Am avut un domn care a condus guvernul câteva luni și care simțea că e la volanul unui Trabant. Avea dreptate pe fond.

Metafora Trabantului este totuşi nedreaptă. Trabantul era un mecanism perfect pentru ce a fost gândit: un vehicul ieftin, construit cu cât mai puţin metal. Asta s-a vrut, asta a fost. Faptul că a rămas celebru şi e folosit ca metaforă de un politician român de mâna a doua confirmă că Trabantul a fost un succes.

Guvernul României nu seamănă cu un Trabant pentru că nu e construit cu o logică, nu e eficient, nu servește unui scop public clar, este cumplit de ineficient și cumplit de stupid alcătuit. Nu o logică de mașină nemțească ieftină e în spatele organizării guvernului României ci o logică bizantină a mizelor de putere mărunte, a baronatelor locale care trebuie să aibă ambasadori în guvernul României pe post de miniștri, o logică de genul ”trebuie să aibă și partidul de 6% al lui Tăriceanu niște ministere, deci hai să mai spargem un minister în două separate”.

Dacă ar fi să fie un vehicul, guvernul României este mai degrabă un fel de căruță cu trei oiști trasă de cinci măgari, care se învârte în gol și produce bani pentru un căruțaş care nu e în guvern, ci șeful PSD. O construcție suprarealistă.


Sunt două probleme structurale care ne-au adus în această situație:

  1. Lipsa coordonării
  2. Ministere fragmentate care nu pot face politici moderne, care sunt opusul fragmentării

1.Lipsa coordonării

Caracteristica generală a ministerelor din România e că fiecare trage să fie de capul său. Și fiecare vrea să blocheze pe celelalte, asta e un semn de putere, semn că ești important, în ștampila ta (se numește aviz) stă totul.

Orice decizie – propunere de proiect de lege, de OUG, de HG – trece prin mai multe ministere și de obicei se blochează la fiecare în parte. Decizia este la fiecare dintre aceste ministere, și niciunul dintre ele nu vrea să pară mai puțin important decât celălalt. Cu cât tărăgănezi mai mult lucrurile, cu atât pari mai important. Cu cât pari mai important, cu atât e mai puțin probabil să te trezești “reorganizat” la o viitoare împărțire de ministere.

De aceea, numărul mare de ministere e o problemă mai gravă decât simplul fapt că fiecare vine la pachet cu costuri suplimentare (secretariat general, garnitură de secretari de stat etc). Un ministru în plus înseamnă un punct de blocaj și o agendă proprie care contribuie la harababură.
Ca să se limiteze haosul ar fi nevoie de o Cancelarie a premierului. Adică de cineva care să filtreze și să ordoneze inițiativele, și să le urmărească că se întâmplă, că se dau avizele, că apoi se trece la aplicare, se urmăresc rezultatele etc.

Am lucrat câteva luni în Cancelaria Guvernului înainte de a preluat portofoliul în criză de la Fonduri Europene. Cancelaria guvernului Cioloș avea avantajul că miniștrii, fiind tehnocrați, puteau fi coordonați. Adică nu aveau fiecare o feudă politică în minister. Și chiar așa tot a fost greu, pentru că fiecare ministru era hrănit din minister cu tematica: <doamnă ministru, noi suntem șefi supremi pe felia noastră, să nu ne zică ăia de la guvern ce să facem…>. Aparatul birocratic din fiecare minister este precum un organism viu, își creează sisteme de protecție, pentru supraviețuire. Miniștrii vin și pleacă, funcționarii rămân.

A fost nevoie ca Dacian Cioloș să concedieze niște miniștri care fuseseră rapid capturați de ministere ca să revenim la prioritățile comune stabilite la începutul guvernării.

Prima măsură impusă de Liviu Dragnea lui Sorin Grindeanu a fost desființarea Cancelariei. Fără Cancelarie, șeful guvernul este un fel de șef doar peste ștampila proprie, dar nu poate realmente coordona. Între miniștrii PSD este o veșnică competiție legată de cine anunță primul ceva fără a-l băga în seamă pe premier. Evident, cum toată lumea știe că șeful real este Dragnea, nici nu ai de să îl bagi în seamă pe prim-ministru. Am mai spus și o repet: România nu este guvernată în sensul modern al ideii. PSD doar fură și lasă birocrația să meargă pe pilot automat.

Olguța Vasilescu a găsit un proiect de lege a salarizării scris prin minister de câțiva ani. Prost gândit și prea scump ca să poată fi aplicat realmente. Pentru că era disperată să iasă la presă cu ceva, l-a promovat fără să se pună de acord cu șeful guvernului sau măcar cu Ministerul de Finanțe, care ar trebui să găsească bani pentru aplicare.

Guvernul României este o orchestră fără dirijor, unde o grămadă de primadone se înghesuie pe scenă și fac concurs de zbierături.

2) Ministere fragmentate

Când PSD – ALDE a pus mâna pe putere, partidul lui Tăriceanu a venit cu o zestre electorală de 6%. Comparativ cu PSD, e prea puțin procentual așa că s-a găsit soluția să încapă și ALDE la ministere întregi: facem mai multe ministere. Pe principiul de la cozile ceaușiste: dați câte unul, să ajungă la toată lumea.

Așa s-a ajuns ca Mediul să se spargă în Ministerul Mediului (ALDE) și Ministerul Apelor și Pădurilor (PSD). Pentru că Meleșcanu trebuia să fie ministru, dar Ana Birchall rămânea fără , s-a creat postul de ministru delegat pentru afaceri europene. Evident, portofoliul Mediului nu înseamnă aproape nimic fără Ape și Păduri, dar ALDE poate defila cu un minister. Așa cum logic ar fi ca Afacerile Europene să fie un minister mai mare și mai puternic decât clasicele Afaceri Externe, dar cum MAE are un spirit de corp și o tradiție, aparatul de lucru al ministrului delegat pentru UE a rămas complet rahitic. Ana Birchall a zburat misterios la o schimbare de guvern, dar cum PSD nu repară niciodată o greșeală a adus în locul ei un europarlamentar anonim care e ignorat de greii sistemului diplomatic.

 

Ne aglomerăm instituţional, dar ignorăm dimensiunea europeană a administraţiei

Am făcut pentru premierul Cioloș un raport privind structura de afaceri europene, când eram la Cancelarie. Coordonarea afacerilor europene e o chestiune complexă. Practic, la Bruxelles România are un alt strat al guvernării. Ar trebui să ne obișnuim cu această idee. Guvernarea României se face pe patru niveluri: oraș (comună), județ, București, Bruxelles. O bună parte din deciziile și reglementările care ne guvernează viața vin din ultimul strat al guvernării. Așa cum Ministerul Administrației coordonează interacțiunea între primele două niveluri și București, ar trebui să existe o structură care să coordoneze guvernarea națională cu cea europeană.

Asta nu se prea întâmplă în România. Fiecare minister are o politică europeană proprie. De multe ori ea are o logică foarte măruntă: se duc funcționarii la Bruxelles pe rând, să ia fiecare dirună de deplasare, indiferent că au habar de dosar sau dacă vorbesc măcar engleză.

Cât despre cum devin deciziile europene realitate în România, aș avea aici multe exemple să dau, dar mă rezum la două: Comisia a constatat că multe proiecte europene se ratează pentru că lucrările de infrastructură nu sunt predictibile, dat fiind că nu avem o hartă a infrastructurii. Adică dăm drumul la ceva construit cu bani europeni și constatăm că pe acolo trece o conductă. Despre care, credeți sau nu, nu se știa înainte. Ca să ocolești o conductă îți trebuie avize și ia ani pierduți uneori, proiectul iese din schemă și din buget, UE nu mai dă banii, proiectul nu se mia face. Așa că România și Comisia au convenit să avem o hartă a tuturor acestor bunuri de utilitate publică care încurcă proiectele. Patru ani mai târziu, Ministerul Economiei încă mai trimitea adrese de răspuns la Ministerul Fondurilor Europene, care MFE trimitea adrese disperate că această condiție nu era îndeplinită și deci riscam să fie suspendate toate fondurile europene. Ministerul Economiei spunea, din nou, că el nu se ocupă de conducte și rețele electrice și că poate ăia de la Administrație au chef să se ocupe. Evident, ăia de la Administrație scriau ceva similar în adrese, după care cei de la Ministerul Energiei aveau o altă idee despre cine ar trebui să se ocupe. Asemenea chestii intră foarte greu pe agenda guvernului – cine să le bage? În șase luni de ministeriat la MFE, împreună cu Cancelaria, le-am dus pe cele mai multe în ședința de guvern, unii colegi miniștri s-au simțit enervați de insistență, dar le-am rezolvat pe cele mai multe. Miniștrii politici însă nu se ocupă de chestiuni din astea, ei trebuie să lanseze chestii la presă. Birocrații plimbă adrese câțiva ani, Comisia trimite al 20-avertisment, apoi decide că nu e ok și se suspendă niște fonduri, după care Antena 3 spune că Bruxelles-ul pedepsește PSD pentru că e patriot. Că așa se guvernează în România.

Al doilea exemplu: s-au stabilit niște obiective de a impulsiona folosirea de mașini electrice. Câțiva ani mai târziu încă nu se stabilise cine se ocupă să facă prizele pe drumuri. Iar în adrese din acelea, lungi, ministeriale, Ministerul Transporturilor spune că Ministerul Energiei să facă prize pentru că e cu energie electrică, deci…. Ministerul Energiei zice că Ministerul Transporturilor trebuie să facă prize, că doar sunt pe drum și e cu mașini, deci… În acest timp, responsabilul cu infringementul din alt minister face apoplexie, pentru că el e singurul luat la șuturi pentru că România întârzie. În acest timp prim-ministrul României își cumpăra mașină ecologică și defilează cu ea la televiziuni – despre Ponta vorbesc, colegul de opoziție.

Premierul conduce guvernul. Dar cine <gândeşte> guvernul ?

Ei bine, cine ar trebui să coordoneze guvernarea europeană a României? Poate fi Cancelaria. Poate fi un minister al Afacerilor Europene care să preia și coordonarea de politici și diplomația și banii europeni. Oricare dintre aceste variante este ok. Ce nu e ok e să ai diplomația europeană la MAE, banii europeni într-un minister delegat și coordonarea de politici să lipsească cu totul (de fapt, banii europeni sunt în trei ministere separat și coordonarea se împarte cu Ministerul de Finanțe, dar dacă intru în acest subiect nu o să termin curând, așa că am decis că voi scrie o lucrare de doctorat despre aranjamentele instituționale pe fonduri europene).

Toată lumea se ocupă de antreprenoriat. Adică nimeni nu se ocupă eficient

Ceva similar se întâmplă cu Ministerul Economiei. De fapt, nu mi-e clar de ce mai avem acest minister. Coordonarea economiei nu o face, nu prea mai avem economie de stat la acel mod. Are niște companii de stat în subordine. Dar la fel au și alte ministere, cel al Energiei de pildă. Iar mai nou o grămadă de primării își fac și ele companii de stat. Acum câțiva ani, când ne păștea falimentul și am cerut bani de la FMI, banii au venit cu condiția să facem ordine în companiile de stat. Cine să facă ordine? Ministerul Economiei, că el are cele ai multe companii de stat? S-a decis că Ministerul de… Finanțe, care a făcut un departament separat pentru companii de stat.

Să zicem că ministerul Economiei se ocupă de mediul de afaceri? Ei aș, pentru asta avem ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Asta e o veche marotă a PSD. Încă de când Năstase s-a aliat cu Dan Voiculescu și fostul securist vindea tuturor imaginea sa de părinte al antreprenoriatului. Năstase i-a făcut lui Voiculescu minister pentru IMM și antreprenoriat. De atunci, de câte ori revine PSD la putere, face jucăria asta pentru câte cineva. Dar măcar se ocupă cineva de antreprenoriat, nu? Da. Chiar vreo cinci. Ministerul acesta condus de misteriosul manechin Laufer, ministerul Agriculturii, care are niște bani pentru antreprenoriat în agricultură cu fonduri europene, ministrul Fondurilor, care are niște bani pentru antreprenoriat cu fonduri europene, Ministerul Dezvoltării, care are și el un program special pentru IMM-uri, tot cu fonduri europene dar altul decât cel de la Fonduri. Și astea sunt doar câteva exemple. Practic, în România, fiecare minister face câte ceva cu antreprenoriat, că e la modă, Dan Voiculescu a fost vizionar. Nici nu mai comentez eficiența.

Nu putem să ne şi dezvoltăm, să şi furăm. Trebuie să ne decidem

Dar pe logica asta a fost o idee bună ca Ministerul Fondurilor să intre în Ministerul Dezvoltării? Teoretic, da. Noi avem în acest moment două fonduri de bani pentru dezvoltare: banii naționali pentru dezvoltare și banii europeni pentru dezvoltare. Tradițional, banii naționali sunt dați pe pile politice – celebrul deja . Fără programare, fără proceduri reale, fără control real, jupânul dă miliarde de euro la primari.

Banii din fonduri europene sunt mai greu de furat şi de risipit politic dar și mai greu de cheltuit. Am propus în campania electorală din 2016 ca proiect de guvernare al USR comasarea acestor două fonduri de dezvoltare, deci a celor două ministere – indiferent că banii vin din buget sau de la Bruxelles, ei sunt bani de dezvoltare și ar trebui să fie un singur fond.

Deci PSD a pus în aplicare un proiect al USR? Nu vă grăbiți. USR vorbea de comasarea fondurilor și simplificarea procedurilor: adică un singur fond național și european, cu proceduri similare, fără politizare, fără furt, fără multă birocrație. PSD doar a adus un ministru sub alt ministru, în rest totul a rămas la fel. Cele două foste ministere funcționează de facto complet separat, doar că ministrul de la Fonduri, acum numit ”ministru delegat”, trebuie să ia semnătură de la omul lui Dragnea ca să facă orice. Nu s-a schimbat nimic, doar s-a complicat.

Poate vă întrebați de ce avem un Minister al Comunicațiilor și Societății Informaționale? La cât de varză sunt sistemele IT ale statului este uimitor că nu ne sesizăm că avem un minister special pentru IT care ar fi trebuit să bage statul în epoca digitală. Dar tocmai asta e problema. Fiind minister de linie, MCSI nu are capacitatea de a coordona politicile de digitalizare. Se opune însă feroce la orice tentativă ca altcineva să facă această coordonare.

Concluzia sistemică: fiecare minister e de capul lui și se blochează reciproc.

Cum ar trebui să arate sistemul?

Guvernarea modernă înseamnă aproape peste tot urmărirea unor ținte transsectoriale. Problema cu prizele pentru mașinile electrice este una de sistem. În secolul XIX, un Minister al Transporturilor se putea ocupa de… transporturi. Astăzi transporturile sunt doar o latură a dezvoltării teritoriale, un concept mai larg, care nu a pătruns în guvernul României decât prin niște strategii de dezvoltare teritorială plătite din bani europeni și uitate în sertare. În secolul XXI lumea e mai complexă decât pot gestiona ministerele noastre de linie, multe și fragmentate. Ministerele ar trebui comasate în clustere funcționale. Adică unite pe domenii largi de activități. Unde se termină Agricultura și unde începe Mediul astăzi? În secolul XIX, statul trebuia să industrializeze Agricultura. Să producem mai mult. Mediul nu conta. Astăzi, Politica Agricolă Comună a UE a cotit-o spre protejarea mediului. Cum poți să faci asta eficient dacă un minister trage spre industrializare, că așa au învățat la facultate oamenii de acolo, acum 40 de ani. La Mediu oamenii au învățat că ei trebuie să se ocupe de sistematizat râurile, să nu mai fie inundații și să facem hidrocentrale. Cine se ocupă deci de agricultura ecologică și de protejarea mediului în zonele rurale? Ministerul Agriculturii sau Ministerul Mediului sau Ministerul Apelor sau Pădurilor? Adevărul e că nici unul dintre ele, pentru că nici unul nu a făcut pasul spre guvernarea modernă, nici unul nu aplică serios valorile post-industriale. Dar dacă altcineva ar încerca să facă asta serios, toate trei ministerele s-ar opune feroce, pentru că e ”domeniul” lor.

Soluția de sistem? Comasarea lor și coordonarea fluidă de la nivel politic pe obiective de politici concrete: vrem X hectare de pajiști montane protejate până în 2020 – cine se ocupă, calendar, urmărire etc. Pentru asta ar trebui schimbată și logica internă a fiecărei structuri și renunțat la obsesisia juridicismului (noi producem acte normative, nu politici publice).

În fine, ar trebui ca opinia publică și presa să nu reacționeze pavlovian pe logica: doar dacă un minister separat se ocupă de Ceva, atunci acel Ceva e important. Nu merge mai bine Cercetarea din România doar pentru că avem un ministru al Cercetării. Dimpotrivă, avem un punct unic prin care baronii cercetării pot bloca finanțarea pentru tinerii cercetători educați pe piața granturilor competitive.

Pe o logică a comasării funcționale, eu aș vedea un guvern funcțional împărțit în:

  1. Ministere de linie
  2. Structuri de coordonare
  3. Foste ministere de linie comasate în clustere funcționale

Vă îndemn să citiți rândurile care urmează ca pe un prim draft. Nu cădeți în mania detaliilor perfecționiste. Sunt sigur că fiecare cititor are o idee mai bună despre o denumire sau un detaliu de organizare. Și eu probabil aș avea o altă idee mică dar mai bună dacă aș mai medita. Nu detalii sunt importante, ci schema logică. Detaliile au rolul de a ilustra schema, dar gândirea critică ar trebui să se concentreze pe schema logică.

I. Ministere de linie 

 

1. Ministerul Afacerilor Interne

2. Ministerul Finanţelor

3. Ministerul Apărării

4. Ministerul Justiției

5. Ministerul Afacerilor Externe

6. Ministerul Educației

II. Structuri de coordonare (conduse fiecare de un vice-prim-ministru)

III. Foste ministere de linie comasate în clustere funcționale

Ministere actuale a căror dispariție nu ar aduce nici un prejudiciu
– iar dacă au acum sarcini de reglementare/avizare oricum nu ar trebui să le aibă și ar trebui trecute la agențiile de reglementare sau la coordonatori:

 

  • Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
  • Ministerul Turismului
  • Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (funcția revine la MAE)
  • Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (funcția intră la Cancelarie)

Privire comparativă

Media numărului de ministere în țările UE este 15 ministere, deci cu propunerea de 14 am fi aproape de medie, nu ne-am propus, chiar așa a ieșit. Cel mai mic număr de ministere îl au Ungaria și Suedia. Cel mai mare număr de ministere din UE există în România (24).

Doar Marea Britanie se apropie de noi. Dar Regatul Unit are niște bizarerii specific locale și sistemului de acolo – ministru pentru Brexit, ministru pentru Scoția, ministru pentru Țara Galilor și încă un ministru pentru Irlanda de Nord, ministru pentru Asistență pentru Dezvoltare. Deși nu ne-am apucat să avem miniștri pentru Dobrogea sau pentru Oltenia, tot reușim cumva să fim pe primul loc. Iar în tradiția românească, orice ministru trebuie să aibă un număr fix de secretari de stat, un număr fix de posturi în subordine, parc auto etc. Toate acestea sunt minuțios reglementate, astfel încât nici dacă ar vrea șeful Guvernului să numească pe cineva ministru doar pentru a da importanță politică unei chestiuni tot e obligat de reglementări birocratice să îi dea o liotă de personal și posturi. Avem cel mai stufos guvern din UE. Deși e greu de calculat oficial, aș băga mâna în foc că și cel mai ineficient.

Ministere pentru Europa sau pentru Afaceri Europene există în 10 țări europene, între care Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Irlanda, Suedia. Marea Britanie are un minister al ieșirii din Europa.

Un minister al Dezvoltării este o prezență aproape universală în țările din Estul UE și a venit pe un model de cheltuire a fondurilor europene într-o logică de dezvoltare regională (modelul nu e tocmai un succes istoric, dar şablonul odată creat s-a răspândit masiv în Est, odată cu fondurile europene). Are meritul de a crea o sursă puternică de finanțare pentru proiecte locale sau regionale. În România, modelul Ministerului Dezvoltării este unul mixt, în ciuda numelui: pe lângă Dezvoltare s-a ocupat și de Administrație. Adică a dus banii unde era controlul administrativ și a creat un cocktail explosiv de control în stil ”morcov și zăhărel” cunoscut acum cu numele de ”Pixul lui Dragnea”. Când a fost creat Ministerul Fondurilor Europene, în ideea de a centraliza banii europeni, Liviu Dragnea (atunci ministrul Dezvoltării) nu i-a permis lui Victor Ponta să se atingă de fondurile ”sale” europene, așa încât fondurile europene pentru dezvoltare regională nu au trecut la Ministerul Fondurilor Europene. Dacă sună complicat și stupid, chiar așa și este. România a avut de facto două ministere ale Fondurilor Europene în tot acest timp, și asta pentru că Liviu Dragnea a fost mai puternic decât logica. Abia prin unirea celor două ministere am creat premisa unei logici unitare de dezvoltare regională, dar nu am făcut pasul următor de unificare funcțională, cum am arătat mai sus. Deci cine se uită la România și la Polonia că au ambele ministere ale Dezvoltării de mulți ani ar trebui să ia în considerare și aceste aspecte pentru a explica diferența de performanță.

Bulgaria are un minister al Dezvoltării Regionale și Infrastructurii, iar ministere ale Dezvoltării (la care se adaugă diverse alte componente, Transport în Slovacia, Turism în Grecia etc) există în Croația, Cehia, Ungaria, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia. Dintre țările vechi membre mai au Italia și Grecia, adică tot mari recipienți de fonduri europene.

 

Dacă citiți lista cu nume de ministere din țările UE observați logica comasării în clustere funcționale pe care o propun aici. În loc să avem mulți miniștri, fiecare împărat suprem pe o bucăți mică, ar trebui să avem miniștri puțini dar puternici, care să urmărească obiective macro (scădere sărăcie cu X%, scăderea abandon școlar y%, creștere parc auto electric z% – de pildă). Și toți dirijați coordonat de premier și vicepremieri cu rol de coordonare real.

Pentru secțiunea comparativă am fost ajutat de către colegi din Uniunea Salvați România, care au analizat guvernele tuturor țărilor din UE. Echipa a fost coordonată de Cătălin Dumitrescu din USR Diaspora și a fost compusă din Valentin Iliescu, Daniel Oprea și Nelu Cioranga. Opiniile îmi aparțin și mă implică personal.