3 propuneri inovatoare pentru a reuși eficient să consolidăm clădirile cu risc seismic

Acum 41 de ani eram în burta mamei. Era cât pe ce să se termine înainte să înceapă.

41 de ani în urmă. Asta înseamnă mai multe generații care nu au amintiri directe de la ultimul mare cutremur, când au murit oameni. Avem impresia că sunt poveștile altora.

Dar nu e decât o iluzie statistică. Acum 41 de ani au murit 1500 de oameni.

Trăim în capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremur. Și în zonă seismică activă. Statistica nu ține cu noi.

Autoritățile române sunt încremenite într-un proiect de consolidare a clădirilor pericol public în caz de seism care sună <minunat> în teorie, dar care în practică nu se întâmplă.

Veșnica poveste a statului paralel cu… realitatea.

Numai în Bucuresti, din 347 de clădiri încadrate în Clasa I Risc Seismic, 176 sunt considerate pericol public. Iar cifrele acestea sunt înșelătoare. Expertizările făcute nu sunt exhaustive, nu acoperă toate clădirile orașului care ar putea să nu reziste la un cutremur și sunt extrem de vechi (20 de ani) și depășite ca recomandări.

În perioada 2001 – 2016 doar 26 de clădiri au fost consolidate în București prin Programul Național. Asta înseamnă 1,7/an. În ritmul acesta ne-ar lua 208 ani pentru a consolida doar clădirile cu risc seismic 1 din București.

Și povestea cu bulina doar ascunde realitatea: cele mai multe clădiri vechi nu sunt expertizate. Asta nu înseamnă că nu sunt în pericol.

Am întrebat Guvernul cum se cheltuie banii de reconsolidări. În fiecare dintre ultimii 15 ani au rămas bani necheltuiți (alocați în buget, neconsumați, redistribuți spre alte capitole bugetare).

Programul de reconsolidare este prost gândit, deci nefuncțional.

Pentru proprietari, întreg procesul este extrem de frustrant, ba chiar periculos. Cine ar avea încredere în primărie să îi dea casa ani de zile, și aici vorbim realist de 4-5 ani, să se mute într-un apartament social de la marginea Bucureștiului și să spere că lucrările vor ieși bine și la prețul corect? Mai ales că nu proprietarul nu are nici un cuvânt de spus în lucrări, în ce rezultă, în cât durează, etc.

Și e nevoie de acordul tuturor proprietarilor. Te și miri că se reface o clădire pe an.

În acest moment, la Camera Deputaților există un proiect de lege care vrea să modifice Ordonanța 20/1994 și să restarteze procesul de consolidare. Problema proiectului este că își propune foarte puțin.

USR a depus mai multe amendamente la proiectul legislativ care propun soluții inovative pentru a debloca procesul de consolidare. Dacă considerăm că avem timp să dea rezultate legislația actuală, ne mințim singuri.

Trebuie să schimbăm paradigma. NU ESTE TIMP DE ȘURUBĂRIE LA O RABLĂ OPRITĂ ÎN DRUM. Împreună cu colegul meu Șerban Marinescu (arhitect de profesie, consilier parlamentar USR acum) am scris un raport cu propuneri concrete care ar putea să restarteze cu adevărat programul de consolidare. 

Documentul poate fi accesat aici, în format pdf 

1 an cu PSD la Fonduri Europene: harababură și vorbărie. Urmează suspendarea și dezangajarea fondurilor

Anul 2017 al guvernării PSD-ALDE în domeniul fondurilor europene poate fi simplu caracterizat prin harababură și vorbărie goală.

Pe scurt, tabloul politic general arată astfel: o unire a două ministere care doar a întârziat procesul de acreditare, fără ca noua instituție să funcționeze unitar, apoi revenirea la minister separat; un ministru schimbat după trei luni fără explicații, un alt ministru schimbat din motive de probleme cu justiția, revenirea unui ministru din guvernul Ponta, inodor, incolor și anonim, apoi revenirea ministrului penal.

Fonduri europene atrase de România în 2016 (guvernul tehnocrat)

6 miliarde euro

Fonduri europene atrase de România în 2017 (guvernul PSD-ALDE)

3 miliarde euro

Patru schimbări de miniștri într-un an, pentru o coaliție de guvernare care are o majoritate confortabilă în Parlament. Din punct de vedere tehnic, această harababură politică se traduce în:

  • Guvernarea PSD nu a fost în stare să evalueze proiectele depuse în apelurile lansate de guvernul tehnocrat.
  • Guvernarea PSD a adus în țară bani europeni cu un sfert mai puțin decât guvernarea tehnocrată.
  • Cel mai grav, guvernarea PSD se îndreaptă fudulă spre suspendarea fondurilor europene și dezangajare (vom detalia ce înseamnă fiecare dintre acestea și care sunt efectele).

Vom sărbători Centenarul printr-o spectaculoasă decuplare de la sursa de dezvoltare națională care sunt fondurile europene.

 

Raportul complet privind „performanțele” guvernării PSD-ALDE pe fonduri europene poate fi găsit aici 

Promisiune PSD-ALDE în Programul de Guvernare

4,6 miliarde euro

Absorbția reală reușită de guvernarea PSD-ALDE

3 miliarde euro

Sunt două Programe Operaționale
cu risc de a nu cheltui banii alocați:
POR (dezvoltare regională)
și POCU (capital uman)

Rămânem cu cel mai stufos guvern din Europa? O propunere: de la Trabant la guvernare modernă

Am avut un domn care a condus guvernul câteva luni și care simțea că e la volanul unui Trabant. Avea dreptate pe fond.

Metafora Trabantului este totuşi nedreaptă. Trabantul era un mecanism perfect pentru ce a fost gândit: un vehicul ieftin, construit cu cât mai puţin metal. Asta s-a vrut, asta a fost. Faptul că a rămas celebru şi e folosit ca metaforă de un politician român de mâna a doua confirmă că Trabantul a fost un succes.

Guvernul României nu seamănă cu un Trabant pentru că nu e construit cu o logică, nu e eficient, nu servește unui scop public clar, este cumplit de ineficient și cumplit de stupid alcătuit. Nu o logică de mașină nemțească ieftină e în spatele organizării guvernului României ci o logică bizantină a mizelor de putere mărunte, a baronatelor locale care trebuie să aibă ambasadori în guvernul României pe post de miniștri, o logică de genul ”trebuie să aibă și partidul de 6% al lui Tăriceanu niște ministere, deci hai să mai spargem un minister în două separate”.

Dacă ar fi să fie un vehicul, guvernul României este mai degrabă un fel de căruță cu trei oiști trasă de cinci măgari, care se învârte în gol și produce bani pentru un căruțaş care nu e în guvern, ci șeful PSD. O construcție suprarealistă.


Sunt două probleme structurale care ne-au adus în această situație:

  1. Lipsa coordonării
  2. Ministere fragmentate care nu pot face politici moderne, care sunt opusul fragmentării

1.Lipsa coordonării

Caracteristica generală a ministerelor din România e că fiecare trage să fie de capul său. Și fiecare vrea să blocheze pe celelalte, asta e un semn de putere, semn că ești important, în ștampila ta (se numește aviz) stă totul.

Orice decizie – propunere de proiect de lege, de OUG, de HG – trece prin mai multe ministere și de obicei se blochează la fiecare în parte. Decizia este la fiecare dintre aceste ministere, și niciunul dintre ele nu vrea să pară mai puțin important decât celălalt. Cu cât tărăgănezi mai mult lucrurile, cu atât pari mai important. Cu cât pari mai important, cu atât e mai puțin probabil să te trezești “reorganizat” la o viitoare împărțire de ministere.

De aceea, numărul mare de ministere e o problemă mai gravă decât simplul fapt că fiecare vine la pachet cu costuri suplimentare (secretariat general, garnitură de secretari de stat etc). Un ministru în plus înseamnă un punct de blocaj și o agendă proprie care contribuie la harababură.
Ca să se limiteze haosul ar fi nevoie de o Cancelarie a premierului. Adică de cineva care să filtreze și să ordoneze inițiativele, și să le urmărească că se întâmplă, că se dau avizele, că apoi se trece la aplicare, se urmăresc rezultatele etc.

Am lucrat câteva luni în Cancelaria Guvernului înainte de a preluat portofoliul în criză de la Fonduri Europene. Cancelaria guvernului Cioloș avea avantajul că miniștrii, fiind tehnocrați, puteau fi coordonați. Adică nu aveau fiecare o feudă politică în minister. Și chiar așa tot a fost greu, pentru că fiecare ministru era hrănit din minister cu tematica: <doamnă ministru, noi suntem șefi supremi pe felia noastră, să nu ne zică ăia de la guvern ce să facem…>. Aparatul birocratic din fiecare minister este precum un organism viu, își creează sisteme de protecție, pentru supraviețuire. Miniștrii vin și pleacă, funcționarii rămân.

A fost nevoie ca Dacian Cioloș să concedieze niște miniștri care fuseseră rapid capturați de ministere ca să revenim la prioritățile comune stabilite la începutul guvernării.

Prima măsură impusă de Liviu Dragnea lui Sorin Grindeanu a fost desființarea Cancelariei. Fără Cancelarie, șeful guvernul este un fel de șef doar peste ștampila proprie, dar nu poate realmente coordona. Între miniștrii PSD este o veșnică competiție legată de cine anunță primul ceva fără a-l băga în seamă pe premier. Evident, cum toată lumea știe că șeful real este Dragnea, nici nu ai de să îl bagi în seamă pe prim-ministru. Am mai spus și o repet: România nu este guvernată în sensul modern al ideii. PSD doar fură și lasă birocrația să meargă pe pilot automat.

Olguța Vasilescu a găsit un proiect de lege a salarizării scris prin minister de câțiva ani. Prost gândit și prea scump ca să poată fi aplicat realmente. Pentru că era disperată să iasă la presă cu ceva, l-a promovat fără să se pună de acord cu șeful guvernului sau măcar cu Ministerul de Finanțe, care ar trebui să găsească bani pentru aplicare.

Guvernul României este o orchestră fără dirijor, unde o grămadă de primadone se înghesuie pe scenă și fac concurs de zbierături.

2) Ministere fragmentate

Când PSD – ALDE a pus mâna pe putere, partidul lui Tăriceanu a venit cu o zestre electorală de 6%. Comparativ cu PSD, e prea puțin procentual așa că s-a găsit soluția să încapă și ALDE la ministere întregi: facem mai multe ministere. Pe principiul de la cozile ceaușiste: dați câte unul, să ajungă la toată lumea.

Așa s-a ajuns ca Mediul să se spargă în Ministerul Mediului (ALDE) și Ministerul Apelor și Pădurilor (PSD). Pentru că Meleșcanu trebuia să fie ministru, dar Ana Birchall rămânea fără , s-a creat postul de ministru delegat pentru afaceri europene. Evident, portofoliul Mediului nu înseamnă aproape nimic fără Ape și Păduri, dar ALDE poate defila cu un minister. Așa cum logic ar fi ca Afacerile Europene să fie un minister mai mare și mai puternic decât clasicele Afaceri Externe, dar cum MAE are un spirit de corp și o tradiție, aparatul de lucru al ministrului delegat pentru UE a rămas complet rahitic. Ana Birchall a zburat misterios la o schimbare de guvern, dar cum PSD nu repară niciodată o greșeală a adus în locul ei un europarlamentar anonim care e ignorat de greii sistemului diplomatic.

 

Ne aglomerăm instituţional, dar ignorăm dimensiunea europeană a administraţiei

Am făcut pentru premierul Cioloș un raport privind structura de afaceri europene, când eram la Cancelarie. Coordonarea afacerilor europene e o chestiune complexă. Practic, la Bruxelles România are un alt strat al guvernării. Ar trebui să ne obișnuim cu această idee. Guvernarea României se face pe patru niveluri: oraș (comună), județ, București, Bruxelles. O bună parte din deciziile și reglementările care ne guvernează viața vin din ultimul strat al guvernării. Așa cum Ministerul Administrației coordonează interacțiunea între primele două niveluri și București, ar trebui să existe o structură care să coordoneze guvernarea națională cu cea europeană.

Asta nu se prea întâmplă în România. Fiecare minister are o politică europeană proprie. De multe ori ea are o logică foarte măruntă: se duc funcționarii la Bruxelles pe rând, să ia fiecare dirună de deplasare, indiferent că au habar de dosar sau dacă vorbesc măcar engleză.

Cât despre cum devin deciziile europene realitate în România, aș avea aici multe exemple să dau, dar mă rezum la două: Comisia a constatat că multe proiecte europene se ratează pentru că lucrările de infrastructură nu sunt predictibile, dat fiind că nu avem o hartă a infrastructurii. Adică dăm drumul la ceva construit cu bani europeni și constatăm că pe acolo trece o conductă. Despre care, credeți sau nu, nu se știa înainte. Ca să ocolești o conductă îți trebuie avize și ia ani pierduți uneori, proiectul iese din schemă și din buget, UE nu mai dă banii, proiectul nu se mia face. Așa că România și Comisia au convenit să avem o hartă a tuturor acestor bunuri de utilitate publică care încurcă proiectele. Patru ani mai târziu, Ministerul Economiei încă mai trimitea adrese de răspuns la Ministerul Fondurilor Europene, care MFE trimitea adrese disperate că această condiție nu era îndeplinită și deci riscam să fie suspendate toate fondurile europene. Ministerul Economiei spunea, din nou, că el nu se ocupă de conducte și rețele electrice și că poate ăia de la Administrație au chef să se ocupe. Evident, ăia de la Administrație scriau ceva similar în adrese, după care cei de la Ministerul Energiei aveau o altă idee despre cine ar trebui să se ocupe. Asemenea chestii intră foarte greu pe agenda guvernului – cine să le bage? În șase luni de ministeriat la MFE, împreună cu Cancelaria, le-am dus pe cele mai multe în ședința de guvern, unii colegi miniștri s-au simțit enervați de insistență, dar le-am rezolvat pe cele mai multe. Miniștrii politici însă nu se ocupă de chestiuni din astea, ei trebuie să lanseze chestii la presă. Birocrații plimbă adrese câțiva ani, Comisia trimite al 20-avertisment, apoi decide că nu e ok și se suspendă niște fonduri, după care Antena 3 spune că Bruxelles-ul pedepsește PSD pentru că e patriot. Că așa se guvernează în România.

Al doilea exemplu: s-au stabilit niște obiective de a impulsiona folosirea de mașini electrice. Câțiva ani mai târziu încă nu se stabilise cine se ocupă să facă prizele pe drumuri. Iar în adrese din acelea, lungi, ministeriale, Ministerul Transporturilor spune că Ministerul Energiei să facă prize pentru că e cu energie electrică, deci…. Ministerul Energiei zice că Ministerul Transporturilor trebuie să facă prize, că doar sunt pe drum și e cu mașini, deci… În acest timp, responsabilul cu infringementul din alt minister face apoplexie, pentru că el e singurul luat la șuturi pentru că România întârzie. În acest timp prim-ministrul României își cumpăra mașină ecologică și defilează cu ea la televiziuni – despre Ponta vorbesc, colegul de opoziție.

Premierul conduce guvernul. Dar cine <gândeşte> guvernul ?

Ei bine, cine ar trebui să coordoneze guvernarea europeană a României? Poate fi Cancelaria. Poate fi un minister al Afacerilor Europene care să preia și coordonarea de politici și diplomația și banii europeni. Oricare dintre aceste variante este ok. Ce nu e ok e să ai diplomația europeană la MAE, banii europeni într-un minister delegat și coordonarea de politici să lipsească cu totul (de fapt, banii europeni sunt în trei ministere separat și coordonarea se împarte cu Ministerul de Finanțe, dar dacă intru în acest subiect nu o să termin curând, așa că am decis că voi scrie o lucrare de doctorat despre aranjamentele instituționale pe fonduri europene).

Toată lumea se ocupă de antreprenoriat. Adică nimeni nu se ocupă eficient

Ceva similar se întâmplă cu Ministerul Economiei. De fapt, nu mi-e clar de ce mai avem acest minister. Coordonarea economiei nu o face, nu prea mai avem economie de stat la acel mod. Are niște companii de stat în subordine. Dar la fel au și alte ministere, cel al Energiei de pildă. Iar mai nou o grămadă de primării își fac și ele companii de stat. Acum câțiva ani, când ne păștea falimentul și am cerut bani de la FMI, banii au venit cu condiția să facem ordine în companiile de stat. Cine să facă ordine? Ministerul Economiei, că el are cele ai multe companii de stat? S-a decis că Ministerul de… Finanțe, care a făcut un departament separat pentru companii de stat.

Să zicem că ministerul Economiei se ocupă de mediul de afaceri? Ei aș, pentru asta avem ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Asta e o veche marotă a PSD. Încă de când Năstase s-a aliat cu Dan Voiculescu și fostul securist vindea tuturor imaginea sa de părinte al antreprenoriatului. Năstase i-a făcut lui Voiculescu minister pentru IMM și antreprenoriat. De atunci, de câte ori revine PSD la putere, face jucăria asta pentru câte cineva. Dar măcar se ocupă cineva de antreprenoriat, nu? Da. Chiar vreo cinci. Ministerul acesta condus de misteriosul manechin Laufer, ministerul Agriculturii, care are niște bani pentru antreprenoriat în agricultură cu fonduri europene, ministrul Fondurilor, care are niște bani pentru antreprenoriat cu fonduri europene, Ministerul Dezvoltării, care are și el un program special pentru IMM-uri, tot cu fonduri europene dar altul decât cel de la Fonduri. Și astea sunt doar câteva exemple. Practic, în România, fiecare minister face câte ceva cu antreprenoriat, că e la modă, Dan Voiculescu a fost vizionar. Nici nu mai comentez eficiența.

Nu putem să ne şi dezvoltăm, să şi furăm. Trebuie să ne decidem

Dar pe logica asta a fost o idee bună ca Ministerul Fondurilor să intre în Ministerul Dezvoltării? Teoretic, da. Noi avem în acest moment două fonduri de bani pentru dezvoltare: banii naționali pentru dezvoltare și banii europeni pentru dezvoltare. Tradițional, banii naționali sunt dați pe pile politice – celebrul deja . Fără programare, fără proceduri reale, fără control real, jupânul dă miliarde de euro la primari.

Banii din fonduri europene sunt mai greu de furat şi de risipit politic dar și mai greu de cheltuit. Am propus în campania electorală din 2016 ca proiect de guvernare al USR comasarea acestor două fonduri de dezvoltare, deci a celor două ministere – indiferent că banii vin din buget sau de la Bruxelles, ei sunt bani de dezvoltare și ar trebui să fie un singur fond.

Deci PSD a pus în aplicare un proiect al USR? Nu vă grăbiți. USR vorbea de comasarea fondurilor și simplificarea procedurilor: adică un singur fond național și european, cu proceduri similare, fără politizare, fără furt, fără multă birocrație. PSD doar a adus un ministru sub alt ministru, în rest totul a rămas la fel. Cele două foste ministere funcționează de facto complet separat, doar că ministrul de la Fonduri, acum numit ”ministru delegat”, trebuie să ia semnătură de la omul lui Dragnea ca să facă orice. Nu s-a schimbat nimic, doar s-a complicat.

Poate vă întrebați de ce avem un Minister al Comunicațiilor și Societății Informaționale? La cât de varză sunt sistemele IT ale statului este uimitor că nu ne sesizăm că avem un minister special pentru IT care ar fi trebuit să bage statul în epoca digitală. Dar tocmai asta e problema. Fiind minister de linie, MCSI nu are capacitatea de a coordona politicile de digitalizare. Se opune însă feroce la orice tentativă ca altcineva să facă această coordonare.

Concluzia sistemică: fiecare minister e de capul lui și se blochează reciproc.

Cum ar trebui să arate sistemul?

Guvernarea modernă înseamnă aproape peste tot urmărirea unor ținte transsectoriale. Problema cu prizele pentru mașinile electrice este una de sistem. În secolul XIX, un Minister al Transporturilor se putea ocupa de… transporturi. Astăzi transporturile sunt doar o latură a dezvoltării teritoriale, un concept mai larg, care nu a pătruns în guvernul României decât prin niște strategii de dezvoltare teritorială plătite din bani europeni și uitate în sertare. În secolul XXI lumea e mai complexă decât pot gestiona ministerele noastre de linie, multe și fragmentate. Ministerele ar trebui comasate în clustere funcționale. Adică unite pe domenii largi de activități. Unde se termină Agricultura și unde începe Mediul astăzi? În secolul XIX, statul trebuia să industrializeze Agricultura. Să producem mai mult. Mediul nu conta. Astăzi, Politica Agricolă Comună a UE a cotit-o spre protejarea mediului. Cum poți să faci asta eficient dacă un minister trage spre industrializare, că așa au învățat la facultate oamenii de acolo, acum 40 de ani. La Mediu oamenii au învățat că ei trebuie să se ocupe de sistematizat râurile, să nu mai fie inundații și să facem hidrocentrale. Cine se ocupă deci de agricultura ecologică și de protejarea mediului în zonele rurale? Ministerul Agriculturii sau Ministerul Mediului sau Ministerul Apelor sau Pădurilor? Adevărul e că nici unul dintre ele, pentru că nici unul nu a făcut pasul spre guvernarea modernă, nici unul nu aplică serios valorile post-industriale. Dar dacă altcineva ar încerca să facă asta serios, toate trei ministerele s-ar opune feroce, pentru că e ”domeniul” lor.

Soluția de sistem? Comasarea lor și coordonarea fluidă de la nivel politic pe obiective de politici concrete: vrem X hectare de pajiști montane protejate până în 2020 – cine se ocupă, calendar, urmărire etc. Pentru asta ar trebui schimbată și logica internă a fiecărei structuri și renunțat la obsesisia juridicismului (noi producem acte normative, nu politici publice).

În fine, ar trebui ca opinia publică și presa să nu reacționeze pavlovian pe logica: doar dacă un minister separat se ocupă de Ceva, atunci acel Ceva e important. Nu merge mai bine Cercetarea din România doar pentru că avem un ministru al Cercetării. Dimpotrivă, avem un punct unic prin care baronii cercetării pot bloca finanțarea pentru tinerii cercetători educați pe piața granturilor competitive.

Pe o logică a comasării funcționale, eu aș vedea un guvern funcțional împărțit în:

  1. Ministere de linie
  2. Structuri de coordonare
  3. Foste ministere de linie comasate în clustere funcționale

Vă îndemn să citiți rândurile care urmează ca pe un prim draft. Nu cădeți în mania detaliilor perfecționiste. Sunt sigur că fiecare cititor are o idee mai bună despre o denumire sau un detaliu de organizare. Și eu probabil aș avea o altă idee mică dar mai bună dacă aș mai medita. Nu detalii sunt importante, ci schema logică. Detaliile au rolul de a ilustra schema, dar gândirea critică ar trebui să se concentreze pe schema logică.

I. Ministere de linie 

 

1. Ministerul Afacerilor Interne

2. Ministerul Finanţelor

3. Ministerul Apărării

4. Ministerul Justiției

5. Ministerul Afacerilor Externe

6. Ministerul Educației

II. Structuri de coordonare (conduse fiecare de un vice-prim-ministru)

III. Foste ministere de linie comasate în clustere funcționale

Ministere actuale a căror dispariție nu ar aduce nici un prejudiciu
– iar dacă au acum sarcini de reglementare/avizare oricum nu ar trebui să le aibă și ar trebui trecute la agențiile de reglementare sau la coordonatori:

 

  • Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
  • Ministerul Turismului
  • Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (funcția revine la MAE)
  • Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (funcția intră la Cancelarie)

Privire comparativă

Media numărului de ministere în țările UE este 15 ministere, deci cu propunerea de 14 am fi aproape de medie, nu ne-am propus, chiar așa a ieșit. Cel mai mic număr de ministere îl au Ungaria și Suedia. Cel mai mare număr de ministere din UE există în România (24).

Doar Marea Britanie se apropie de noi. Dar Regatul Unit are niște bizarerii specific locale și sistemului de acolo – ministru pentru Brexit, ministru pentru Scoția, ministru pentru Țara Galilor și încă un ministru pentru Irlanda de Nord, ministru pentru Asistență pentru Dezvoltare. Deși nu ne-am apucat să avem miniștri pentru Dobrogea sau pentru Oltenia, tot reușim cumva să fim pe primul loc. Iar în tradiția românească, orice ministru trebuie să aibă un număr fix de secretari de stat, un număr fix de posturi în subordine, parc auto etc. Toate acestea sunt minuțios reglementate, astfel încât nici dacă ar vrea șeful Guvernului să numească pe cineva ministru doar pentru a da importanță politică unei chestiuni tot e obligat de reglementări birocratice să îi dea o liotă de personal și posturi. Avem cel mai stufos guvern din UE. Deși e greu de calculat oficial, aș băga mâna în foc că și cel mai ineficient.

Ministere pentru Europa sau pentru Afaceri Europene există în 10 țări europene, între care Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Irlanda, Suedia. Marea Britanie are un minister al ieșirii din Europa.

Un minister al Dezvoltării este o prezență aproape universală în țările din Estul UE și a venit pe un model de cheltuire a fondurilor europene într-o logică de dezvoltare regională (modelul nu e tocmai un succes istoric, dar şablonul odată creat s-a răspândit masiv în Est, odată cu fondurile europene). Are meritul de a crea o sursă puternică de finanțare pentru proiecte locale sau regionale. În România, modelul Ministerului Dezvoltării este unul mixt, în ciuda numelui: pe lângă Dezvoltare s-a ocupat și de Administrație. Adică a dus banii unde era controlul administrativ și a creat un cocktail explosiv de control în stil ”morcov și zăhărel” cunoscut acum cu numele de ”Pixul lui Dragnea”. Când a fost creat Ministerul Fondurilor Europene, în ideea de a centraliza banii europeni, Liviu Dragnea (atunci ministrul Dezvoltării) nu i-a permis lui Victor Ponta să se atingă de fondurile ”sale” europene, așa încât fondurile europene pentru dezvoltare regională nu au trecut la Ministerul Fondurilor Europene. Dacă sună complicat și stupid, chiar așa și este. România a avut de facto două ministere ale Fondurilor Europene în tot acest timp, și asta pentru că Liviu Dragnea a fost mai puternic decât logica. Abia prin unirea celor două ministere am creat premisa unei logici unitare de dezvoltare regională, dar nu am făcut pasul următor de unificare funcțională, cum am arătat mai sus. Deci cine se uită la România și la Polonia că au ambele ministere ale Dezvoltării de mulți ani ar trebui să ia în considerare și aceste aspecte pentru a explica diferența de performanță.

Bulgaria are un minister al Dezvoltării Regionale și Infrastructurii, iar ministere ale Dezvoltării (la care se adaugă diverse alte componente, Transport în Slovacia, Turism în Grecia etc) există în Croația, Cehia, Ungaria, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia. Dintre țările vechi membre mai au Italia și Grecia, adică tot mari recipienți de fonduri europene.

 

Dacă citiți lista cu nume de ministere din țările UE observați logica comasării în clustere funcționale pe care o propun aici. În loc să avem mulți miniștri, fiecare împărat suprem pe o bucăți mică, ar trebui să avem miniștri puțini dar puternici, care să urmărească obiective macro (scădere sărăcie cu X%, scăderea abandon școlar y%, creștere parc auto electric z% – de pildă). Și toți dirijați coordonat de premier și vicepremieri cu rol de coordonare real.

Pentru secțiunea comparativă am fost ajutat de către colegi din Uniunea Salvați România, care au analizat guvernele tuturor țărilor din UE. Echipa a fost coordonată de Cătălin Dumitrescu din USR Diaspora și a fost compusă din Valentin Iliescu, Daniel Oprea și Nelu Cioranga. Opiniile îmi aparțin și mă implică personal.

Comisia de Tăiat Hârtii 2 vine cu o primă soluție pentru debirocratizare – transpusă de parlamentarii USR într-o propunere legislativă

În ultimele săptămâni din 2017, în Palatul Parlamentului mai găseai seara doar două grupuri de oameni. Unul dominat de parlamentarii puterii, care lucrau de zor la măcelărirea legilor justiției, și un grup de cetățeni voluntari care lucrau benevol la elaborarea de politici publice care să reducă birocrația din viața românilor. Aceștia din urmă sunt voluntarii CTH2.

În urma numărului mare de sesizări primit pe www.comisiadetaiathartii.ro, am decis să analizăm procedurile de emitere a Certificatului de Urbanism și a Autorizației de Construire.

Am descoperit astfel nebănuite aberații pe care administrația publică din România le aruncă în calea cetățenilor onești.

Pentru obținerea unui Certificat de Urbanism, document de care avem nevoie chiar și atunci când facem lucrări de reamenajare în propria locuință, zeci de mii de români pierd inutil sute de mii de zile pe la ghișee.
Am descoperit situații care frizează absurdul – de exemplu, unele primării nu acceptă documente în format electronic eliberate de instituții aflate în subordinea lor!

Analiza completă o găsiți aici 

În urma analizei făcute de voluntarii CTH2, am depus, împreună cu colegi parlamentari USR, un proiect de lege care să simplifice radical procedurile de eliberare a acestui document și să elimine anomaniile birocratice din sistem.

Este reconfortant să vezi că există în continuare oameni dispuși să aloce din timpul personal și să-și folosească experiența profesională pentru a contribui la schimbarea în bine a societății, schimbare pe care statul nu este capabil să ne-o ofere. Chiar și în aceste ultime luni, când actuala putere ne-a dat numeroase motive să privim cu îngrijorare viitorul României.

Acestor oameni minunați le sunt profund recunoscător.

Ne-am gândit dacă azi e un moment bun. Adevărul este că materialele legate de Certificatul de Urbanism erau gata din decembrie. Și mai avem aproape gata analize și propuneri pentru autorizații de construcție, pentru adeverințele medicale, pentru fisc și altele. Toate au fost semnalate de dumneavoastră pe comisiadetaiathartii.ro și analizate de voluntarii noștri.

În decembrie agenda publică era blocată de legile justiției și eforturile noastre nu se observau. Azi a izbucnit povestea cu Tudose. Dar mereu e câte ceva cu PSD. România nu este guvernată.

Pierdem 9 milioane de euro anual și 150.000 de zile de muncă pentru că primăriile ne cer hârtii inutile pentru Certificatele de Urbanism. Asta e o problemă de care ar trebui să se ocupe guvernarea modernă. În rest e gargară și politicianism.

De astăzi, Comisia de Tăiat Hârtii 2 va dudui cu analize și propuneri foarte concrete pentru debirocratizare. Pentru că ne-am săturat de un stat absurd condus de ăștia.

Premierul Grindeanu ne-a mințit. O recunoaște chiar el, într-un document oficial

În februarie 2017, omul pus de Liviu Dragnea să-i conducă guvernul se afla în dificultate. OUG 13 adoptată noaptea de cabinetul său scosese lumea în stradă iar el tocmai fusese chemat la Bruxelles pentru a da lămuriri.

Grindeanu a găsit soluția folosită de mai toți colegii săi de partid pentru a ieși din încurcătură. Să mintă. I s-a ivit ocazia perfectă pe 18 februarie, când a fost degrabă invitat într-un studio tv, imediat după întoarcerea de la Bruxelles.

Psd-iștii încercau, la aceea dată, să ne convingă de necesitatea grațierii unor condamnați invocând o presupusă amendă pe care urma să o primim de la CEDO legată de condițiile din penitenciare. Vă aduceți aminte discursul.

În aceeași emisiune, domnul Grindeanu a ținut și el să ne anunțe că riscăm “să fim amendați” de CEDO cu 80 de milioane de euro. Pe an! S-a dovedit în final o minciună. Decizia pilot anunțată în aprilie nu prevedea nicio amendă pentru statul român. Nu cerea nici vreo lege a grațierii, dar aceasta este o altă poveste.

Dar domnul Grindeanu ne-a mai livrat, cu o seninătate debordantă, și alte minciuni în aceea seară.

Întors de la Bruxelles, premierul psd-ist a făcut o „dezvăluire cutremurătoare”. Grindeanu anunța, fără să clipească, faptul că “a aflat de la Bruxelles” că UE ne oferise bani să construim penitenciare, dar guvernul Cioloș a refuzat.

“S-a oferit şi anul trecut fostului guvern – ca să leg de ceea ce discutam la începutul discuției noastre de astăzi – s-a oferit posibilitatea de a folosi fonduri europene, de a accesa fonduri europene pentru a îmbunătăți sau a renova … pentru penitenciare. S-a folosit,  s-a spus acest lucru de către Comisia Europeană, a fost refuzat”.

Transcriptul declarațiilor premierului se găsesc, din fericire, pe site-ul guvernului. Le puteți verifica aici.

Dar domnul Grindeanu nu avea de gând să ne lase așa, fără fonduri europene pentru penitenciare. Așa că, din studioul tv în care se afla, a plusat – va obține el acești bani, și nu oricând, ci într-o săptămână!

“Vreau să vă spun că săptămâna asta – și o să vedeți concret acest lucru – vom trimite oficial, din partea Guvernului României, pentru Comisia Europeană, o cerere prin care spunem că dorim să accesăm fonduri de acest tip, urmând să ne mișcăm – dacă pot spune așa – foarte repede, astfel încât să putem să accesăm aceste fonduri.”

Concret însă, domnul Grindeanu bătea câmpii. Am explicat asta imediat după emisiune, într-un articol din Adevărul – O minciună stupidă şi nenecesară a lui Grindeanu, disponibil aici: adev.ro/olmqfa

Este imposibil de modificat un Program Operațional stabilit deja cu Comisia Europeană într-o săptămână. Numai un diletant poate crede așa ceva. Cu o lună înainte de acest intervu am averizat guvernul PSD într-o emisiune TVcă discuții în acest sens au fost demarate încă din 2016 de către mine, ca ministru în guvernul tehnocrat. Că s-a obținut acordul de principiu din partea Comisiei, iar guvernul PSD nu avea decât să continue negocierile şi să trimită documentaţia tehnică. Am explicat în articolul din Adevărul cât de complexe și cum s-au desfășurat negocierile cu Comisia Europeană.

Am spus atunci că domnul Grindeanu minte, dar nu am primit nicio explicație.

I-am cerut premierului explicații printr-o interpelare parlamentară.

 

Răspunsul primit din partea guvernului confirmă ceea ce spuneam atunci. Grindeanu a mințit.

 

Citez din document: “Încă din luna iunie a anului 2016, la nivelul guvernului au fost întreprinse demersuri pentru inițierea unor negocieri cu Comisia Europeană, în sensul modificării Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) astfel încât prin acesta să poată fi accesate fonduri pentru finanțarea infrastructurii penitenciare”.

Deci guvernul Cioloș a demarat discuțiile cu Comisia Europeană, nu a refuzat propunerea Comisiei, așa cum susținea Grindeanu la TV.

Cât despre termenul de o săptămână invocat de premier, o nouă minciună.

“Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a trimis, la data de 09.03.2017, către comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, o solicitare de sprijin din partea Comisiei Europene pentru includerea nevoii de finanțare a sistemului penitenciar din România atât în cadrul Acordului de Parteneriat pentru perioada de programare 2014 – 2020, cât și în cadrul programelor operaționale.”

Concret, Grindeanu nu a trimis nimic într-o săptămână și nici nu a făcut nimic concret în acest sens. Faptul că a apelat la o “cunoștință psd-istă” din Comisie nu înseamnă că a demarat efectiv procedurile de unde le-a lăsat guvernul Cioloș.

PSD-iștii ne-au bombardat cu minciuni în campania electorală și după alegeri, în special în timpul crizei ordonanței 13.

Minciunile tind însă să aibă viață scurtă iar adevărul începe, încet încet, să iasă la suprafață. Pregătiți-vă să aflați și alte minciuni frumos împachetate de guvernul PSD-ALDE.

USR vă prezintă raportul complet al Curții de Conturi privind Pixul lui Dragnea. Ce spune auditul despre performanța PNDL în 2013 și 2014

În timpul campaniei electorale am vorbit despre pericolul pe care îl reprezenta Programul Național de Dezvoltare Locală, derulat și inventat pentru Liviu Dragnea în perioada când acesta conducea Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice.

Pixul lui Dragnea, așa cum este mai bine cunoscut PNDL, nu reprezenta altceva decât un instrument de alocat discreționar bani de la buget către clientela politică. Sub denumirea pompoasă de Program Național, Dragnea și-a pus practic la dispoziție sume fabuloase pe care le împărțea uneori printr-un simplu ordin de ministru, de preferat către primarii PSD.

În 2015, Curtea de Conturi a publicat doar o sinteză a unui raport de audit efectuat pe PNDL în 2013 și 2014.

Ziariștii de la PressOne și Adevărul au scris atunci despre “minunile” înfăptuite de Liviu Dragnea prin PNDL. Am promis în campania electorală că voi încercă să obțin raportul complet. Mulțumită celor care au votat USR, am reușit acum acest lucru, din postura de parlamentar.

Vi-l pun astăzi la dispoziție.

Raportul Curții de Conturi a analizat Programul Național de Dezvoltare Locală în perioada 2013-2014, perioadă în care Ministerul Dezvoltării a fost condus de Liviu Dragnea, ca ministru și de Sevil Shhaideh, secretar de stat, ordonator principal de credite și Coordonator al Direcției Generale de Dezvoltare Regională și Infrastructură (DGDRI).

Scopul auditului instituției conduse de Nicolae Văcăroiu a fost de a stabili dacă 1) au fost atinse obiectivele PNDL și 2) dacă fondurile publice alocate de la bugetul de stat pentru finanțarea investițiilor din PNDL au fost utilizate “în mod economic, eficient și eficace“.

Dacă aveți de gând să încheiați lectura aici, am să vă spune de pe acum – răspunsul la cele două întrebări este NU. Dar ar fi păcat să pierdeți celelalte “descoperiri” ale auditorilor.

Deficiențele descoperite de reprezentanții Curții de Conturi sunt numeroase. Vă reamintesc că doar sinteza raportului avea peste 40 de pagini.

Despre câți bani e vorba ?

De 2,3 miliarde de lei cheltuite prin PNDL în cei doi ani care fac obiectul auditării. Interesant este faptul că, în 2013, pentru acest program au fost prevăzute credite de angajament de 581 de milioane de lei, iar în 2014 de 2,4 miliarde de lei. 2014 a fost an electoral.

Explozia cheltuielilor cu PNDL din bugetul MDRAP se vede foarte bine și din proporția acestora pe fiecare an față de celelalte cheltuieli ale ministerului.

În 2017, ajunși din nou la putere, Dragnea și Shhaideh au mărit aiuritor bugetul PNDL – guvernul Grindeanu a prevăzut în bugetul PNDL credite de angajament de 30 de miliarde de lei. Adică bani pe care nu-i avem în prezent, o să-i plătim în viitor, dar pe care Pixul lui Dragnea îi poate deja împărți de pe acum. Am scris despre asta aici, în Adevărul.

Ce s-a finanțat din “Pixul lui Dragnea”?

Din fericire pentru Dragnea și Shhaideh, nu a existat o definire clară legală privind eligibilitatea proiectelor. Așa, au putut să finanțeze ce au vrut. Raportul de audit scoate în evidență tocmai această problemă – actele normative care reglementau funcționarea PNDL nu conțineau prevederi care să individualizeze programul.

Proceduri laxe privind incompatibilitățile și prevenirea fraudelor

Auditorii au constatat, de exemplu, că DGDRI, instituție condusă la acea data de actualul Ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, “nu a reacționat în mod corespunzător” pentru a preîntâmpina riscurile de fraudă.


Trebuie spus că o Direcție de Etică în cadrul PNDL a fost înființată după începerea procedurii de audit. (pagina 41). Cu toate acestea, raportul constată, printre multe alte probleme legate de integritate și prevenirea fraudelor, că “la selectarea personalului în vederea angajării” se semnează o declarație de eventuale situații de conflict de interese sau incompatibilități, dar care “nu acoperă riscul de prevenire a situațiilor de conflict de interese în relaționarea profesională directă/indirectă cu terțele persoane implicate în activitățile care derivă din derularea PNDL”.

Cum a alocat Dragnea banii?

Una dintre concluziile principale ale raportului de audit este aceea că MDRAP nu a urmărit să coreleze alte investiții de interes național, precum cele realizate prin intermediul Companiei Naționale de Investiții (C.N.I. SA), aflată tot în subordinea ministerului condus la acea dată de Liviu Dragnea. Mai exact, investițiile nu s-au făcut cu “cap”, pentru a se asigura impactul sporit al acestora. Probabil de aceea avem drumuri care se termină în câmp sau rețele de canalizare fără apă.

Legislația pe baza căreia funcționează C.N.I. SA prevede faptul că se puteau finanța cam aceleași proiecte care se finanțau și prin PNDL – conform OUG 28/2013, pe baza căreia funcționa Programul Național în acea perioadă. Practic, două instituții care finanțau aceleași proiecte. De ce s-a recurs la această situație? O explică autorii raportuli: “s-a constatat faptul că obiective de investiții considerate neprioritare într-un program primesc finanțare din celălalt program”. (pagina 63/64)

Practic, dacă nu se puteau acorda niște bani unor primari “de partid” prin C.N.I., se rezolva mult mai ușor prin PNDL, acolo unde Liviu Dragnea era rege și putea aloca bani printr-o semnătură de ministru.

Mai mult, raportul atrage atenția asupra faptului că “la nivelul MDRAP s-au emis ordine prin care s-au aprobat sume pentru finanțarea unor obiective de investiții din alte domenii decât cele considerate de importanță națională”. În condițiile în care pentru unele obiective de inportanță națională MDRAP se plângea că nu are destule fonduri.

Vă amintiți de investițiile în parcuri la sate, nu ?

Pe lângă obictive de o necesitate discutabilă, MDRAP nici măcar nu s-a asigurat că proiectele respective sunt și realizate. Echipa de auditori a constatat că au existat situații în care beneficiarii – primării, Consilii Județene etc – nu demaraseră lucrările nici la șase luni de la semnarea contractului de finanțare. (pagina 66). Bani pierduți pentru alte investiții, iar ministerul lui Dragnea este responsabil pentru “nemonitorizarea contractelor”. Practic, Pixul lui Dragnea aloca banii, clientela politică îi primea, pe nimeni nu mai interesa dacă se și face ceva cu acei bani sau nu.

Raportul explică și felul în care angajații ministerului făceau monitorizarea derulării investițiilor: “MDRAP deține unele analize, dar acestea se limitează la urmărirea numărului de obiective de investiții finalizate raportate la numărul celor finanțate”. (pagina 69)

Practic aveau un tabel în care notau: X investiții finanțate, Y investiții finalizate. Ăsta da management eficient.

În concluziile generale, autorii raportului notează faptul că “în lipsa unei strategii naționale în domeniu, și în contextul existenței unor carențe și/sau neconcordanțe legislative, PNDL nu a funcționat, în perioada 2013-2014, ca un program național în sensul prevederilor Legii 500/2002 și al Legii nr.273/2006”. (pagina 71)

Practic, Programul Național de Dezvoltare Locală numai program national și de dezvoltare nu a fost.
A fost doar Pixul lui Dragnea pentru sifonat bani publici către clientela politică.

Asta știam și din sinteza raportului, publicată anterior. Raportul complet ne dă însă mai multe argumente în acest sens. Vă recomand să-l citiți. Ne spune multe despre ce ne așteaptă în continuare sub domnia lui Dragnea și a PSD, dacă rămânem impasibili.


Raportul complet al Curții de Conturi privind performanța PNDL (în format PDF) poate fi accesat aici

Răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind situația execuției bugetare din 2016

În urma mai multor afirmații fără temei apărute în spațiul public, legate de execuția bugetară a anului 2016, fostul Prim-ministru Dacian Cioloș și foștii membri și consilieri de specialitate ai Guvernului au formulat unele răspunsuri la cele mai frecvente întrebări privind modul în care au fost gestionate veniturile și cheltuielile bugetare în timpul mandatului:

  • Nu există nicio ”gaură” în bugetul anului 2016. Dacă o astfel de „gaură” ar fi existat, aceasta ar fi trebuit să aibă un impact asupra deficitului. Am încheiat însă anul cu un deficit de 2,6%, mai mic decât cel estimat inițial de 2,8%.
  • În 2015, Guvernul Ponta a estimat că în 2016 ar putea fi încasate 12,3 miliarde de lei din fonduri europene. Estimarea s-a dovedit a fi total nerealistă în condițiile în care programele europene de finanțare erau blocate sau mult întârziate.
  • Dacă ne uităm la tot ceea ce a primit România în 2016, se poate spune că am avut un record de încasări, cu peste 7 mld. euro, cea mai mare sumă primită de la aderare până în prezent într-un singur an.
  • Atunci când se face o rectificare bugetară, se iau în calcul în special veniturile fiscale. Ori, la capitolul venituri fiscale, chiar dacă am început anul cu reduceri de taxe – respectiv reducerea TVA de la 24 la 20%, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, reducerea taxei pe stâlp, etc. – am reușit să realizăm încasările programate.
  • Datele privind evoluția economică și situația încasărilor bugetare din veniturile fiscale ne-au permis o nouă rectificare în luna noiembrie. Prin această rectificare au fost alocate sume suplimentare în valoare de cca. 287 mil. lei și au fost alte redistribuiri între ministere, acolo unde erau imperios necesare (agricultură, dezvoltare locală, sănătate, asistență socială, etc.).
  • Nerealizarea unor venituri bugetare estimate în 2016 nu are un impact negativ asupra bugetului din 2017. Cei care afirmă că din veniturile prognozate și nerealizate în bugetul pentru 2016 ar fi putut face în 2017 spitale, autostrăzi, majorări de salarii și pensii, fac afirmații pur propagandistice, fără legătură cu regulile de execuție bugetară.
  • Nu am lăsat nicio moștenire grea actualului guvern. Dimpotrivă, le-am ușurat povara fiscală prin rambursări mai mari de TVA (1 mld. lei în plus) și le-am creat condiții favorabile pentru a încasa mai mulți bani europeni în 2017

Execuția bugetara a anului 2016 are o ”gaura” de 10-14 miliarde lei?

  • Nu există nicio ”gaură” în bugetul anului 2016. Dacă o astfel de „gaură” ar fi existat, aceasta ar fi trebuit să aibă un impact asupra deficitului. Am încheiat însă anul cu un deficit de 2,6%, mai mic decât cel estimat inițial (de 2,8%), ceea ce demonstrează ca am guvernat cu responsabilitate și prudență, într-un an cu numeroase presiuni electorale. Mai degrabă, această idee poate fi considerată o ”fumigenă” a celor care caută scuze pentru a explica de ce nu pot realiza promisiunile făcute în campanie de PSD și ALDE.
  • Strict tehnic, cel mult putem vorbi de o estimare prea ambițioasă atunci când a fost făcută proiecția bugetară pentru 2016 la capitolul fonduri externe nerambursabile, dar estimarea inițială a fost făcută de guvernul Ponta în 2015. Guvernul Cioloș a preluat această estimare existentă la Ministerul de Finanțe atunci cand a adoptat bugetul.
  • Guvernul Ponta a estimat în 2015 că în 2016 ar putea fi încasate 12,3 miliarde de lei din fonduri europene. Estimarea s-a dovedit a fi total nerealistă în condițiile în care programele europene de finanțare erau blocate sau mult întârziate. Estimarea a fost totuși menținută din dorința noastră de a crea premisele bugetare pentru cât mai multe proiecte care ar putea fi finanțate de la Uniunea Europeană, mai ales pentru instituții finanțate de la buget.
  • Supărarea PSD ar putea veni și din faptul că am refuzat amânarea implementării în 2017 a unor măsuri din codul fiscal aprobat de PSD în 2015, care conduc la diminuarea veniturilor fiscale cu 6.5 mld lei (TVA 19%, eliminarea supra-accizei și eliminarea ”taxei pe stâlp”). Asta în timp ce noi am reușit în 2016 să aplicăm măsurile de reducere fiscală care urmau să intre în vigoare la începutul anului (de exemplu, reducerea TVA de la 24% la 20%), chiar dacă asta a dus la reducerea veniturilor cu 10.5 mld lei. Și, chiar în aceste condiții, am încheiat anul cu un deficit bugetar mai mic decât cel estimat inițial.

Cât a încasat România din fonduri europene în 2016?

  • Guvernul instalat la sfârșitul lui 2015 a găsit o situație dezastruoasă pe segmentul de fonduri europene – nu exista nici o autoritate de management desemnată și nici un plan realist pentru pregătirea procesului de desemnare, doar 10 apeluri de proiecte erau lansate și doar 11 condiționalități din cele 36 erau îndeplinite.
  • Într-un an, am desemnat trei autorități de management, am rezolvat 20 de condiționalități din cele 25 rămase nerezolvate și alte 5 le-am lăsat cu planuri de acțiune agreate, pentru a evita suspendarea fondurilor. Pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, am lansat 41 de apeluri de proiecte, în valoare de 13 miliarde de Euro și am încheiat contracte în valoare de 1,5 miliarde Euro.
  • Pentru perioada de finanțare precedentă 2007-2013, am preluat o rată de absorbție de 58% și decizii grele de luat privind proiecte problematice. Până la închiderea programelor, am crescut rata absorbției de la 58% la peste 80%
  • La agricultură, absorbția a depășit 4 miliarde Euro în perioada noiembrie 2015 – decembrie 2016. Până la sfârșitul lunii decembrie 2016 intraseră de la Uniunea Europeană 77% din banii plătiți, restul urmând să fie decontați la jumătatea lunii ianuarie 2017, exact când e nevoie mare la buget, un alt avantaj lăsat moștenire actualului guvern.
  • Așadar, în 2016 am făcut eforturi semnificative pentru a debloca programele europene iar rezultatele au început să se vadă și se vor vedea și mai mult în 2017 dacă noul guvern va implementa eficient proiectele demarate de guvernul Cioloș.
  • Însă, atunci când dorim să evaluăm câți bani au intrat de la Uniunea Europeană în țară în 2016, sunt mai mulți indicatori la care ne putem raporta. Dacă ne uităm la tot ce-a primit România în 2016, se poate spune că am avut un record de încasări cu peste 7 mld. Euro, cea mai mare sumă primită de la aderare până în prezent într-un singur an.
  • Cele 7 mld. euro aduse în România de la UE în 2016 au fost decontări pe care Comisia le-a făcut inclusiv pentru proiecte derulate în anii anteriori de diverși beneficiari, companii private sau autorități publice.
  • Motivele pentru care aceste sume nu sunt reflectate în bugetul general consolidat sunt următoarele: aceste miliarde de euro s-au dus direct către beneficiari – companii private, autorități locale, ONG-uri etc. sau au fost utilizate pentru a returna împrumuturi făcute de autoritățile de management în anii trecuți atunci când nu existau resurse din fonduri europene pentru a onorara plățile beneficiarilor.
  • Mai mult, a trebuit să plătim 6 miliarde de lei pentru finalizarea unor proiecte din fonduri europene, pentru care banii de la Bruxelles fuseseră deja încasați de Guvernul Ponta. In caz contrar, acești bani de la Bruxelles ar fi trebuit returnați din cauza nefinalizării proiectelor.
  • Strict pe încasările pentru 2016 la bugetul de stat, execuția bugetară s-a încheiat la capitolul fonduri europene cu venituri de 5,2 miliarde lei față de estimarea inițială de 12,3 miliarde lei. Însă, nici această cifră nu reflectă complet realitatea din teren, pentru că se referă doar la facturile decontate de Comisie. Cheltuielile realizate însă în 2016 în cadrul proiectelor cu finanțare europeană sunt mai mari, de cca. 6 miliarde de lei, o sumă semnificativă având în vedere situația găsită la sfârșitul anului 2015.
  • Ca să înțelegem mai bine rezultatele guvernului Cioloș la capitolul fonduri europene, este suficient să comparăm cele două exerciții bugetare europene, 2007-2013 față de 2014-2020. În anul 2009, al treilea an al exercițiului, au fost atrași 1.9 mld lei, iar în anul 2016, al treilea an al exercițiului curent, absorbția este de 5.2 mld lei. De aproape 3 ori mai mult! Iar guvernul PSD a reușit performanța de a rata primii 2 ani de absorbție, 2014-2015, atrăgând numai 0,44 mld. lei din fondurile europene.

De ce nu a fost corectată estimarea inițială dacă era nerealistă, ținând cont de faptul că au fost două rectificări bugetare în 2016, din care ultima în noiembrie?

  • Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie explicate câteva reguli de construcție și rectificare bugetară. Bugetul național are două componente principale: venituri fiscale (taxe, impozite, etc.), venituri nefiscale (taxe, dividende, redevențe, etc.) si fonduri externe, rambursabile si nerambursabile. Fondurile europene și unele venituri nefiscale (care se constituie ca venituri DOAR în măsura în care au loc în prealabil cheltuieli din buget), nu sunt luate în calcul la o rectificare bugetară pentru că nu au impact în deficitul bugetar, deoarece se înscriu atât pe venituri cât și pe cheltuieli.
  • Atunci când se face o rectificare bugetară, se iau în calcul în special veniturile fiscale. Din veniturile fiscale se asigură plata salariilor, a cheltuielilor de capital și a deficitului la bugetul de pensii. Ori, la capitolul venituri fiscale, chiar dacă am început anul cu reduceri de taxe – respectiv reducerea TVA de la 24 la 20%, reducerea impozitului pe dividende de la 16% la 5%, reducerea taxei pe stâlp, etc. – am reușit totuși să realizăm încasările programate.
  • Mai mult, având în vedere evoluția economiei din primul semestru, care a înregistrat un ritm de creștere de 5,2%, mai mare decât nivelul de 4,2% estimat la proiecția bugetară, se justifica o rectificare bugetară pozitivă în semestrul al doilea, dat fiind faptul că veniturile reale erau mai mari decât cele prognozate.

Care a fost urgența unei noi rectificări bugetare în noiembrie, cu o lună înainte de încheierea anului fiscal?

  • Dacă analizăm execuția bugetară din anii precedenți, toate rectificările bugetare în perioada 2010 – 2016 au fost făcute în lunile octombrie sau noiembrie. Asta se întâmplă pentru că, în timpul anului, o execuție bugetară prudentă îți permite la final de an un spațiu fiscal prin care să se acopere mai multe cheltuieli bugetare angajate în timpul anului cu respectarea țintei de deficit bugetar.
  • Datele privind execuția bugetară cât și principalii indicatori economici după primele zece luni ale anului au făcut necesară o nouă rectificare bugetară pozitivă pentru că în contul veniturilor bugetare au fost înregistrate încasări mai mari decât prognoza inițială cu cca. 287 mil. lei, creșterea economică anticipată pentru finalul anului a fost majorată de la 4,1% la 4,8% iar deficitul bugetar era de 0,7% în luna octombrie față de ținta estimată de 2,8%.
  • Așadar, datele privind evoluția economică și situația încasărilor bugetare din veniturile fiscale ne-au permis o nouă rectificare în luna noiembrie. Prin această rectificare au fost distribuite sume suplimentare în valoare de cca. 287 mil. lei și au fost alte redistribuiri între ministerele și instituțiile care au făcut economii în 2016 către celelalte instituții care au angajat cheltuieli mai mari.
  • Am asigurat finanțări suplimentare pentru sănătate, agricultură, investiții, proiecte și politici publice, plata drepturilor sociale, etc. Am analizat temeinic să vedem unde pot fi cheltuiți banii până la sfârșitul anului și, acolo unde am constat că resursele nu pot fi folosite, le-am redistribuit, astfel încât ele să ajungă unde erau necesare.
  • În cadrul ultimei rectificări, proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile 2014-2020 au fost majorate cu peste 1 miliard de lei pentru bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Banii alocaţi prin această rectificare bugetară au permis începerea de la 1 decembrie a unor plăți finale aferente schemelor de plăți directe, în limita sumei de 1,09 miliarde lei.
  • Pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală, aflat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, am asigurat 1,245 miliarde de lei pentru acoperirea plăților necesare până la finalul anului pentru proiectele de dezvoltare a infrastructurii școlare și de drumuri.
  • Alocările suplimentare de la Agricultură și Dezvoltare Regională nu au fost rezultatul unor presiuni politice, ci efectul execuției bugetare realizate de aceste ministere care au reușit să avanseze la plată sume mai mari față de alți ordonatori de credite.
  • Sume importante de bani au fost alocate și la Muncă (peste 142 milioane lei) pentru plata integrală a drepturilor de asistență socială sau la Sănătate, unde am avut în vedere credite de angajament suplimentare în sumă de 2,21 miliarde de lei.
  • Fondurile alocate suplimentar au provenit în principal din economiile ministerelor efectuate în primele 10 luni. De exemplu, ministerul Finanțelor Publice a economisit 1,18 miliarde de lei din dobânzi și din contribuția României la bugetul UE dar și din economii la cheltuieli de personal. Alte economii importante au fost realizate la Transporturi (254 mil. lei), Apărare (360 mil. lei), etc.

De ce, la a doua rectificare a fost păstrată o estimare nerealistă privind fondurile europene, mai ales cu o lună înainte de încheierea execuției bugetare?

  • Estimările privind cheltuirea fondurilor europene sunt centralizate de ministerul de Finanțe în proiecția bugetară a unui an, pe baza informațiilor transmise de autoritățile publice locale sau centrale privind proiectele cu finanțarea europeană pe care intenționează să le deruleze în acel an.
  • Vorbim în principal de estimări ale beneficiarilor instituții publice în baza cărora ministerul de Finanțe trebuie să le asigure cheltuială inițială și cofinanțarea necesară. Dacă aceste proiecte sunt eliminate din structura bugetului, chiar și cu o lună înainte de încheierea anului, acele autorități, dacă ar obține finanțarea europeană nu ar mai putea lansa derularea acelui proiect în anul bugetar respectiv, pentru că nu ar mai exista în nicio prevedere bugetară. Mai mult, derularea unui proiect sau angajarea unor sume fără o prevedere bugetară este ilegală.
  • Reducerea cheltuielilor alocate în buget fondurilor europene ar fi stopat posibilitatea lansării de noi proiecte pe principiul că o cheltuială nu poate fi angajată . Pe de altă parte, in tot cursul anului 2016 am făcut eforturi ca în cadrul prioritizării proiectelor să mutăm pe fonduri europene proiecte demarate integral cu fonduri din buget, pentru a creste absorbția pentru perioada 2007 – 2013. Ori, o diminuare a acestor prevederi bugetare ar fi făcut efortul nostru inutil.

Au fost acuzații că de fapt această estimare inițială nerealistă privind absorbția de fonduri europene a fost păstrată pentru a ascunde alte cheltuieli sau corecții bugetare în ultimele luni de guvernare?

  • Nicidecum. Acest lucru nu ar fi fost oricum posibil, ținând cont de tehnica bugetară. Trebuie să fie foarte clar pentru toată lumea că aceste venituri estimate dacă nu au fost realizate conform proiecției bugetare inițiale, nici nu au intrat în bugetul României, nici nu au fost cheltuite ”pe ascuns” și nici nu au dispărut.
    Procesul de absorbție începe cu efectuarea cheltuielilor, pentru care sunt prevăzute sume similare pe venituri, tocmai pentru ca procesul de absorbție să nu dezechilibreze bugetul. Sunt cheltuieli „în oglindă” cu veniturile. Cu alte cuvinte, dacă nu se realizează cheltuieli din fonduri europene, nici la venituri nu rezultă încasări de la Uniunea Europeană.
  • Din păcate, de foarte multe ori în ultimii ani au fost supraestimate veniturile din fonduri europene și nu e prima dată când acestea nu se realizează conform prognozei. Este o problema structurală, a modului în care se realizează proiecția bugetară corelat cu implementarea proiectelor europene realizate de instituțiile publice si care nu a fost specifică acestui an, așa cum se lasă să se înțeleagă.
  • În ultimii ani au fost aproape sistematic diferențe între veniturile estimate și cele realizate din fonduri europene. În 2014, au fost prognozate 14,8 miliarde lei și au fost realizate 12,9 miliarde lei, deci au ”lipsit” aproape 2 miliarde de lei. Iar în 2013 a fost și mai rău, după ce au fost prognozate la rectificare încasări de 12,4 miliarde lei, în final au fost realizate venituri mai puține cu peste 3 miliarde de lei, iar în 2012 au ”lipsit” din aceleași motive 4,6 mld. Lei.
  • Chiar și în anul 2015, când a fost un an de final pentru exercițiul financiar 2007 – 2013 și era de așteptat să se acumuleze decontările din anii anteriori, tot a fost ”gaură” (dacă judecăm lucrurile în această interpretare) de aproape de 3 miliarde de lei, culmea, față de o prognoză rectificată chiar în cursul anului. Foarte important de spus că, în decembrie 2015 au fost atrase 7 miliarde de lei , adică aproape o treime din suma totala atrasă în 2015.

În ce măsură diminuarea deficitului bugetar s-a făcut prin reducerea cheltuielilor de investiții?

  • Este aceeași situație cu estimarea privind veniturile prognozate din fonduri europene.
    La fiecare început de an se aprobă diverse prevederi bugetare pentru diferite proiecte de investiții propuse de principalii ordonatori de credite. Chiar daca unele dintre aceste proiecte nu avansează conform proiecției bugetare inițiale, prevederile bugetare respective trebuie menținute, altfel nu ar putea fi derulate acele investiții.
  • La final de an se fac corecțiile necesare, astfel încât execuția bugetară să reflecte realitatea. Aceste corecții sunt însă de cele mai multe ori negative la capitolul investiții și acest lucru se întâmplă aproape în fiecare an. În alți ani, a fost chiar mai rău din acest punct de vedere, comparativ cu 2016.
  • Astfel, în 2016, cheltuielile de capital realizate au însumat 18.7 miliarde lei, respectiv 98% din cât au fost programate. În noiembrie 2015, cheltuielile de capital realizate au fost de numai 53% din programul de 19 miliarde. Doar finalizarea unor proiecte de investiții în valoare de 8 miliarde de lei în decembrie 2015, a condus la creșterea implementării cheltuielilor de capital la 93% din programul pe 2015.
  • Trebuie să înțelegem că marile proiecte de investiții, în special cele de infrastructură rutieră, necesită o pregătire judicioasă înainte de derularea efectivă a investiției. De la faza de pregătire până la finalizare, un astfel de proiect de infrastructură, realizat riguros, durează 3-4 ani. Ori, noi, în 2016, mai ales la capitolul infrastructură, nu am găsit proiecte pregătite pentru execuție, care sa permită plăți semnificative realizate în cursul anului. Pentru ca noi să fi putut realiza aceste cheltuieli, asta ar fi presupus să fi preluat la sfârșitul anului 2015 proiecte serioase aflate în execuție. Și aici, ca și la fonduri europene, a trebuit să deblocam proiecte care stagnau de ani de zile. În momentul de față se lucrează pe toate proiectele de infrastructură rutiera contractate. Daca actualul guvern le va continua, s-ar putea face plăți semnificative în următorii ani.
  • În acest sens, am deblocat activitatea de lucrări pe 160 de Km de autostradă și am pregătit lansarea licitațiilor pentru alți 500 Km de autostradă, 300 Km de drum expres și 9 variante ocolitoare. Aceasta este ”moștenirea” guvernului Cioloș la capitolul marilor proiecte de investiții.

Situația încasărilor din ultimele luni arată o prăbușire a veniturilor, în special la capitolul încasări din TVA și sunt critici cu privire la ritmul de colectare.

  • Nu este adevărat. Dimpotrivă. Încasările lunare, inclusiv în noiembrie și decembrie s-au păstrat în ritmul mediu anual și au fost conform programărilor inițiale.
  • Noi am început anul cu aplicarea unei reduceri majore de fiscalitate prin diminuarea cu o cincime cotei de TVA de la 24 la 20% și ulterior, începând din iunie, cu un TVA de 9% la alimente. În medie, pentru tot anul am avut o cotă de TVA redusă cu 26%. În schimb, încasările din TVA, care asigură o treime din bugetul României, au avut o diminuare medie anuală de doar cca. 8-9%. Cu alte cuvinte, deși taxa a fost redusă cu 26% din valoarea acesteia, am încasat doar cu 9% mai puțin. Asta urmare și a unui consum crescut, dar și datorită unei colectări îmbunătățite.
  • In noiembrie și decembrie, situația încasărilor din TVA a fost în linie cu media anuală, respectiv încasări mai mici cu 8-9% față de aceeași lună din anul precedent. În schimb, în decembrie s-a înregistrat o situație excepțională, întrucât am reușit să decontăm rambursări din TVA cu un miliard de lei mai mult decât în mod obișnuit. Acest lucru a diminuat suma finală a TVA pentru decembrie, însă avantajează bugetul pe 2017. Practic, în decembrie am decontat un miliard de lei în plus care altfel ar fi fost decontat în luna ianuarie din 2017. În acest fel am ușurat povara pe noul buget 2017.
  • Deci, în decembrie nu avem nicio cădere a încasărilor din TVA, dimpotrivă, dacă ținem cont de decontările făcute în avans pentru rambursările din TVA, putem spune că am înregistrat o sumă mai mare în contul acestor venituri.

România a înregistrat în 2016 cel mai mic nivel din ultimii zece ani al veniturilor ca pondere în PIB, de doar 29,2%.

  • Reducerea cotelor de impozitare conduce și la reducerea încasărilor din taxe și impozite. E adevărat că rămân mai mulți bani in economie dar și mai puțini bani la stat. Noul cod fiscal implementat din ianuarie 2016 a condus la diminuarea veniturilor din taxe și impozite cu 10,5 mld. lei.
    Nivelul veniturilor bugetare din 2016 a fost de cca. 221,5 mld. lei, ceea ce reprezintă într-adevăr un procent de 29,2% dintr-un PIB de 758,5 mld. lei. Aici însă trebuie să avem în vedere că anul 2016 a fost marcat de o reducere majoră de taxe, în special la TVA, dividende, impozit pe venit, etc. Totuși, colectarea arată o recuperare a acestor reduceri în încasările fiscale. De exemplu, reducerea medie a cotei de TVA a fost de 26% în 2016, în timp ce încasările s-au diminuat cu numai 9%.
  • Totodată, procentul mai redus al veniturilor bugetare în PIB se datorează și faptului că în 2016 am o avut o creștere economică mare, de cca. 4,8%. Este firesc în aceste condiții, ca la un PIB mai mare, cu același nivel al taxelor sau chiar mai redus, cum a fost cazul în 2016, ponderea veniturilor bugetare în PIB să scadă.
  • Eficiența colectării taxelor se măsoară însă în cifre: ANAF a colectat în 2016 cu 2,60 de miliarde de lei mai mult decât în 2015 și cu 3,52 miliarde de lei mai mult decât în programul prevăzut în ianuarie 2016.

Ce impact are nerealizarea unor venituri bugetare estimate în 2016 pentru bugetul anului 2017?

  • Bugetul de stat se construiește pe principiul anualității. Construcția noului buget pe 2017 începe de la zero, atât ca venituri cât și pe partea de cheltuieli. La sfârșitul anului bugetar, se compară cheltuielile cu veniturile și rezultă deficit sau surplus bugetar, care nu se transferă în bugetul anului următor. Deficitul se adaugă datoriei publice și nu afectează în niciun fel bugetul pe anul următor.
  • Nerealizarea unor venituri bugetare estimate în 2016, în special din venituri nefiscale, din fonduri europene, nu are niciun impact negativ asupra bugetului din 2017. Dimpotrivă, s-ar putea spune că prin deblocarea multor proiecte din fonduri europene în 2016, am creat condițiile pentru încasarea mai multor venituri la acest capitol în 2017. Din estimările noastre, în 2017, România ar trebui să încaseze cca. 3 miliarde de Euro de la Uniunea Europeană pentru proiectele deblocate de noi în 2016.
  • Cei care afirmă că din veniturile prognozate și nerealizate în bugetul pentru 2016 ar fi putut face în 2017 spitale, autostrăzi, majorări de salarii și pensii, fac afirmații pur propagandistice fără nicio legătură cu regulile de execuție bugetară.

Ați lăsat o proiecția bugetară pentru 2017? Cât de sustenabilă este în contextul măsurilor promise de noul guvern?

  • Sigur, am lăsat o proiecție bugetară pentru 2017 plecând de la datele preliminare privind execuția bugetară pe anul anterior. Noi am prevăzut un nivel al veniturilor similar celui estimat in 2016, respectiv cca. 236 mld. Lei și un deficit de 2,9%.
  • Însă noul guvern a adoptat deja o serie de decizii cu un impact bugetar suplimentar de cca. 9 miliarde de lei, care se adaugă la deficitul prognozat de 2,99%. Această înseamnă din punctul nostru de vedere că după prima luna de guvernare din 2017 vorbim de o nouă estimare a deficitului care în aceste condiții ar urma să depășească 4% din PIB, ceea ce face foarte greu sustenabilă proiecția bugetară pentru 2017.
  • Cea mai mare problemă a actualului guvern este creșterea veniturilor în 2017 la un nivel de 253 miliarde de lei, pe cât se bazează programul actual de guvernare, de la un nivel de 221,5 miliarde lei înregistrat în 2016. Cu alte cuvinte, este necesară o creștere cu 15% a veniturilor în 2017 față de 2016 pentru acoperi ”gaura” de peste 30 miliarde de lei din bugetul necesar pentru realizarea promisiunilor din programul de guvernare.
  • Estimarea veniturilor pentru 2017 la 253 mld lei, în programul de guvernare al PSD, s-a făcut pe baza unei prognoze a creșterii economice de 5,5% , cu mult peste prognoza noastră de 4.3% și peste prognoza altor instituții, de sub 4%.
  • Angajarea unor promisiuni în baza unor estimări nerealiste de creștere economică și implicit de venituri bugetare nu este responsabilitatea guvernului Cioloș.
  • Execuția bugetară din 2016 a fost responsabilă și transparentă: nu există nicio „gaură” în buget, nu am lăsat nicio moștenire grea actualului guvern, dimpotrivă, le-am ușurat povara fiscală prin rambursări mai mari de TVA (1 mld lei în plus) și le-am creat condiții favorabile pentru a încasa mai mulți bani europeni în 2017 (cca. 3 mld. euro).

10 Proiecte prioritare ale USR pentru guvernare

10proiecteusr

I. Extinderea Programului ”Școală pentru toți” la toate școlile sărace și subvenționarea per elev a activităților ”Școală după Școală”

România și-a propus prin Strategia 2020 reducerea ratei părăsirii timpurii a școlii de la 19% la 11% până la finele deceniului. Clasa politică din România a ignorat sistematic problema abandonului școlar, grav îndeosebi în zonele rurale și în pungile de sărăcie din orașe. Este o bombă socială cu efect pe termen lung, pe care politicienii o ignoră – copiii nu votează. Abia Guvernul Cioloș a lansat – în cadrul Pachetului Anti-sărăcie – Programul ”Școală pentru toți”, care alocă 173 de milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman pentru dezvoltarea de proiecte la nivelul școlii. Acest Program este la început. Chiar dacă impactul scontat este semnificativ, e nevoie de mai mult pentru o schimbare sistemică care să aducă România cel puțin la media europeană a abandonului școlar. ”Școală pentru toți” permite proiecte complexe la nivelul fiecărei școli, care poate opta, în funcție de necesitățile locale, pentru măsuri de tip: masă caldă, ”Școală după Școală”, ”A doua Șansă”, hăinuțe și rechizite, consilierea și implicarea părinților.

Tot cu fonduri europene, guvernul Cioloș a lansat Programul ”Profesori motivați în școli dezavantajate”, care oferă burse profesorilor bine pregătiți pentru a merge în comunitățile sărace cu rată mare de abandon școlar.
Un instrument eficient de ținere a copiilor la școală este și instrumentul ”Școală după Școală”, care a fost legiferat în 2011 (art. 58 din Legea Educației) și a fost complet ignorat de politicienii din România. Nu s-au alocat fonduri din bugetul național pentru acest instrument, s-a organizat doar acolo unde plătesc părinții sau prin proiecte ale unor ONG-uri.

Uniunea Salvați România propune o serie de măsuri prin care să reducem rapid abandonul școlar:

  • Extinderea cu fonduri europene și naționale a Programului ”Școală pentru toți” la toate cele 1227 de școli din categoria 1 și 2 de risc socio-educațional, care școlarizează 346.640 de elevi (școli identificate în 2016 de către Ministerul Educației, Ministerul Fondurilor Europene și experți din societatea civilă). Pentru școlile din această categorie care nu vor fi incluse în proiecte din cadrul apelului deja lansat de Ministerul Fondurilor Europene, se va organiza un Proiect Sistemic, prin care Ministerul Educației va organiza aceste activități în școlile respective.
  • Subvenționarea per elev a măsurilor de tip ”Școală după Școală” și schimbarea cadrului legislativ și a ordinelor de ministru care încurcă/descurajează organizarea acestor clase (inclusiv în afara unităților de învățământ, acolo unde nu există condiții logistice).
  • Pe termen mediu, după epuizarea fondurilor disponibile din Programul Operațional Capital Uman, guvernul va transforma actualele Programe cu fonduri europene ”Școală pentru toți” și ”Profesori motivați în școli defavorizate” în Programe de Interes Național, finanțate din bugetul național.
  • USR susține prin programul său politic alocarea a 6% din PIB pentru învățământ. În cadrul acestui angajament, USR va prioritiza aceste Programe și obiectivul reducerii abandonului școlar în ceea ce privește alocarea noilor fonduri alocate Educației.

II. Plan de Investiții în Infrastructura de Sănătate

În ciuda indicatorilor medii de performanță, România are penultima speranță de viață (75 ani) din UE, și asta din cauza folosirii ineficiente a resurselor (oricum puține) care se alocă sănătății.

Sunt probleme grave care țin de infrastructura medicală și care necesită soluții:

  • 30% din suprafața spitalelor se află în momentul de față în aflate în clasele de risc seismic 1 sau 2.
  • Există 103.000 paturi de spital la nivel național și aprox. patru milioane de cazuri tratate anual
  • La nivel național, fiecare medic (cu personal de sprijin) are în responsabilitate aprox. trei pacienți în medie, spre deosebire de Marea Britanie (1 medic/pacient) și chiar Bulgaria (1.7 medic/pacient) – dacă luăm în calcul Bucureștiul, numărul poate ajunge chiar la cinci pacienți per medic.
  • Spitalele din Romania tratează cu 1.4 milioane mai mulți pacienți decât ar fi capabile în parametri optimi.

Uniunea Salvați România propune:

  • Creșterea nivelului de finanțare până la minim 6% din PIB
  1. Pe termen mediu (în următorii 2 – 4 ani), alocarea bugetului pentru sănătate trebuie să ajungă la minim 6% din PIB prin creștere graduală anuală, iar apoi aceste cheltuieli trebuie menținute și crescute în mod coerent prin bugete multianuale
  • Corelarea programelor de investiții cu nevoia reală a pacientului
  1. Deschiderea si/sau consolidarea a 242 de centre de sănătate primară – „Acces la sănătate – mai ieftin, mai rapid, mai eficient”
  2. Majoritatea românilor se tratează în spitale, deși acestea presupun costuri mai mari și acces limitat (așteptare, cozi, umilințe și un gust amar după vizita la spital). Acest sistem este ineficient, fiind bazat pe utilizarea spitalului ca unitate etalon de infrastructură sanitară, în condițiile în care sistemele moderne din UE utilizează centre de sănătate primară. 1.6 milioane de pacienți ar putea fi tratați în centre de sănătate primară, scăzând presiunea celor 1,4 cazuri care aglomerează spitalele, mai sus menționate.
  3. Dezvoltarea/consolidarea a 242 de centre de sănătate primară, în complementaritate cu dezvoltarea celor 3 spitale regionale finanțate din fonduri europene. Proiectul va fi implementat în decurs de opt ani, cu un cuantum de minim 30 centre de sănătate primară renovate/construite pe an. Estimarea de cost total este de un miliard de ei, făcută comparativ cu benchmark-uri internaționale din domeniu.
  4. Implementarea strategiei de prioritizare a investițiilor spitalicești implică o reducere a costurilor de tratare a pacientului cu 47%, rezultând o economie de 2,5 miliarde de lei pe an, bani care împreună cu fondurile Comisiei Europene sunt o sursă sustenabilă de finanțare pentru acest proiect esențial pentru noi toți.
  • Depolitizarea managementului infrastructurii de sănătate
  1. Instituirea de management profesionist al spitalelor, descentralizarea managementului sănătății și delegarea clară a responsabilității pentru deciziile de investiții, astfel încât directorii de spitale (403 spitale în Romania) să poată lua deciziile corecte de personal și cheltuieli fără a fi amenințați politic de la centru
  2. Restructurarea modului de compensare si salarizare a întregului personal medical, prin instituirea de mecanisme de plată bazate pe rezultatele actului medical, și nu pe sume fixe bugetate, care nu țin cont de cantitatea și calitatea serviciilor medicale efectuate.

III. Infrastructură: finanțare predictibilă, simplificare-debirocratizare și un nou început pentru proiectele de autostrăzi

România va sărbători 100 de ani de la Marea Unire fără nici o autostradă care să treacă Munții Carpați. Este un eșec sistemic care poate fi corectat nu prin promisiuni populiste, ci prin măsuri sistemice. Politicienii s-au obișnuit să facă anunțuri ditirambice și să taie panglici la șantiere abia începute și chiar și la șantiere nefinalizate. Proiectele se blochează apoi într-un hățiș legislativ, lipsă de avizare și fugă de responsabilitate. Finanțarea este greoaie, limitativă și impredictibilă. Lucrul la pregătirea proiectelor (studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, cererea de finanțare) ar trebui să fie principala preocupare a guvernelor și a companiilor de stat implicate, dar tocmai acest aspect este sistematic neglijat.

Uniunea Salvați România își asumă trei măsuri care rezolvă problemele sistemice:

  1. Cadru financiar predictibil și realist.
  • Bugetarea multianuală veritabilă a proiectelor de infrastructură (înlocuirea creditelor de angajament actuale cu credite bugetare veritabile valabile de la un an la altul). Acest lucru va asigura predictibilitatea și cursivitatea lucrărilor începute.
  • Supracontractarea din fonduri europene și naționale.
  • Schimbarea fluxurilor financiare cu fonduri europene, modificarea OUG 40/2015 pentru a permite Autorităților de Management gestionarea directă a bugetelor de fonduri europene și plata proiectelor doar pe măsură implementării lor concrete (valabilă pentru toate domeniile unde utilizăm fonduri europene, dar crucială pentru domeniul infrastructurii). Responsabilizarea Ministerului Transporturilor și a altor ministere de linie implicate în proiectele cu fonduri europene, sub sancțiunea eliminării lor din circuitul financiar dacă nu performează.

Există o proastă practică de a permite achiziții pentru studii și proiecte doar pentru proiectele care se încadrează într-un plafon bugetar restrictiv. Asta face să se pregătească studii și proiecte tehnice doar pentru un număr limitat de posibile proiecte. În același timp se alocă fondurile (europene și naționale) acestor proiecte limitative. Dacă ele se blochează (și cele mai multe se blochează în practică din diverse motive și ies din perioada de eligibilitate pentru fonduri europene), nu există studii/elementele tehnice pregătite pentru alte posibile proiecte care ar putea primi finanțare și nici nu se pot folosi banii blocați bugetar în proiectele aflate în dificultate. Aceste blocaje sistemice s-au suprapus peste politicianismul și amatorismul celor care ne-au condus și sunt principalele motive pentru care România nu a consumat banii de autostrăzi puși la dispoziție de UE în exercițiul financiar 2007 – 2013.

USR va promova schimbările necesare la legea bugetului și la OUG 40/2015 pentru a permite supracontractarea și bugetarea în timp real a proiectelor de infrastructură. Guvernul susținut de USR nu va acționa populist, ci va pregăti temeinic proiectele.

2. Simplificarea și debirocratizarea legislației privind proiectele mari de investiții.

Hățișul legislativ trebuie asanat și sutele de pagini inutile de hârtie care blochează proiectele cu anii trebuie eliminate. Nu putem avea aceleași legi care guvernează și construcția de case și cea de autostrăzi, ca în prezent. Regulile care gestionează contractele de achiziții publice de lucrări trebuie să fie clare astfel încât să nu mai existe ambiguități în implementare. Contractele de antrepriză trebuie să aibă clauze echilibrate și să prevadă o flexibilitate în derulare necesară în marile proiecte de infrastructură.

3. O nouă structură responsabilă de proiectele de autostrăzi.

Guvernul susținut de USR va operaționaliza nou înființata Companie Națională de Investiții Rutiere (CNIR). Vom solicita selectarea managementului companiei în mod transparent și competitiv. Vom vota includerea în Consiliul de Transparență a reprezentanților societății civile. Vom mandata managementul Companiei, prin scrisoarea de mandat cerută de lege, pentru a îndeplini următoarele obiective în interesul statului român (și vom porni procedurile de demitere dacă nu vor fi atinse ținte intermediare negociate de comun acord cu noul management):

  • CNIR va fi operaționalizată complet în termen de șase luni cu asistența tehnică a experților Băncii Europene de Investiții și a experților celei mai de succes companii similare din Europa, ASFiNAG din Austria
  • CNIR va angaja experți de vârf cu experiență reală pe mari proiecte de infrastructură, în țări din UE.
  • CNIR va forma o echipă de elită, un loc unde orice inginer, proiectant sau manager de proiect va fi mândru să lucreze la un proiect transformațional pentru România: conectarea provinciilor istorice prin căi rapide de transport rutier
  • Guvernul va asigura transferul proiectelor strategice ale României de la vechea companie de drumuri (CNADNR) care a eșuat în gestionarea acestora:

Sibiu-Pitești

Tg. Mureș-Iași-Ungheni (plus pod peste Prut)

(București)-Ploiești(Dumbrava)-Buzău-Focșani-Bacău-Pașcani-(Iași)

inelele Bucureștiului (centura actuală + noul inel de autostradă)

  • CNIR va gestiona în primă fază contractele de pregătire ale acestor proiecte (studiu de fezabilitate, proiect tehnic, documentații de licitație), iar ulterior, pe măsură ce aceste documentații sunt gata, va lansa licitațiile de lucrări pentru aceste autostrăzi
  • Ulterior, pe măsură ce crește capacitatea companiei se vor adăuga și alte proiecte.

IV. Crearea unui fond unitar de dezvoltare a României, prin unificarea bugetelor naționale de dezvoltare cu fondurile europene / Eliminarea principalei surse de corupție politică din România

Există două surse de fonduri care finanțează dezvoltarea României: fondurile europene și fondurile din bugetul public. Fondurile europene sunt gestionate de trei ministere care au autorități de management: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Agriculturii și Dezvoltări Rurale. Alături de acestea mai sunt implicate diverse ministere de linie care au Organisme Intermediare. Fondurile europene sunt pe alocuri greșit programate și destul de birocratice. Totuși, sunt transparente și predictibile. Localitățile care au mizat pe fonduri europene pentru propria dezvoltare au avut de câștigat pe termen mediu și lung. Primarii care au mizat pe transferuri preferențiale de la Guvernul central și-au condamnat comunitățile la subdezvoltare. Fondurile naționale de dezvoltare au ajuns cea mai mare sursă de corupție politică: primarii sunt ținuți în șah de Ministerul Dezvoltării, proiectele sunt făcute în pripă și finanțate fără predictibilitate, deci nu au efecte de dezvoltare pe termen lung.

Nu e o coincidență că cei mai controversați miniștri ai Dezvoltării din ultimii ani și-au creat fiecare câte un vehicul de distribuit fonduri în mod arbitrar: Elena Udrea a creat Compania Națională de Investiții, Liviu Dragnea a creat Programul Național de Dezvoltare Locală. Deși denumit pompos ”Program de Dezvoltare” cât să semene cu cele din fonduri europene, PNDL este doar o formă legală inventată de Dragnea pentru a servi clientela de partid a PSD. PNDL a fost creat prin OUG în 2013 și doar în 2014 a avut un buget de 1,9 miliarde de lei. OUG 28/2013 prin care este creat nu stabilește niciun fel de obiective, durată, criterii de alocare sau măcar domenii de finanțare. Un raport al Curții de Conturi (din care a fost publicată doar o sinteză, raportul detaliat fiind secretizat – grupul parlamentar al USR va cere Curții publicarea imediată a întregului document) constată că nu există nicio modalitate de a urmări cum se cheltuie concret banii, că nu există niciun sistem de primire a proiectelor sau măcar de listare a lor (se lucrează în MS Excel și Google Drive), cererile de finanțare pentru proiecte plătite nu se mai pot găsi. Pe scurt, un dezastru croit de PSD.

CNI și PNDL gestionează în acest moment fonduri de o magnitudine comparabilă cu cele primite de la Uniunea Europeană pentru dezvoltare regională, rurală și infrastructură (dacă replicăm multianual). În acest moment există o luptă între PSD și PNL pentru controlul acestor instrumente. Uniunea Salvați România consideră că oricine deține controlul acestor instrumente le va gestiona prost, pentru că instrumentele sunt defecte în sine. USR propune desființarea imediată a CNI și a PNDL și vărsarea sumelor bugetate către Programele Operaționale europene deja existente: Programul Operațional Regional, Programul Național de Dezvoltare Rurală și Programul Operațional Infrastructură Mare. Aceste trei PO sunt gestionate în acest moment de trei ministere diferite. USR propune unificarea instituțională a fondurilor de dezvoltare în cadrul același instituții (cu excepția PNDR, care oricum trebuie corelat mai bine cu celelalte două) și gestionarea banilor europeni și naționali de dezvoltare regională și locale într-o logică uni-fond.

USR e singurul partid fără clientelă politică locală. Doar USR poate elimina moștenirea Dragnea-Udrea de la Ministerul Dezvoltării: cumpărarea primarilor și administrației locale cu fonduri de la buget.

V. Eliminarea risipei din banul public

  • Operaționalizarea la nivelul Cancelariei a Unității de Evaluare Bugetară care să evalueze orice Program Guvernamental o dată la trei ani. Avem prea multe programe care continuă în virtutea inerției și nimeni nu răspunde pentru risipă. Fiecare Program Guvernamental va avea o persoană/departament responsabil în cadrul unui minister de linie sau coordonator. Evaluarea va fi făcută pe o metodologie anunțată public și dezbătută cu publicul interesat.
  • Legea Bugetului va fi modificată pentru a se trece de la bugetarea pe baze istorice la bugetarea pe Programe. Ministerele și Agențiile vor primi bani în exercițiul bugetar anual în măsură în care și dacă Programele pe care le gestionează își ating obiectivele.
  • Fiecare Program va fi urmărit de la nivelul unui minister coordonator (Cancelaria, MFP, MFE, MDRAP – în actuala configurare a Guvernului) pentru o implementare adecvată în raportul cu obiectivele, folosind un sistem de tip ”Tablou de bord”.
  • Separarea clară a procesului de fundamentare/elaborare de politici de procesul de implementare: clarificarea mandatului unui minister tip și cel al unei agenții executive/implementare tip. Separarea clară a mandatului specific unei agenții executive/implementare de cel al unei autorități de reglementare.
  • Rotația obligatorie pe posturile de conducere și rotația pe post. Niciun șef din administrație nu va putea ocupa aceeași funcție mai mult de 10 ani. Se va avea în vedere prioritizarea mutării în altă instituție, pentru a se evita rocade între șefi în aceeași instituție care să dilueze această reformă. Pentru cei aflați în funcție de mai mult de 10 ani, acest principiu se aplică din anul doi al intrării în vigoare a acestei schimbări legislative.
  • Stabilirea clară a unei relații directe între venitul funcționarului public și performanța individuală și cea organizațională, în special pentru funcțiile de conducere (medii și superioare)
  • Raționalizarea platformelor/ sistemelor digitale deja elaborate aflate în gestiunea statului, trecerea treptată la sisteme de tip open source în administrația publică.
  • Simplificarea și reducerea birocrației în raport cu cetățenii. Procesul se va referi atât la legislația existentă – debirocratizare, cât și la evaluarea noii legislații din această perspectivă astfel încât să nu producă costuri administrative suplimentare cetățeanului.
  • Simplificarea și reducerea birocrației în raport cu mediul de afaceri. Introducerea testului IMM (cât de mult activitatea acestor companii poate fi influențată negativ) în evaluarea preliminară a viitoarelor acte normative.
  • Susținerea integrității în funcția publică prin publicarea generalizată de informație în mod automat (din principiu), mai ales în zonele sensibile: achizițiile publice, investițiile publice, rezultatele detaliate ale execuțiilor bugetare, evaluările preliminare și analizele detaliate ale impactului politicilor publice, rapoartele de monitorizare și evaluare finală a politicilor publice.
  • Introducerea de standarde etice pentru toate categoriile de funcții din administrație și unificarea ulterioară a acestora într-un singur document-cadru, realizarea și publicarea rapoartelor de monitorizare a implementării acestora.
  • Definirea, în baza unor criterii și proceduri clare, a așa-numitelor „funcții sensibile” (vulnerabile la corupție), și stabilirea unui sistem coerent de evidență și management centralizat al acestora.
  • Reforma și modernizarea Curții de Conturi și a Autorității de Audit.

VI. Reorganizarea cadrului de susținere a antreprenorialului și orientarea spre creșterea valorii adăugate în economie

Doar 1% din companiile autohtone au venituri mai mari de cinci milioane de euro. Pentru fiecare exportator din România există patru importatori. Avantajul competitiv al României este încă, în prea mare măsură, forța de muncă ieftină, ceea ce creează o capcană a dezvoltării: pe termen scurt se atrag investiții, dar pe termen lung avantajul forței de muncă ieftine creează o volatilitate pentru economie și probleme sociale pentru populație. Structura ocupațională din România arată o rată îngrijorătoare a sărăciei în rândul celor care au un loc de muncă – spre deosebire de media europeană, unde sărăcia este corelată cu șomajul. Acesta este un efect al ponderii nesănătoase a industriei lohn și a exportului de materii prime, unde valoarea adăugate a forței de muncă este mică.

Orientarea strategică a României trebuie să fie atragerea de investiții străine preponderent în sectoare cu valoare adăugată pe lanțul de producție al multinaționalelor (modelul Dacia) precum și ajutarea firmelor românești să crească valoarea adăugată. Industria IT din România a început timid trecerea de la outsourcing la produse proprii sau software la comandă, iar această tendință trebuie încurajată.

Intervenția statului este însă incoerentă. Există programe de susținere a antreprenorialului și a IMM-urilor în cinci ministere și agenții. Ajutoarele de stat, granturile și împrumuturile cu partajarea riscului se dau pe criterii contabile ușor de aplicat de către birocrația de stat (X locuri de muncă, Y cifră de afaceri), dar care creează stimulente perverse pentru antreprenori.

USR propune:

  • Consolidarea sub aceeași platformă a instrumentelor de finanțare disponibile la Ministerul Economiei, Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Agriculturii, Ministerul Dezvoltării și Ministerul de Finanțe, pe modelul InvestRomania, prin dezvoltarea unui punct unic de contact și intervenție.
  • Orientarea asistenței spre finanțarea planului de afaceri și asistență pentru dezvoltarea unor planuri de afaceri care să își propună exportul și creșterea valorii adăugate.
  • Subvenționarea parțială a costurilor de marketing/magazine proprii pentru firmele care lucrează acum în lohn și outsourcing, care reclamă bariere financiare la încercarea de a trece spre producția sub marcă proprie.
  • Dezvoltarea unui program de training pentru Chief Exporting Officers prin care companii ce nu au exportat încă să își pregătească capitalul uman pentru gestiunea operațiunilor de export.
  • Reducerea costului de export pentru companii prin intermediul asocierii intre exportatori

VII. Promovarea Grupurilor de Acțiune Locală ca instrument de ridicare a satului românesc.

Uniunea Salvați România a asumat în Programul Politic ca prioritate pentru mediul rural promovarea agriculturii de mijloc și a fermei de familie, ca soluție la problema sărăciei și subdezvoltării din satele românești. USR susține fructificarea corectă de către România a oportunităților oferite de reforma Politicii Agricole Comune realizată de comisarul european Dacian Cioloș – de pildă, prin scăderea pragului de eligibilitate în Programul Național de Dezvoltare Rurală (guvernul Ponta a exclus 97% dintre fermieri).

Prin acest proiect, USR își asumă și promovarea unui instrument coerent de intervenție în mediul rural: Grupul de Acțiune Locală (GAL). Satul românesc suferă de ignorare și de lipsă de contact cu autoritatea statală. Camerele Agricole sunt o ficțiune, Agenția Domeniului Statului se adresează doar marilor latifundiari, agențiile de consultanță agricolă nu mai există, institutele de cercetare sunt puține și departe. Există diverse inițiative de legiferare a unor forme de Camere Agricole.

USR are o altă soluție: creșterea rolului Grupurilor de Acțiune Locală, singurele structuri funcționale care ajung în aproape toate satele din România – sau au potențialul de a o face foarte rapid și ușor dacă vom canaliza resursele publice prin ele.

Grupurile de Acțiune Locală sunt parteneriate public-private (constituite prin OG 26/2000) care reunesc reprezentanți ai sectorului public, ai agenților economici și ai societății civile locale. GAL-urile au fost dezvoltate cu fonduri europene (PNDR), având o axă de finanțare dedicată (axa LEADER). În perioada de programare 2007-2013 s-au constituit 163 GAL-uri, care au acoperit 67% din populația rurală și a orașelor sub 20.000 locuitori. GAL-urile scriu strategii locale de dezvoltare și primesc alocare financiară în funcție de date reale – populație, suprafață, nivel de dezvoltare. Asta a făcut ca resursele să nu poată fi deturnate politic. Proiectele sunt negociate la nivel local, un rol important avându-l primarii (un GAL poate cuprinde de la 3 până la 22 de localități, condiția este ca sectorul privat să dețină majoritate). Axa LEADER a avut o alocare de 370 milioane de euro și o rată de absorbție de 96% în 2007 – 2013.

Comisarul european Dacian Cioloș a decis creșterea axei LEADER la 563,5 milioane euro în 2014 – 2020, plus o finanțare suplimentară de 102 milioane din Fondul Social European (POCU 2014 – 2020) pentru măsuri social-educaționale derulate prin GAL-uri. Numărul GAL-urilor a fost mărit la 239. Punctajul de evaluare a fost acordat astfel încât GAL-urile să preia funcții sociale (227 au inclus asemenea proiecte în strategiilor lor) sau de promovare a brandurilor locale sau a unor asociații între producătorii locali.

Tinerii fermieri și exploatațiile agricole de mici dimensiuni sunt favorizate prin construcția programului (valoarea maxim posibilă a finanțărilor este de 200.000 euro, dar experiența trecută a arătat că suma granturilor per proiect se ridică la aproximativ 30.000 Euro).

Cu alte cuvinte, această axă din PNDR a reușit să dezvolte singurul contact coerent între statul român și comunitățile rurale. Până în 2020, aceste forme de agregare locală vor prelua funcții social-educaționale. Cu toate acestea, GAL-urile sunt ignorate de clasa politică. Sunt finanțate exclusiv din fonduri europene și prin contribuția membrilor. Considerăm că GAL-ul reprezintă un bun strategic al statului român pentru ridicarea clasei de mijloc în rural și a satului în general. Propunem suplimentarea finanțării din fonduri naționale, cerem clasei politice să înceteze în a crea noi structuri birocratice (camere agricole, care se alătură celor deja existente) și să utilizeze instrumentele de succes deja existente.

VIII. Fond Național de Reabilitare a Clădirilor cu Risc Seismic

Bucureștiul este capitala europeană cu cel mai mare risc seismic, deoarece se află în apropierea unei falii seismice, dar și pentru că are câteva mii de clădiri înalte construite înainte de a exista normative adecvate, deci cu risc. Sunt în România 573 de clădiri cu risc seismic de cel mai înalt grad, dintre care 354 în București. 175 dintre acestea prezintă pericol public. Iar această statistică subevaluează pericolul, pentru că nu toate clădirile au fost expertizate, această acțiune fiind oprită în 1996.

România are formal un program de consolidare a acestor clădiri încă din 1994. OUG 20/1994 prevede condiții aparent generoase pentru proprietari: finanțarea integrală a expertizării, finanțarea proiectului tehnic (doar pentru clasa I de risc), finanțarea de la stat a consolidării și restituirea în termen de 25 de ani fără dobândă și exceptarea totală a proprietarilor săraci de la plată.

Deși există acest program, nu este implementat în mod adecvat.

La Iași nu a fost consolidată nici o clădire. În perioada 2001 – 2016 doar 26 de clădiri au fost consolidate în București. Asta înseamnă 1,7/an. În ritmul în care se mișcă politicienii români, le-ar lua 208 ani pentru a consolida doar clădirile cu risc seismic 1 din București. Dacă ar trebui să consolideze toate clădirile vechi și înalte din București le-ar lua 1470 de ani. Ca să nu mai vorbim de restul țării.

Fondurile alocate în bugetul național an de an pentru consolidări nu sunt folosite. Suntem conduși de iresponsabili. O tragedie se poate întâmpla oricând. Este nevoie de măsuri rapide, radicale și îndrăznețe.

Uniunea Salvați România propune:

  • Modificarea legislației pentru a facilita acceptarea lucrărilor de consolidare de către proprietari.
  • Includerea în Program a tuturor clădirilor vechi cu mai mult de un etaj, nu doar a celor deja expertizate
  • Plata chiriei pe piața liberă pentru proprietarii care acceptă să se mute temporar. Una dintre piedicile actuale este lipsa de locuințe de necesitate. Dar nu trebuie să așteptăm construcția unor noi clădiri ale statului (în ritmul actual ar dura sute de ani pentru a asigura tuturor proprietarilor), USR propune ca statul să deconteze chirie pe piața liberă, în condiții de suprafață/zonă similare casei evacuate.
  • Înființarea unui Fond Național pentru Reabilitarea Clădirilor cu Risc Seismic care să preia de la Ministerul Dezvoltării fondurile și funcțiile actuale, care nu sunt folosite/îndeplinite. Fondul va fi capitalizat printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiții. Propunem capitalizarea la un nivel inițial de 150 milioane de euro. Fondul va propune proprietarilor două alternative: credit pentru reabilitare la condițiile legale actuale (25 de ani, dobândă zero) + decontare chirie pe perioada lucrărilor sau achiziționarea apartamentului de către Fond la prețul curent al pieței.

În București, pentru clădirile deja consolidate a rezultat un cost mediu per m² echivalent cu nivelul de 22.238 Euro pentru un apartament de 97 mp.

Fondul va fi recapitalizat ulterior prin returnarea creditelor (statul român va asigura diferența de dobândă) sau prin revânzarea apartamentelor cumpărate inițial. Estimăm că prin acest instrument putem mări rata de consolidare la 4000 – 5000 apartamente/ an odată ce barierele legale sunt depășite.

IX. Fondul ”Libertatea” pentru de-oligarhizarea Republicii Moldova

Uniunea Salvați România a sprijinit de-a lungul acestui an partidul similar nouă condus în Republica Moldova de către Maia Sandu. Mobilizarea cetățenilor și a societății civile, a profesioniștilor neimplicați politic este singura modalitate de a salva Moldova din ghearele grupului de interese oligarhice. Calea europeană a Moldovei, începută în 2010 după căderea lui Vladimir Voronin s-a împotmolit în lupte subterane între grupările de afaceri care au subjugat statul. Aparent, Moldova a fost prinsă între Est și Vest, dar fără o europenizare reală, a stat de fapt pe loc. Și România, și Uniunea Europeană au greșit strategic lucrând aproape exclusiv cu statul moldovenesc. S-a creat astfel un stat ținut în viață și dependent de asistența externă pentru supraviețuire, dar incapabil să îndeplinească funcțiile de bază de construcție a unei economii libere, pentru că aceasta a fost sugrumată de oligarhi. Politicienii români au preferat să favorizeze unul sau altul dintre oligarhi, crezând că îi pot controla. Cu alegerea lui Igor Dodon ca Președinte, provocările politico-diplomatice la adresa României se vor înmulți, dar ar fi imatur să intrăm în acest joc, care îi convine noului președinte de la Chișinău. Este momentul unei schimbări de strategie.

Uniunea Salvați România a asumat în Programul Politic obiectivul de-oligarhizării Moldovei. USR va milita pentru crearea în cadrul recent înființatei Agenții Române pentru Dezvoltare (RoAid) a unui Fond ”Libertatea”. Prin Fondul ”Libertatea” se vor derula proiectele de asistență risipite acum în mai multe agenții și ministere. Fondul ”Libertatea” va funcționa ca administrator de granturi, care se vor aloca transparent și competitiv, în sesiuni bi-anuale.

Domeniile prioritare vor fi:

  • Susținerea presei independente și investigative
  • Susținerea grupurilor comunitare și obștești care pot constitui nuclee de reformă
  • Susținerea autorităților locale prin finanțarea unor proiecte alese prin deliberare publică, de către cetățeni.
  • Promovarea înfrățirii între grupuri de agenți ai schimbării din România care pot replica experiența în Moldova (ex: asociații ale magistraților, Grupuri de Acțiune Locală).
  • Proiecte culturale independente.

X. Desființăm ”Academiile” impostoare și creăm Programul ”Știință pentru toți” de popularizare a ultimelor descoperiri științifice și tehnologice

Uniunea Salvați România este îngrijorată de accesul foarte limitat al copiilor și tinerilor din urban si rural la descoperirile științifice actuale si la aplicațiile curente ale acestora.

Statul român a creat sinecuri pentru false Academii, care nu contribuie cu nimic nici la progresul științific, nici la popularizarea științei. USR propune desființarea imediată a celor două ”academii” inventate pentru a oferi sinecuri diverșilor politruci: Academia de Științe ale Securității Naționale și Academia Oamenilor de Știință (înființată prin lege promovată de Olguța Vasilescu, o falsă academie unde sunt membri Ion Iliescu, Ecaterina Andronescu și alți foști și actuali parlamentari PSD). Prin desființarea acestor două instituții impostoare, se economisesc aproximativ patru milioane de euro anual, care vor folosite pentru oferi granturi la nivel de județ pentru asigurarea întâlnirii directe a copiilor cu miracolele științei.

”Știința pentru toți” va fi un Program de Interes Național prin care:

  • Se vor finanța micro granturi (maxim 5000 euro) pentru aplicațiile educaționale, care sa genereze aplicații creative de popularizare a științei în școli și pentru uzul programului de diseminare, prin:
  • Realizarea la nivel județean a unor baze de experiențe – kit științific mobil.

Pe concept de vehicul utilitar gen autobuz etajat si personalizat care prin deplasări periodice în toate comunele județului realizează experimente în care copiii sunt activ implicați. (Exemple deja aplicate local : Școala pe Roți la Vaslui, Zilele Științei la Timișoara, Cortul Glob Pământesc în Apuseni).

Programul ”Știința pentru toți” va implica autorități locale, asigurând și cofinanțare pentru proiecte educațional-științifice pentru autoritățile locale care doresc să aplice la fonduri europene dedicate acestor priorități (fonduri de coeziune sau la programele gestionate direct de la Bruxelles).

Nu abandonăm lupta cu birocrația. MFE renunță la copiile legalizate

De astăzi, 29 septembrie 2016, cei care depun proiecte la Ministerul Fondurilor Europene nu vor mai avea nevoie de copii legalizate după documente, de cazier judiciar sau cazier fiscal.

Am semnat un ordin de ministru prin care MFE va renunța să mai ceară copii legalizate celor care depun proiecte pe fonduri europene. Vom proceda așa cum este normal și fără a mai pune oamenii pe drumuri inutile – funcționarii din minister vor certifica pe loc conformitatea cu originalul.

La depunerea contractelor nu vom mai solicita Cazierul Judiciar. O simplă declarație pe proprie răspundere va fi suficientă. Pentru cei desemnați câștigători, vom consulta noi Sistemul Național de Evidență Informatizată a Cazierului Judiciar. Vom putea face noi acest lucru în baza acordului scris al beneficiarului.

Tot astăzi am semnat un protocol cu ANAF care ne va permite să obținem direct de la instituția emitentă Certificatul de Atestare Fiscală pentru solicitanții și beneficiarii pentru care este necesară verificarea îndeplinirii condiției de eligibilitate privind obligațiile de plată restante. Am stabilit cu cei de la ANAF să punem la punct o procedură de colaborare instituțională care să nu presupună niciun cost suplimentar.

Zero costuri pentru instituții, zero nervi și timp pierdut pentru oameni.

Haideți că se poate. Simplificarea merge înainte.

Patru luni la Cancelarie

M-am alăturat echipei Guvernului Dacian Cioloș în decembrie 2015, atunci când am fost numit consilier de stat pentru afaceri europene, funcție în care am rămas până în data de 28 aprilie 2016, când am preluat mandatul de ministru al Fondurilor Europene.

Deși am petrecut doar patru luni la Cancelaria prim-ministrului, sunt foarte mândru că am demarat câteva proiecte de impact.

Comisia de tăiat hârtii, probabil cel mai cunoscut dintre aceste proiecte, este inițiativa de care sunt cel mai mândru. A dat startul unui amplu proces de debirocratizare a instituțiilor publice din România, proces pe care guvernul Cioloș îl continuă.

Pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate este destinat să aplice cu adevărat reforma Cioloș a Politicii Agricole Comune.

Cel mai complex proiect elaborat în timpul petrecut la Cancelarie este Pachetul național anti-sărăcie. Am continuat să sprijin măsurile acestuia din postura de ministru al Fondurilor Europene, asigurând finanțare pentru măsuri.

De asemenea, am contribuit la reorganizarea sistemului de luare a decizilor privind afacerile europene, prin centralizarea și coordonarea acestora la nivelul Canelariei.