Acum 41 de ani eram în burta mamei. Era cât pe ce să se termine înainte să înceapă.

41 de ani în urmă. Asta înseamnă mai multe generații care nu au amintiri directe de la ultimul mare cutremur, când au murit oameni. Avem impresia că sunt poveștile altora.

Dar nu e decât o iluzie statistică. Acum 41 de ani au murit 1500 de oameni.

Trăim în capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremur. Și în zonă seismică activă. Statistica nu ține cu noi.

Autoritățile române sunt încremenite într-un proiect de consolidare a clădirilor pericol public în caz de seism care sună <minunat> în teorie, dar care în practică nu se întâmplă.

Veșnica poveste a statului paralel cu… realitatea.

Numai în Bucuresti, din 347 de clădiri încadrate în Clasa I Risc Seismic, 176 sunt considerate pericol public. Iar cifrele acestea sunt înșelătoare. Expertizările făcute nu sunt exhaustive, nu acoperă toate clădirile orașului care ar putea să nu reziste la un cutremur și sunt extrem de vechi (20 de ani) și depășite ca recomandări.

În perioada 2001 – 2016 doar 26 de clădiri au fost consolidate în București prin Programul Național. Asta înseamnă 1,7/an. În ritmul acesta ne-ar lua 208 ani pentru a consolida doar clădirile cu risc seismic 1 din București.

Și povestea cu bulina doar ascunde realitatea: cele mai multe clădiri vechi nu sunt expertizate. Asta nu înseamnă că nu sunt în pericol.

Am întrebat Guvernul cum se cheltuie banii de reconsolidări. În fiecare dintre ultimii 15 ani au rămas bani necheltuiți (alocați în buget, neconsumați, redistribuți spre alte capitole bugetare).

Programul de reconsolidare este prost gândit, deci nefuncțional.

Pentru proprietari, întreg procesul este extrem de frustrant, ba chiar periculos. Cine ar avea încredere în primărie să îi dea casa ani de zile, și aici vorbim realist de 4-5 ani, să se mute într-un apartament social de la marginea Bucureștiului și să spere că lucrările vor ieși bine și la prețul corect? Mai ales că nu proprietarul nu are nici un cuvânt de spus în lucrări, în ce rezultă, în cât durează, etc.

Și e nevoie de acordul tuturor proprietarilor. Te și miri că se reface o clădire pe an.

În acest moment, la Camera Deputaților există un proiect de lege care vrea să modifice Ordonanța 20/1994 și să restarteze procesul de consolidare. Problema proiectului este că își propune foarte puțin.

USR a depus mai multe amendamente la proiectul legislativ care propun soluții inovative pentru a debloca procesul de consolidare. Dacă considerăm că avem timp să dea rezultate legislația actuală, ne mințim singuri.

Trebuie să schimbăm paradigma. NU ESTE TIMP DE ȘURUBĂRIE LA O RABLĂ OPRITĂ ÎN DRUM. Împreună cu colegul meu Șerban Marinescu (arhitect de profesie, consilier parlamentar USR acum) am scris un raport cu propuneri concrete care ar putea să restarteze cu adevărat programul de consolidare. 

Documentul poate fi accesat aici, în format pdf