunțuri ditirambice și să taie panglici la șantiere abia începute și chiar și la șantiere nefinalizate. Proiectele se blochează apoi într-un hățiș legislativ, lipsă de avizare și fugă de responsabilitate. Finanțarea este greoaie, limitativă și impredictibilă. Lucrul la pregătirea proiectelor (studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, cererea de finanțare) ar trebui să fie principala preocupare a guvernelor și a companiilor de stat implicate, dar tocmai acest aspect este sistematic neglijat.

Uniunea Salvați România își asumă trei măsuri care rezolvă problemele sistemice:

  1. Cadru financiar predictibil și realist.
  • Bugetarea multianuală veritabilă a proiectelor de infrastructură (înlocuirea creditelor de angajament actuale cu credite bugetare veritabile valabile de la un an la altul). Acest lucru va asigura predictibilitatea și cursivitatea lucrărilor începute.
  • Supracontractarea din fonduri europene și naționale.
  • Schimbarea fluxurilor financiare cu fonduri europene, modificarea OUG 40/2015 pentru a permite Autorităților de Management gestionarea directă a bugetelor de fonduri europene și plata proiectelor doar pe măsură implementării lor concrete (valabilă pentru toate domeniile unde utilizăm fonduri europene, dar crucială pentru domeniul infrastructurii). Responsabilizarea Ministerului Transporturilor și a altor ministere de linie implicate în proiectele cu fonduri europene, sub sancțiunea eliminării lor din circuitul financiar dacă nu performează.

Există o proastă practică de a permite achiziții pentru studii și proiecte doar pentru proiectele care se încadrează într-un plafon bugetar restrictiv. Asta face să se pregătească studii și proiecte tehnice doar pentru un număr limitat de posibile proiecte. În același timp se alocă fondurile (europene și naționale) acestor proiecte limitative. Dacă ele se blochează (și cele mai multe se blochează în practică din diverse motive și ies din perioada de eligibilitate pentru fonduri europene), nu există studii/elementele tehnice pregătite pentru alte posibile proiecte care ar putea primi finanțare și nici nu se pot folosi banii blocați bugetar în proiectele aflate în dificultate. Aceste blocaje sistemice s-au suprapus peste politicianismul și amatorismul celor care ne-au condus și sunt principalele motive pentru care România nu a consumat banii de autostrăzi puși la dispoziție de UE în exercițiul financiar 2007 – 2013.

USR va promova schimbările necesare la legea bugetului și la OUG 40/2015 pentru a permite supracontractarea și bugetarea în timp real a proiectelor de infrastructură. Guvernul susținut de USR nu va acționa populist, ci va pregăti temeinic proiectele.

2. Simplificarea și debirocratizarea legislației privind proiectele mari de investiții.

Hățișul legislativ trebuie asanat și sutele de pagini inutile de hârtie care blochează proiectele cu anii trebuie eliminate. Nu putem avea aceleași legi care guvernează și construcția de case și cea de autostrăzi, ca în prezent. Regulile care gestionează contractele de achiziții publice de lucrări trebuie să fie clare astfel încât să nu mai existe ambiguități în implementare. Contractele de antrepriză trebuie să aibă clauze echilibrate și să prevadă o flexibilitate în derulare necesară în marile proiecte de infrastructură.

3. O nouă structură responsabilă de proiectele de autostrăzi.

Guvernul susținut de USR va operaționaliza nou înființata Companie Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Vom solicita selectarea managementului companiei în mod transparent și competitiv. Vom vota includerea în Consiliul de Transparență a reprezentanților societății civile. Vom mandata managementul Companiei, prin scrisoarea de mandat cerută de lege, pentru a îndeplini următoarele obiective în interesul statului român (și vom porni procedurile de demitere dacă nu vor fi atinse ținte intermediare negociate de comun acord cu noul management):

  • CNIR va fi operaționalizată complet în termen de șase luni cu asistența tehnică a experților Băncii Europene de Investiții și a experților celei mai de succes companii similare din Europa, ASFiNAG din Austria
  • CNIR va angaja experți de vârf cu experiență reală pe mari proiecte de infrastructură, în țări din UE.
  • CNIR va forma o echipă de elită, un loc unde orice inginer, proiectant sau manager de proiect va fi mândru să lucreze la un proiect transformațional pentru România: conectarea provinciilor istorice prin căi rapide de transport rutier
  • Guvernul va asigura transferul proiectelor strategice ale României de la vechea companie de drumuri (CNADNR) care a eșuat în gestionarea acestora:

Sibiu-Pitești

Tg. Mureș-Iași-Ungheni (plus pod peste Prut)

(București)-Ploiești(Dumbrava)-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani-(Iași)

inelele Bucureștiului (centura actuală + noul inel de autostradă)

  • CNIR va gestiona în primă fază contractele de pregătire ale acestor proiecte (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentații de licitație), iar ulterior, pe măsură ce aceste documentații sunt gata, va lansa licitațiile de lucrări pentru aceste autostrăzi
  • Ulterior, pe măsură ce crește capacitatea companiei se vor adăuga și alte proiecte.

IV. Crearea unui fond unitar de dezvoltare a României, prin unificarea bugetelor naționale de dezvoltare cu fondurile europene / Eliminarea principalei surse de corupție politică din România

Există două surse de fonduri care finanțează dezvoltarea României: fondurile europene și fondurile din bugetul public. Fondurile europene sunt gestionate de trei ministere care au autorități de management: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Agriculturii și Dezvoltări Rurale. Alături de acestea mai sunt implicate diverse ministere de linie care au Organisme Intermediare. Fondurile europene sunt pe alocuri greșit programate și destul de birocratice. Totuși, sunt transparente și predictibile. Localitățile care au mizat pe fonduri europene pentru propria dezvoltare au avut de câștigat pe termen mediu și lung. Primarii care au mizat pe transferuri preferențiale de la Guvernul central și-au condamnat comunitățile la subdezvoltare. Fondurile naționale de dezvoltare au ajuns cea mai mare sursă de corupție politică: primarii sunt ținuți în șah de Ministerul Dezvoltării, proiectele sunt făcute în pripă și finanțate fără predictibilitate, deci nu au efecte de dezvoltare pe termen lung.

Nu e o coincidență că cei mai controversați miniștri ai Dezvoltării din ultimii ani și-au creat fiecare câte un vehicul de distribuit fonduri în mod arbitrar: Elena Udrea a creat Compania Națională de Investiții, Liviu Dragnea a creat Programul Național de Dezvoltare Locală. Deși denumit pompos ”Program de Dezvoltare” cât să semene cu cele din fonduri europene, PNDL este doar o formă legală inventată de Dragnea pentru a servi clientela de partid a PSD. PNDL a fost creat prin OUG în 2013 și doar în 2014 a avut un buget de 1,9 miliarde de lei. OUG 28/2013 prin care este creat nu stabilește niciun fel de obiective, durată, criterii de alocare sau măcar domenii de finanțare. Un raport al Curții de Conturi (din care a fost publicată doar o sinteză, raportul detaliat fiind secretizat – grupul parlamentar al USR va cere Curții publicarea imediată a întregului document) constată că nu există nicio modalitate de a urmări cum se cheltuie concret banii, că nu există niciun sistem de primire a proiectelor sau măcar de listare a lor (se lucrează în MS Excel și Google Drive), cererile de finanțare pentru proiecte plătite nu se mai pot găsi. Pe scurt, un dezastru croit de PSD.

CNI și PNDL gestionează în acest moment fonduri de o magnitudine comparabilă cu cele primite de la Uniunea Europeană pentru dezvoltare regională, rurală și infrastructură (dacă replicăm multianual). În acest moment există o luptă între PSD și PNL pentru controlul acestor instrumente. Uniunea Salvați România consideră că oricine deține controlul acestor instrumente le va gestiona prost, pentru că instrumentele sunt defecte în sine. USR propune desființarea imediată a CNI și a PNDL și vărsarea sumelor bugetate către Programele Operaționale europene deja existente: Programul Operațional Regional, Programul Național de Dezvoltare Rurală și Programul Operațional Infrastructură Mare. Aceste trei PO sunt gestionate în acest moment de trei ministere diferite. USR propune unificarea instituțională a fondurilor de dezvoltare în cadrul același instituții (cu excepția PNDR, care oricum trebuie corelat mai bine cu celelalte două) și gestionarea banilor europeni și naționali de dezvoltare regională și locale într-o logică uni-fond.

USR e singurul partid fără clientelă politică locală. Doar USR poate elimina moștenirea Dragnea-Udrea de la Ministerul Dezvoltării: cumpărarea primarilor și administrației locale cu fonduri de la buget.

V. Eliminarea risipei din banul public

  • Operaționalizarea la nivelul Cancelariei a Unității de Evaluare Bugetară care să evalueze orice Program Guvernamental o dată la trei ani. Avem prea multe programe care continuă în virtutea inerției și nimeni nu răspunde pentru risipă. Fiecare Program Guvernamental va avea o persoană/departament responsabil în cadrul unui minister de linie sau coordonator. Evaluarea va fi făcută pe o metodologie anunțată public și dezbătută cu publicul interesat.
  • Legea Bugetului va fi modificată pentru a se trece de la bugetarea pe baze istorice la bugetarea pe Programe. Ministerele și Agențiile vor primi bani în exercițiul bugetar anual în măsură în care și dacă Programele pe care le gestionează își ating obiectivele.
  • Fiecare Program va fi urmărit de la nivelul unui minister coordonator (Cancelaria, MFP, MFE, MDRAP – în actuala configurare a Guvernului) pentru o implementare adecvată în raportul cu obiectivele, folosind un sistem de tip ”Tablou de bord”.
  • Separarea clară a procesului de fundamentare/elaborare de politici de procesul de implementare: clarificarea mandatului unui minister tip și cel al unei agenții executive/implementare tip. Separarea clară a mandatului specific unei agenții executive/implementare de cel al unei autorități de reglementare.
  • Rotația obligatorie pe posturile de conducere și rotația pe post. Niciun șef din administrație nu va putea ocupa aceeași funcție mai mult de 10 ani. Se va avea în vedere prioritizarea mutării în altă instituție, pentru a se evita rocade între șefi în aceeași instituție care să dilueze această reformă. Pentru cei aflați în funcție de mai mult de 10 ani, acest principiu se aplică din anul doi al intrării în vigoare a acestei schimbări legislative.
  • Stabilirea clară a unei relații directe între venitul funcționarului public și performanța individuală și cea organizațională, în special pentru funcțiile de conducere (medii și superioare)
  • Raționalizarea platformelor/ sistemelor digitale deja elaborate aflate în gestiunea statului, trecerea treptată la sisteme de tip open source în administrația publică.
  • Simplificarea și reducerea birocrației în raport cu cetățenii. Procesul se va referi atât la legislația existentă – debirocratizare, cât și la evaluarea noii legislații din această perspectivă astfel încât să nu producă costuri administrative suplimentare cetățeanului.
  • Simplificarea și reducerea birocrației în raport cu mediul de afaceri. Introducerea testului IMM (cât de mult activitatea acestor companii poate fi influențată negativ) în evaluarea preliminară a viitoarelor acte normative.
  • Susținerea integrității în funcția publică prin publicarea generalizată de informație în mod automat (din principiu), mai ales în zonele sensibile: achizițiile publice, investițiile publice, rezultatele detaliate ale execuțiilor bugetare, evaluările preliminare și analizele detaliate ale impactului politicilor publice, rapoartele de monitorizare și evaluare finală a politicilor publice.
  • Introducerea de standarde etice pentru toate categoriile de funcții din administrație și unificarea ulterioară a acestora într-un singur document-cadru, realizarea și publicarea rapoartelor de monitorizare a implementării acestora.
  • Definirea, în baza unor criterii și proceduri clare, a așa-numitelor „funcții sensibile” (vulnerabile la corupție), și stabilirea unui sistem coerent de evidență și management centralizat al acestora.
  • Reforma și modernizarea Curții de Conturi și a Autorității de Audit.

VI. Reorganizarea cadrului de susținere a antreprenorialului și orientarea spre creșterea valorii adăugate în economie

Doar 1% din companiile autohtone au venituri mai mari de cinci milioane de euro. Pentru fiecare exportator din România există patru importatori. Avantajul competitiv al României este încă, în prea mare măsură, forța de muncă ieftină, ceea ce creează o capcană a dezvoltării: pe termen scurt se atrag investiții, dar pe termen lung avantajul forței de muncă ieftine creează o volatilitate pentru economie și probleme sociale pentru populație. Structura ocupațională din România arată o rată îngrijorătoare a sărăciei în rândul celor care au un loc de muncă – spre deosebire de media europeană, unde sărăcia este corelată cu șomajul. Acesta este un efect al ponderii nesănătoase a industriei lohn și a exportului de materii prime, unde valoarea adăugate a forței de muncă este mică.

Orientarea strategică a României trebuie să fie atragerea de investiții străine preponderent în sectoare cu valoare adăugată pe lanțul de producție al multinaționalelor (modelul Dacia) precum și ajutarea firmelor românești să crească valoarea adăugată. Industria IT din România a început timid trecerea de la outsourcing la produse proprii sau software la comandă, iar această tendință trebuie încurajată.

Intervenția statului este însă incoerentă. Există programe de susținere a antreprenorialului și a IMM-urilor în cinci ministere și agenții. Ajutoarele de stat, granturile și împrumuturile cu partajarea riscului se dau pe criterii contabile ușor de aplicat de către birocrația de stat (X locuri de muncă, Y cifră de afaceri), dar care creează stimulente perverse pentru antreprenori.

USR propune:

  • Consolidarea sub aceeași platformă a instrumentelor de finanțare disponibile la Ministerul Economiei, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Finanțe, pe modelul InvestRomania, prin dezvoltarea unui punct unic de contact și intervenție.
  • Orientarea asistenței spre finanțarea planului de afaceri și asistență pentru dezvoltarea unor planuri de afaceri care să își propună exportul și creșterea valorii adăugate.
  • Subvenționarea parțială a costurilor de marketing/magazine proprii pentru firmele care lucrează acum în lohn și outsourcing, care reclamă bariere financiare la încercarea de a trece spre producția sub marcă proprie.
  • Dezvoltarea unui program de training pentru Chief Exporting Officers prin care companii ce nu au exportat încă să își pregătească capitalul uman pentru gestiunea operațiunilor de export.
  • Reducerea costului de export pentru companii prin intermediul asocierii intre exportatori

VII. Promovarea Grupurilor de Acțiune Locală ca instrument de ridicare a satului românesc.

Uniunea Salvați România a asumat în Programul Politic ca prioritate pentru mediul rural promovarea agriculturii de mijloc și a fermei de familie, ca soluție la problema sărăciei și subdezvoltării din satele românești. USR susține fructificarea corectă de către România a oportunităților oferite de reforma Politicii Agricole Comune realizată de comisarul european Dacian Cioloș – de pildă, prin scăderea pragului de eligibilitate în Programul Național de Dezvoltare Rurală (guvernul Ponta a exclus 97% dintre fermieri).

Prin acest proiect, USR își asumă și promovarea unui instrument coerent de intervenție în mediul rural: Grupul de Acțiune Locală (GAL). Satul românesc suferă de ignorare și de lipsă de contact cu autoritatea statală. Camerele Agricole sunt o ficțiune, Agenția Domeniului Statului se adresează doar marilor latifundiari, agențiile de consultanță agricolă nu mai există, institutele de cercetare sunt puține și departe. Există diverse inițiative de legiferare a unor forme de Camere Agricole.

USR are o altă soluție: creșterea rolului Grupurilor de Acțiune Locală, singurele structuri funcționale care ajung în aproape toate satele din România – sau au potențialul de a o face foarte rapid și ușor dacă vom canaliza resursele publice prin ele.

Grupurile de Acțiune Locală sunt parteneriate public-private (constituite prin OG 26/2000) care reunesc reprezentanți ai sectorului public, ai agenților economici și ai societății civile locale. GAL-urile au fost dezvoltate cu fonduri europene (PNDR), având o axă de finanțare dedicată (axa LEADER). În perioada de programare 2007-2013 s-au constituit 163 GAL-uri, care au acoperit 67% din populația rurală și a orașelor sub 20.000 locuitori. GAL-urile scriu strategii locale de dezvoltare și primesc alocare financiară în funcție de date reale – populație, suprafață, nivel de dezvoltare. Asta a făcut ca resursele să nu poată fi deturnate politic. Proiectele sunt negociate la nivel local, un rol important avându-l primarii (un GAL poate cuprinde de la 3 până la 22 de localități, condiția este ca sectorul privat să dețină majoritate). Axa LEADER a avut o alocare de 370 milioane de euro și o rată de absorbție de 96% în 2007 – 2013.

Comisarul european Dacian Cioloș a decis creșterea axei LEADER la 563,5 milioane euro în 2014 – 2020, plus o finanțare suplimentară de 102 milioane din Fondul Social European (POCU 2014 – 2020) pentru măsuri social-educaționale derulate prin GAL-uri. Numărul GAL-urilor a fost mărit la 239. Punctajul de evaluare a fost acordat astfel încât GAL-urile să preia funcții sociale (227 au inclus asemenea proiecte în strategiilor lor) sau de promovare a brandurilor locale sau a unor asociații între producătorii locali.

Tinerii fermieri și exploatațiile agricole de mici dimensiuni sunt favorizate prin construcția programului (valoarea maxim posibilă a finanțărilor este de 200.000 euro, dar experiența trecută a arătat că suma granturilor per proiect se ridică la aproximativ 30.000 Euro).

Cu alte cuvinte, această axă din PNDR a reușit să dezvolte singurul contact coerent între statul român și comunitățile rurale. Până în 2020, aceste forme de agregare locală vor prelua funcții social-educaționale. Cu toate acestea, GAL-urile sunt ignorate de clasa politică. Sunt finanțate exclusiv din fonduri europene și prin contribuția membrilor. Considerăm că GAL-ul reprezintă un bun strategic al statului român pentru ridicarea clasei de mijloc în rural și a satului în general. Propunem suplimentarea finanțării din fonduri naționale, cerem clasei politice să înceteze în a crea noi structuri birocratice (camere agricole, care se alătură celor deja existente) și să utilizeze instrumentele de succes deja existente.

VIII. Fond Național de Reabilitare a Clădirilor cu Risc Seismic

Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic, deoarece se află în apropierea unei falii seismice, dar și pentru că are câteva mii de clădiri înalte construite înainte de a exista normative adecvate, deci cu risc. Sunt în România 573 de clădiri cu risc seismic de cel mai înalt grad, dintre care 354 în București. 175 dintre acestea prezintă pericol public. Iar această statistică subevaluează pericolul, pentru că nu toate clădirile au fost expertizate, această acțiune fiind oprită în 1996.

România are formal un program de consolidare a acestor clădiri încă din 1994. OUG 20/1994 prevede condiții aparent generoase pentru proprietari: finanțarea integrală a expertizării, finanțarea proiectului tehnic (doar pentru clasa I de risc), finanțarea de la stat a consolidării și restituirea în termen de 25 de ani fără dobândă și exceptarea totală a proprietarilor săraci de la plată.

Deși există acest program, nu este implementat în mod adecvat.

La Iași nu a fost consolidată nici o clădire. În perioada 2001 – 2016 doar 26 de clădiri au fost consolidate în București. Asta înseamnă 1,7/an. În ritmul în care se mișcă politicienii români, le-ar lua 208 ani pentru a consolida doar clădirile cu risc seismic 1 din București. Dacă ar trebui să consolideze toate clădirile vechi și înalte din București le-ar lua 1470 de ani. Ca să nu mai vorbim de restul țării.

Fondurile alocate în bugetul național an de an pentru consolidări nu sunt folosite. Suntem conduși de iresponsabili. O tragedie se poate întâmpla oricând. Este nevoie de măsuri rapide, radicale și îndrăznețe.

Uniunea Salvați România propune:

  • Modificarea legislației pentru a facilita acceptarea lucrărilor de consolidare de către proprietari.
  • Includerea în Program a tuturor clădirilor vechi cu mai mult de un etaj, nu doar a celor deja expertizate
  • Plata chiriei pe piața liberă pentru proprietarii care acceptă să se mute temporar. Una dintre piedicile actuale este lipsa de locuințe de necesitate. Dar nu trebuie să așteptăm construcția unor noi clădiri ale statului (în ritmul actual ar dura sute de ani pentru a asigura tuturor proprietarilor), USR propune ca statul să deconteze chirie pe piața liberă, în condiții de suprafață/zonă similare casei evacuate.
  • Înființarea unui Fond Național pentru Reabilitarea Clădirilor cu Risc Seismic care să preia de la Ministerul Dezvoltării fondurile și funcțiile actuale, care nu sunt folosite/îndeplinite. Fondul va fi capitalizat printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiții. Propunem capitalizarea la un nivel inițial de 150 milioane de euro. Fondul va propune proprietarilor două alternative: credit pentru reabilitare la condițiile legale actuale (25 de ani, dobândă zero) + decontare chirie pe perioada lucrărilor sau achiziționarea apartamentului de către Fond la prețul curent al pieței.

În București, pentru clădirile deja consolidate a rezultat un cost mediu per m² echivalent cu nivelul de 22.238 Euro pentru un apartament de 97 mp.

Fondul va fi recapitalizat ulterior prin returnarea creditelor (statul român va asigura diferența de dobândă) sau prin revânzarea apartamentelor cumpărate inițial. Estimăm că prin acest instrument putem mări rata de consolidare la 4000 – 5000 apartamente/ an odată ce barierele legale sunt depășite.

IX. Fondul ”Libertatea” pentru de-oligarhizarea Republicii Moldova

Uniunea Salvați România a sprijinit de-a lungul acestui an partidul similar nouă condus în Republica Moldova de către Maia Sandu. Mobilizarea cetățenilor și a societății civile, a profesioniștilor neimplicați politic este singura modalitate de a salva Moldova din ghearele grupului de interese oligarhice. Calea europeană a Moldovei, începută în 2010 după căderea lui Vladimir Voronin s-a împotmolit în lupte subterane între grupările de afaceri care au subjugat statul. Aparent, Moldova a fost prinsă între Est și Vest, dar fără o europenizare reală, a stat de fapt pe loc. Și România, și Uniunea Europeană au greșit strategic lucrând aproape exclusiv cu statul moldovenesc. S-a creat astfel un stat ținut în viață și dependent de asistența externă pentru supraviețuire, dar incapabil să îndeplinească funcțiile de bază de construcție a unei economii libere, pentru că aceasta a fost sugrumată de oligarhi. Politicienii români au preferat să favorizeze unul sau altul dintre oligarhi, crezând că îi pot controla. Cu alegerea lui Igor Dodon ca Președinte, provocările politico-diplomatice la adresa României se vor înmulți, dar ar fi imatur să intrăm în acest joc, care îi convine noului președinte de la Chișinău. Este momentul unei schimbări de strategie.

Uniunea Salvați România a asumat în Programul Politic obiectivul de-oligarhizării Moldovei. USR va milita pentru crearea în cadrul recent înființatei Agenții Române pentru Dezvoltare (RoAid) a unui Fond ”Libertatea”. Prin Fondul ”Libertatea” se vor derula proiectele de asistență risipite acum în mai multe agenții și ministere. Fondul ”Libertatea” va funcționa ca administrator de granturi, care se vor aloca transparent și competitiv, în sesiuni bi-anuale.

Domeniile prioritare vor fi:

  • Susținerea presei independente și investigative
  • Susținerea grupurilor comunitare și obștești care pot constitui nuclee de reformă
  • Susținerea autorităților locale prin finanțarea unor proiecte alese prin deliberare publică, de către cetățeni.
  • Promovarea înfrățirii între grupuri de agenți ai schimbării din România care pot replica experiența în Moldova (ex: asociații ale magistraților, Grupuri de Acțiune Locală).
  • Proiecte culturale independente.

X. Desființăm ”Academiile” impostoare și creăm Programul ”Știință pentru toți” de popularizare a ultimelor descoperiri științifice și tehnologice

Uniunea Salvați România este îngrijorată de accesul foarte limitat al copiilor și tinerilor din urban si rural la descoperirile științifice actuale si la aplicațiile curente ale acestora.

Statul român a creat sinecuri pentru false Academii, care nu contribuie cu nimic nici la progresul științific, nici la popularizarea științei. USR propune desființarea imediată a celor două ”academii” inventate pentru a oferi sinecuri diverșilor politruci: Academia de Științe ale Securității Naționale și Academia Oamenilor de Știință (înființată prin lege promovată de Olguța Vasilescu, o falsă academie unde sunt membri Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu și alți foști și actuali parlamentari PSD). Prin desființarea acestor două instituții impostoare, se economisesc aproximativ patru milioane de euro anual, care vor folosite pentru oferi granturi la nivel de județ pentru asigurarea întâlnirii directe a copiilor cu miracolele științei.

”Știința pentru toți” va fi un Program de Interes Național prin care:

  • Se vor finanța micro granturi (maxim 5000 euro) pentru aplicațiile educaționale, care sa genereze aplicații creative de popularizare a științei în școli și pentru uzul programului de diseminare, prin:
  • Realizarea la nivel județean a unor baze de experiențe – kit științific mobil.

Pe concept de vehicul utilitar gen autobuz etajat si personalizat care prin deplasări periodice în toate comunele județului realizează experimente în care copiii sunt activ implicați. (Exemple deja aplicate local : Școala pe Roți la Vaslui, Zilele Științei la Timișoara, Cortul Glob Pământesc în Apuseni).

Programul ”Știința pentru toți” va implica autorități locale, asigurând și cofinanțare pentru proiecte educațional-științifice pentru autoritățile locale care doresc să aplice la fonduri europene dedicate acestor priorități (fonduri de coeziune sau la programele gestionate direct de la Bruxelles).