3 propuneri inovatoare pentru a reuși eficient să consolidăm clădirile cu risc seismic

Acum 41 de ani eram în burta mamei. Era cât pe ce să se termine înainte să înceapă.

41 de ani în urmă. Asta înseamnă mai multe generații care nu au amintiri directe de la ultimul mare cutremur, când au murit oameni. Avem impresia că sunt poveștile altora.

Dar nu e decât o iluzie statistică. Acum 41 de ani au murit 1500 de oameni.

Trăim în capitala europeană cea mai vulnerabilă la cutremur. Și în zonă seismică activă. Statistica nu ține cu noi.

Autoritățile române sunt încremenite într-un proiect de consolidare a clădirilor pericol public în caz de seism care sună <minunat> în teorie, dar care în practică nu se întâmplă.

Veșnica poveste a statului paralel cu… realitatea.

Numai în Bucuresti, din 347 de clădiri încadrate în Clasa I Risc Seismic, 176 sunt considerate pericol public. Iar cifrele acestea sunt înșelătoare. Expertizările făcute nu sunt exhaustive, nu acoperă toate clădirile orașului care ar putea să nu reziste la un cutremur și sunt extrem de vechi (20 de ani) și depășite ca recomandări.

În perioada 2001 – 2016 doar 26 de clădiri au fost consolidate în București prin Programul Național. Asta înseamnă 1,7/an. În ritmul acesta ne-ar lua 208 ani pentru a consolida doar clădirile cu risc seismic 1 din București.

Și povestea cu bulina doar ascunde realitatea: cele mai multe clădiri vechi nu sunt expertizate. Asta nu înseamnă că nu sunt în pericol.

Am întrebat Guvernul cum se cheltuie banii de reconsolidări. În fiecare dintre ultimii 15 ani au rămas bani necheltuiți (alocați în buget, neconsumați, redistribuți spre alte capitole bugetare).

Programul de reconsolidare este prost gândit, deci nefuncțional.

Pentru proprietari, întreg procesul este extrem de frustrant, ba chiar periculos. Cine ar avea încredere în primărie să îi dea casa ani de zile, și aici vorbim realist de 4-5 ani, să se mute într-un apartament social de la marginea Bucureștiului și să spere că lucrările vor ieși bine și la prețul corect? Mai ales că nu proprietarul nu are nici un cuvânt de spus în lucrări, în ce rezultă, în cât durează, etc.

Și e nevoie de acordul tuturor proprietarilor. Te și miri că se reface o clădire pe an.

În acest moment, la Camera Deputaților există un proiect de lege care vrea să modifice Ordonanța 20/1994 și să restarteze procesul de consolidare. Problema proiectului este că își propune foarte puțin.

USR a depus mai multe amendamente la proiectul legislativ care propun soluții inovative pentru a debloca procesul de consolidare. Dacă considerăm că avem timp să dea rezultate legislația actuală, ne mințim singuri.

Trebuie să schimbăm paradigma. NU ESTE TIMP DE ȘURUBĂRIE LA O RABLĂ OPRITĂ ÎN DRUM. Împreună cu colegul meu Șerban Marinescu (arhitect de profesie, consilier parlamentar USR acum) am scris un raport cu propuneri concrete care ar putea să restarteze cu adevărat programul de consolidare. 

Documentul poate fi accesat aici, în format pdf 

1 an cu PSD la Fonduri Europene: harababură și vorbărie. Urmează suspendarea și dezangajarea fondurilor

Anul 2017 al guvernării PSD-ALDE în domeniul fondurilor europene poate fi simplu caracterizat prin harababură și vorbărie goală.

Pe scurt, tabloul politic general arată astfel: o unire a două ministere care doar a întârziat procesul de acreditare, fără ca noua instituție să funcționeze unitar, apoi revenirea la minister separat; un ministru schimbat după trei luni fără explicații, un alt ministru schimbat din motive de probleme cu justiția, revenirea unui ministru din guvernul Ponta, inodor, incolor și anonim, apoi revenirea ministrului penal.

Fonduri europene atrase de România în 2016 (guvernul tehnocrat)

6 miliarde euro

Fonduri europene atrase de România în 2017 (guvernul PSD-ALDE)

3 miliarde euro

Patru schimbări de miniștri într-un an, pentru o coaliție de guvernare care are o majoritate confortabilă în Parlament. Din punct de vedere tehnic, această harababură politică se traduce în:

  • Guvernarea PSD nu a fost în stare să evalueze proiectele depuse în apelurile lansate de guvernul tehnocrat.
  • Guvernarea PSD a adus în țară bani europeni cu un sfert mai puțin decât guvernarea tehnocrată.
  • Cel mai grav, guvernarea PSD se îndreaptă fudulă spre suspendarea fondurilor europene și dezangajare (vom detalia ce înseamnă fiecare dintre acestea și care sunt efectele).

Vom sărbători Centenarul printr-o spectaculoasă decuplare de la sursa de dezvoltare națională care sunt fondurile europene.

 

Raportul complet privind „performanțele” guvernării PSD-ALDE pe fonduri europene poate fi găsit aici 

Promisiune PSD-ALDE în Programul de Guvernare

4,6 miliarde euro

Absorbția reală reușită de guvernarea PSD-ALDE

3 miliarde euro

Sunt două Programe Operaționale
cu risc de a nu cheltui banii alocați:
POR (dezvoltare regională)
și POCU (capital uman)

Rămânem cu cel mai stufos guvern din Europa? O propunere: de la Trabant la guvernare modernă

Am avut un domn care a condus guvernul câteva luni și care simțea că e la volanul unui Trabant. Avea dreptate pe fond.

Metafora Trabantului este totuşi nedreaptă. Trabantul era un mecanism perfect pentru ce a fost gândit: un vehicul ieftin, construit cu cât mai puţin metal. Asta s-a vrut, asta a fost. Faptul că a rămas celebru şi e folosit ca metaforă de un politician român de mâna a doua confirmă că Trabantul a fost un succes.

Guvernul României nu seamănă cu un Trabant pentru că nu e construit cu o logică, nu e eficient, nu servește unui scop public clar, este cumplit de ineficient și cumplit de stupid alcătuit. Nu o logică de mașină nemțească ieftină e în spatele organizării guvernului României ci o logică bizantină a mizelor de putere mărunte, a baronatelor locale care trebuie să aibă ambasadori în guvernul României pe post de miniștri, o logică de genul ”trebuie să aibă și partidul de 6% al lui Tăriceanu niște ministere, deci hai să mai spargem un minister în două separate”.

Dacă ar fi să fie un vehicul, guvernul României este mai degrabă un fel de căruță cu trei oiști trasă de cinci măgari, care se învârte în gol și produce bani pentru un căruțaş care nu e în guvern, ci șeful PSD. O construcție suprarealistă.


Sunt două probleme structurale care ne-au adus în această situație:

  1. Lipsa coordonării
  2. Ministere fragmentate care nu pot face politici moderne, care sunt opusul fragmentării

1.Lipsa coordonării

Caracteristica generală a ministerelor din România e că fiecare trage să fie de capul său. Și fiecare vrea să blocheze pe celelalte, asta e un semn de putere, semn că ești important, în ștampila ta (se numește aviz) stă totul.

Orice decizie – propunere de proiect de lege, de OUG, de HG – trece prin mai multe ministere și de obicei se blochează la fiecare în parte. Decizia este la fiecare dintre aceste ministere, și niciunul dintre ele nu vrea să pară mai puțin important decât celălalt. Cu cât tărăgănezi mai mult lucrurile, cu atât pari mai important. Cu cât pari mai important, cu atât e mai puțin probabil să te trezești “reorganizat” la o viitoare împărțire de ministere.

De aceea, numărul mare de ministere e o problemă mai gravă decât simplul fapt că fiecare vine la pachet cu costuri suplimentare (secretariat general, garnitură de secretari de stat etc). Un ministru în plus înseamnă un punct de blocaj și o agendă proprie care contribuie la harababură.
Ca să se limiteze haosul ar fi nevoie de o Cancelarie a premierului. Adică de cineva care să filtreze și să ordoneze inițiativele, și să le urmărească că se întâmplă, că se dau avizele, că apoi se trece la aplicare, se urmăresc rezultatele etc.

Am lucrat câteva luni în Cancelaria Guvernului înainte de a preluat portofoliul în criză de la Fonduri Europene. Cancelaria guvernului Cioloș avea avantajul că miniștrii, fiind tehnocrați, puteau fi coordonați. Adică nu aveau fiecare o feudă politică în minister. Și chiar așa tot a fost greu, pentru că fiecare ministru era hrănit din minister cu tematica: <doamnă ministru, noi suntem șefi supremi pe felia noastră, să nu ne zică ăia de la guvern ce să facem…>. Aparatul birocratic din fiecare minister este precum un organism viu, își creează sisteme de protecție, pentru supraviețuire. Miniștrii vin și pleacă, funcționarii rămân.

A fost nevoie ca Dacian Cioloș să concedieze niște miniștri care fuseseră rapid capturați de ministere ca să revenim la prioritățile comune stabilite la începutul guvernării.

Prima măsură impusă de Liviu Dragnea lui Sorin Grindeanu a fost desființarea Cancelariei. Fără Cancelarie, șeful guvernul este un fel de șef doar peste ștampila proprie, dar nu poate realmente coordona. Între miniștrii PSD este o veșnică competiție legată de cine anunță primul ceva fără a-l băga în seamă pe premier. Evident, cum toată lumea știe că șeful real este Dragnea, nici nu ai de să îl bagi în seamă pe prim-ministru. Am mai spus și o repet: România nu este guvernată în sensul modern al ideii. PSD doar fură și lasă birocrația să meargă pe pilot automat.

Olguța Vasilescu a găsit un proiect de lege a salarizării scris prin minister de câțiva ani. Prost gândit și prea scump ca să poată fi aplicat realmente. Pentru că era disperată să iasă la presă cu ceva, l-a promovat fără să se pună de acord cu șeful guvernului sau măcar cu Ministerul de Finanțe, care ar trebui să găsească bani pentru aplicare.

Guvernul României este o orchestră fără dirijor, unde o grămadă de primadone se înghesuie pe scenă și fac concurs de zbierături.

2) Ministere fragmentate

Când PSD – ALDE a pus mâna pe putere, partidul lui Tăriceanu a venit cu o zestre electorală de 6%. Comparativ cu PSD, e prea puțin procentual așa că s-a găsit soluția să încapă și ALDE la ministere întregi: facem mai multe ministere. Pe principiul de la cozile ceaușiste: dați câte unul, să ajungă la toată lumea.

Așa s-a ajuns ca Mediul să se spargă în Ministerul Mediului (ALDE) și Ministerul Apelor și Pădurilor (PSD). Pentru că Meleșcanu trebuia să fie ministru, dar Ana Birchall rămânea fără , s-a creat postul de ministru delegat pentru afaceri europene. Evident, portofoliul Mediului nu înseamnă aproape nimic fără Ape și Păduri, dar ALDE poate defila cu un minister. Așa cum logic ar fi ca Afacerile Europene să fie un minister mai mare și mai puternic decât clasicele Afaceri Externe, dar cum MAE are un spirit de corp și o tradiție, aparatul de lucru al ministrului delegat pentru UE a rămas complet rahitic. Ana Birchall a zburat misterios la o schimbare de guvern, dar cum PSD nu repară niciodată o greșeală a adus în locul ei un europarlamentar anonim care e ignorat de greii sistemului diplomatic.

 

Ne aglomerăm instituţional, dar ignorăm dimensiunea europeană a administraţiei

Am făcut pentru premierul Cioloș un raport privind structura de afaceri europene, când eram la Cancelarie. Coordonarea afacerilor europene e o chestiune complexă. Practic, la Bruxelles România are un alt strat al guvernării. Ar trebui să ne obișnuim cu această idee. Guvernarea României se face pe patru niveluri: oraș (comună), județ, București, Bruxelles. O bună parte din deciziile și reglementările care ne guvernează viața vin din ultimul strat al guvernării. Așa cum Ministerul Administrației coordonează interacțiunea între primele două niveluri și București, ar trebui să existe o structură care să coordoneze guvernarea națională cu cea europeană.

Asta nu se prea întâmplă în România. Fiecare minister are o politică europeană proprie. De multe ori ea are o logică foarte măruntă: se duc funcționarii la Bruxelles pe rând, să ia fiecare dirună de deplasare, indiferent că au habar de dosar sau dacă vorbesc măcar engleză.

Cât despre cum devin deciziile europene realitate în România, aș avea aici multe exemple să dau, dar mă rezum la două: Comisia a constatat că multe proiecte europene se ratează pentru că lucrările de infrastructură nu sunt predictibile, dat fiind că nu avem o hartă a infrastructurii. Adică dăm drumul la ceva construit cu bani europeni și constatăm că pe acolo trece o conductă. Despre care, credeți sau nu, nu se știa înainte. Ca să ocolești o conductă îți trebuie avize și ia ani pierduți uneori, proiectul iese din schemă și din buget, UE nu mai dă banii, proiectul nu se mia face. Așa că România și Comisia au convenit să avem o hartă a tuturor acestor bunuri de utilitate publică care încurcă proiectele. Patru ani mai târziu, Ministerul Economiei încă mai trimitea adrese de răspuns la Ministerul Fondurilor Europene, care MFE trimitea adrese disperate că această condiție nu era îndeplinită și deci riscam să fie suspendate toate fondurile europene. Ministerul Economiei spunea, din nou, că el nu se ocupă de conducte și rețele electrice și că poate ăia de la Administrație au chef să se ocupe. Evident, ăia de la Administrație scriau ceva similar în adrese, după care cei de la Ministerul Energiei aveau o altă idee despre cine ar trebui să se ocupe. Asemenea chestii intră foarte greu pe agenda guvernului – cine să le bage? În șase luni de ministeriat la MFE, împreună cu Cancelaria, le-am dus pe cele mai multe în ședința de guvern, unii colegi miniștri s-au simțit enervați de insistență, dar le-am rezolvat pe cele mai multe. Miniștrii politici însă nu se ocupă de chestiuni din astea, ei trebuie să lanseze chestii la presă. Birocrații plimbă adrese câțiva ani, Comisia trimite al 20-avertisment, apoi decide că nu e ok și se suspendă niște fonduri, după care Antena 3 spune că Bruxelles-ul pedepsește PSD pentru că e patriot. Că așa se guvernează în România.

Al doilea exemplu: s-au stabilit niște obiective de a impulsiona folosirea de mașini electrice. Câțiva ani mai târziu încă nu se stabilise cine se ocupă să facă prizele pe drumuri. Iar în adrese din acelea, lungi, ministeriale, Ministerul Transporturilor spune că Ministerul Energiei să facă prize pentru că e cu energie electrică, deci…. Ministerul Energiei zice că Ministerul Transporturilor trebuie să facă prize, că doar sunt pe drum și e cu mașini, deci… În acest timp, responsabilul cu infringementul din alt minister face apoplexie, pentru că el e singurul luat la șuturi pentru că România întârzie. În acest timp prim-ministrul României își cumpăra mașină ecologică și defilează cu ea la televiziuni – despre Ponta vorbesc, colegul de opoziție.

Premierul conduce guvernul. Dar cine <gândeşte> guvernul ?

Ei bine, cine ar trebui să coordoneze guvernarea europeană a României? Poate fi Cancelaria. Poate fi un minister al Afacerilor Europene care să preia și coordonarea de politici și diplomația și banii europeni. Oricare dintre aceste variante este ok. Ce nu e ok e să ai diplomația europeană la MAE, banii europeni într-un minister delegat și coordonarea de politici să lipsească cu totul (de fapt, banii europeni sunt în trei ministere separat și coordonarea se împarte cu Ministerul de Finanțe, dar dacă intru în acest subiect nu o să termin curând, așa că am decis că voi scrie o lucrare de doctorat despre aranjamentele instituționale pe fonduri europene).

Toată lumea se ocupă de antreprenoriat. Adică nimeni nu se ocupă eficient

Ceva similar se întâmplă cu Ministerul Economiei. De fapt, nu mi-e clar de ce mai avem acest minister. Coordonarea economiei nu o face, nu prea mai avem economie de stat la acel mod. Are niște companii de stat în subordine. Dar la fel au și alte ministere, cel al Energiei de pildă. Iar mai nou o grămadă de primării își fac și ele companii de stat. Acum câțiva ani, când ne păștea falimentul și am cerut bani de la FMI, banii au venit cu condiția să facem ordine în companiile de stat. Cine să facă ordine? Ministerul Economiei, că el are cele ai multe companii de stat? S-a decis că Ministerul de… Finanțe, care a făcut un departament separat pentru companii de stat.

Să zicem că ministerul Economiei se ocupă de mediul de afaceri? Ei aș, pentru asta avem ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Asta e o veche marotă a PSD. Încă de când Năstase s-a aliat cu Dan Voiculescu și fostul securist vindea tuturor imaginea sa de părinte al antreprenoriatului. Năstase i-a făcut lui Voiculescu minister pentru IMM și antreprenoriat. De atunci, de câte ori revine PSD la putere, face jucăria asta pentru câte cineva. Dar măcar se ocupă cineva de antreprenoriat, nu? Da. Chiar vreo cinci. Ministerul acesta condus de misteriosul manechin Laufer, ministerul Agriculturii, care are niște bani pentru antreprenoriat în agricultură cu fonduri europene, ministrul Fondurilor, care are niște bani pentru antreprenoriat cu fonduri europene, Ministerul Dezvoltării, care are și el un program special pentru IMM-uri, tot cu fonduri europene dar altul decât cel de la Fonduri. Și astea sunt doar câteva exemple. Practic, în România, fiecare minister face câte ceva cu antreprenoriat, că e la modă, Dan Voiculescu a fost vizionar. Nici nu mai comentez eficiența.

Nu putem să ne şi dezvoltăm, să şi furăm. Trebuie să ne decidem

Dar pe logica asta a fost o idee bună ca Ministerul Fondurilor să intre în Ministerul Dezvoltării? Teoretic, da. Noi avem în acest moment două fonduri de bani pentru dezvoltare: banii naționali pentru dezvoltare și banii europeni pentru dezvoltare. Tradițional, banii naționali sunt dați pe pile politice – celebrul deja . Fără programare, fără proceduri reale, fără control real, jupânul dă miliarde de euro la primari.

Banii din fonduri europene sunt mai greu de furat şi de risipit politic dar și mai greu de cheltuit. Am propus în campania electorală din 2016 ca proiect de guvernare al USR comasarea acestor două fonduri de dezvoltare, deci a celor două ministere – indiferent că banii vin din buget sau de la Bruxelles, ei sunt bani de dezvoltare și ar trebui să fie un singur fond.

Deci PSD a pus în aplicare un proiect al USR? Nu vă grăbiți. USR vorbea de comasarea fondurilor și simplificarea procedurilor: adică un singur fond național și european, cu proceduri similare, fără politizare, fără furt, fără multă birocrație. PSD doar a adus un ministru sub alt ministru, în rest totul a rămas la fel. Cele două foste ministere funcționează de facto complet separat, doar că ministrul de la Fonduri, acum numit ”ministru delegat”, trebuie să ia semnătură de la omul lui Dragnea ca să facă orice. Nu s-a schimbat nimic, doar s-a complicat.

Poate vă întrebați de ce avem un Minister al Comunicațiilor și Societății Informaționale? La cât de varză sunt sistemele IT ale statului este uimitor că nu ne sesizăm că avem un minister special pentru IT care ar fi trebuit să bage statul în epoca digitală. Dar tocmai asta e problema. Fiind minister de linie, MCSI nu are capacitatea de a coordona politicile de digitalizare. Se opune însă feroce la orice tentativă ca altcineva să facă această coordonare.

Concluzia sistemică: fiecare minister e de capul lui și se blochează reciproc.

Cum ar trebui să arate sistemul?

Guvernarea modernă înseamnă aproape peste tot urmărirea unor ținte transsectoriale. Problema cu prizele pentru mașinile electrice este una de sistem. În secolul XIX, un Minister al Transporturilor se putea ocupa de… transporturi. Astăzi transporturile sunt doar o latură a dezvoltării teritoriale, un concept mai larg, care nu a pătruns în guvernul României decât prin niște strategii de dezvoltare teritorială plătite din bani europeni și uitate în sertare. În secolul XXI lumea e mai complexă decât pot gestiona ministerele noastre de linie, multe și fragmentate. Ministerele ar trebui comasate în clustere funcționale. Adică unite pe domenii largi de activități. Unde se termină Agricultura și unde începe Mediul astăzi? În secolul XIX, statul trebuia să industrializeze Agricultura. Să producem mai mult. Mediul nu conta. Astăzi, Politica Agricolă Comună a UE a cotit-o spre protejarea mediului. Cum poți să faci asta eficient dacă un minister trage spre industrializare, că așa au învățat la facultate oamenii de acolo, acum 40 de ani. La Mediu oamenii au învățat că ei trebuie să se ocupe de sistematizat râurile, să nu mai fie inundații și să facem hidrocentrale. Cine se ocupă deci de agricultura ecologică și de protejarea mediului în zonele rurale? Ministerul Agriculturii sau Ministerul Mediului sau Ministerul Apelor sau Pădurilor? Adevărul e că nici unul dintre ele, pentru că nici unul nu a făcut pasul spre guvernarea modernă, nici unul nu aplică serios valorile post-industriale. Dar dacă altcineva ar încerca să facă asta serios, toate trei ministerele s-ar opune feroce, pentru că e ”domeniul” lor.

Soluția de sistem? Comasarea lor și coordonarea fluidă de la nivel politic pe obiective de politici concrete: vrem X hectare de pajiști montane protejate până în 2020 – cine se ocupă, calendar, urmărire etc. Pentru asta ar trebui schimbată și logica internă a fiecărei structuri și renunțat la obsesisia juridicismului (noi producem acte normative, nu politici publice).

În fine, ar trebui ca opinia publică și presa să nu reacționeze pavlovian pe logica: doar dacă un minister separat se ocupă de Ceva, atunci acel Ceva e important. Nu merge mai bine Cercetarea din România doar pentru că avem un ministru al Cercetării. Dimpotrivă, avem un punct unic prin care baronii cercetării pot bloca finanțarea pentru tinerii cercetători educați pe piața granturilor competitive.

Pe o logică a comasării funcționale, eu aș vedea un guvern funcțional împărțit în:

  1. Ministere de linie
  2. Structuri de coordonare
  3. Foste ministere de linie comasate în clustere funcționale

Vă îndemn să citiți rândurile care urmează ca pe un prim draft. Nu cădeți în mania detaliilor perfecționiste. Sunt sigur că fiecare cititor are o idee mai bună despre o denumire sau un detaliu de organizare. Și eu probabil aș avea o altă idee mică dar mai bună dacă aș mai medita. Nu detalii sunt importante, ci schema logică. Detaliile au rolul de a ilustra schema, dar gândirea critică ar trebui să se concentreze pe schema logică.

I. Ministere de linie 

 

1. Ministerul Afacerilor Interne

2. Ministerul Finanţelor

3. Ministerul Apărării

4. Ministerul Justiției

5. Ministerul Afacerilor Externe

6. Ministerul Educației

II. Structuri de coordonare (conduse fiecare de un vice-prim-ministru)

III. Foste ministere de linie comasate în clustere funcționale

Ministere actuale a căror dispariție nu ar aduce nici un prejudiciu
– iar dacă au acum sarcini de reglementare/avizare oricum nu ar trebui să le aibă și ar trebui trecute la agențiile de reglementare sau la coordonatori:

 

  • Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale
  • Ministerul Turismului
  • Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (funcția revine la MAE)
  • Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (funcția intră la Cancelarie)

Privire comparativă

Media numărului de ministere în țările UE este 15 ministere, deci cu propunerea de 14 am fi aproape de medie, nu ne-am propus, chiar așa a ieșit. Cel mai mic număr de ministere îl au Ungaria și Suedia. Cel mai mare număr de ministere din UE există în România (24).

Doar Marea Britanie se apropie de noi. Dar Regatul Unit are niște bizarerii specific locale și sistemului de acolo – ministru pentru Brexit, ministru pentru Scoția, ministru pentru Țara Galilor și încă un ministru pentru Irlanda de Nord, ministru pentru Asistență pentru Dezvoltare. Deși nu ne-am apucat să avem miniștri pentru Dobrogea sau pentru Oltenia, tot reușim cumva să fim pe primul loc. Iar în tradiția românească, orice ministru trebuie să aibă un număr fix de secretari de stat, un număr fix de posturi în subordine, parc auto etc. Toate acestea sunt minuțios reglementate, astfel încât nici dacă ar vrea șeful Guvernului să numească pe cineva ministru doar pentru a da importanță politică unei chestiuni tot e obligat de reglementări birocratice să îi dea o liotă de personal și posturi. Avem cel mai stufos guvern din UE. Deși e greu de calculat oficial, aș băga mâna în foc că și cel mai ineficient.

Ministere pentru Europa sau pentru Afaceri Europene există în 10 țări europene, între care Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Irlanda, Suedia. Marea Britanie are un minister al ieșirii din Europa.

Un minister al Dezvoltării este o prezență aproape universală în țările din Estul UE și a venit pe un model de cheltuire a fondurilor europene într-o logică de dezvoltare regională (modelul nu e tocmai un succes istoric, dar şablonul odată creat s-a răspândit masiv în Est, odată cu fondurile europene). Are meritul de a crea o sursă puternică de finanțare pentru proiecte locale sau regionale. În România, modelul Ministerului Dezvoltării este unul mixt, în ciuda numelui: pe lângă Dezvoltare s-a ocupat și de Administrație. Adică a dus banii unde era controlul administrativ și a creat un cocktail explosiv de control în stil ”morcov și zăhărel” cunoscut acum cu numele de ”Pixul lui Dragnea”. Când a fost creat Ministerul Fondurilor Europene, în ideea de a centraliza banii europeni, Liviu Dragnea (atunci ministrul Dezvoltării) nu i-a permis lui Victor Ponta să se atingă de fondurile ”sale” europene, așa încât fondurile europene pentru dezvoltare regională nu au trecut la Ministerul Fondurilor Europene. Dacă sună complicat și stupid, chiar așa și este. România a avut de facto două ministere ale Fondurilor Europene în tot acest timp, și asta pentru că Liviu Dragnea a fost mai puternic decât logica. Abia prin unirea celor două ministere am creat premisa unei logici unitare de dezvoltare regională, dar nu am făcut pasul următor de unificare funcțională, cum am arătat mai sus. Deci cine se uită la România și la Polonia că au ambele ministere ale Dezvoltării de mulți ani ar trebui să ia în considerare și aceste aspecte pentru a explica diferența de performanță.

Bulgaria are un minister al Dezvoltării Regionale și Infrastructurii, iar ministere ale Dezvoltării (la care se adaugă diverse alte componente, Transport în Slovacia, Turism în Grecia etc) există în Croația, Cehia, Ungaria, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia. Dintre țările vechi membre mai au Italia și Grecia, adică tot mari recipienți de fonduri europene.

 

Dacă citiți lista cu nume de ministere din țările UE observați logica comasării în clustere funcționale pe care o propun aici. În loc să avem mulți miniștri, fiecare împărat suprem pe o bucăți mică, ar trebui să avem miniștri puțini dar puternici, care să urmărească obiective macro (scădere sărăcie cu X%, scăderea abandon școlar y%, creștere parc auto electric z% – de pildă). Și toți dirijați coordonat de premier și vicepremieri cu rol de coordonare real.

Pentru secțiunea comparativă am fost ajutat de către colegi din Uniunea Salvați România, care au analizat guvernele tuturor țărilor din UE. Echipa a fost coordonată de Cătălin Dumitrescu din USR Diaspora și a fost compusă din Valentin Iliescu, Daniel Oprea și Nelu Cioranga. Opiniile îmi aparțin și mă implică personal.

Comisia de Tăiat Hârtii 2 vine cu o primă soluție pentru debirocratizare – transpusă de parlamentarii USR într-o propunere legislativă

În ultimele săptămâni din 2017, în Palatul Parlamentului mai găseai seara doar două grupuri de oameni. Unul dominat de parlamentarii puterii, care lucrau de zor la măcelărirea legilor justiției, și un grup de cetățeni voluntari care lucrau benevol la elaborarea de politici publice care să reducă birocrația din viața românilor. Aceștia din urmă sunt voluntarii CTH2.

În urma numărului mare de sesizări primit pe www.comisiadetaiathartii.ro, am decis să analizăm procedurile de emitere a Certificatului de Urbanism și a Autorizației de Construire.

Am descoperit astfel nebănuite aberații pe care administrația publică din România le aruncă în calea cetățenilor onești.

Pentru obținerea unui Certificat de Urbanism, document de care avem nevoie chiar și atunci când facem lucrări de reamenajare în propria locuință, zeci de mii de români pierd inutil sute de mii de zile pe la ghișee.
Am descoperit situații care frizează absurdul – de exemplu, unele primării nu acceptă documente în format electronic eliberate de instituții aflate în subordinea lor!

Analiza completă o găsiți aici 

În urma analizei făcute de voluntarii CTH2, am depus, împreună cu colegi parlamentari USR, un proiect de lege care să simplifice radical procedurile de eliberare a acestui document și să elimine anomaniile birocratice din sistem.

Este reconfortant să vezi că există în continuare oameni dispuși să aloce din timpul personal și să-și folosească experiența profesională pentru a contribui la schimbarea în bine a societății, schimbare pe care statul nu este capabil să ne-o ofere. Chiar și în aceste ultime luni, când actuala putere ne-a dat numeroase motive să privim cu îngrijorare viitorul României.

Acestor oameni minunați le sunt profund recunoscător.

Ne-am gândit dacă azi e un moment bun. Adevărul este că materialele legate de Certificatul de Urbanism erau gata din decembrie. Și mai avem aproape gata analize și propuneri pentru autorizații de construcție, pentru adeverințele medicale, pentru fisc și altele. Toate au fost semnalate de dumneavoastră pe comisiadetaiathartii.ro și analizate de voluntarii noștri.

În decembrie agenda publică era blocată de legile justiției și eforturile noastre nu se observau. Azi a izbucnit povestea cu Tudose. Dar mereu e câte ceva cu PSD. România nu este guvernată.

Pierdem 9 milioane de euro anual și 150.000 de zile de muncă pentru că primăriile ne cer hârtii inutile pentru Certificatele de Urbanism. Asta e o problemă de care ar trebui să se ocupe guvernarea modernă. În rest e gargară și politicianism.

De astăzi, Comisia de Tăiat Hârtii 2 va dudui cu analize și propuneri foarte concrete pentru debirocratizare. Pentru că ne-am săturat de un stat absurd condus de ăștia.

Premierul Grindeanu ne-a mințit. O recunoaște chiar el, într-un document oficial

În februarie 2017, omul pus de Liviu Dragnea să-i conducă guvernul se afla în dificultate. OUG 13 adoptată noaptea de cabinetul său scosese lumea în stradă iar el tocmai fusese chemat la Bruxelles pentru a da lămuriri.

Grindeanu a găsit soluția folosită de mai toți colegii săi de partid pentru a ieși din încurcătură. Să mintă. I s-a ivit ocazia perfectă pe 18 februarie, când a fost degrabă invitat într-un studio tv, imediat după întoarcerea de la Bruxelles.

Psd-iștii încercau, la aceea dată, să ne convingă de necesitatea grațierii unor condamnați invocând o presupusă amendă pe care urma să o primim de la CEDO legată de condițiile din penitenciare. Vă aduceți aminte discursul.

În aceeași emisiune, domnul Grindeanu a ținut și el să ne anunțe că riscăm “să fim amendați” de CEDO cu 80 de milioane de euro. Pe an! S-a dovedit în final o minciună. Decizia pilot anunțată în aprilie nu prevedea nicio amendă pentru statul român. Nu cerea nici vreo lege a grațierii, dar aceasta este o altă poveste.

Dar domnul Grindeanu ne-a mai livrat, cu o seninătate debordantă, și alte minciuni în aceea seară.

Întors de la Bruxelles, premierul psd-ist a făcut o „dezvăluire cutremurătoare”. Grindeanu anunța, fără să clipească, faptul că “a aflat de la Bruxelles” că UE ne oferise bani să construim penitenciare, dar guvernul Cioloș a refuzat.

“S-a oferit şi anul trecut fostului guvern – ca să leg de ceea ce discutam la începutul discuției noastre de astăzi – s-a oferit posibilitatea de a folosi fonduri europene, de a accesa fonduri europene pentru a îmbunătăți sau a renova … pentru penitenciare. S-a folosit,  s-a spus acest lucru de către Comisia Europeană, a fost refuzat”.

Transcriptul declarațiilor premierului se găsesc, din fericire, pe site-ul guvernului. Le puteți verifica aici.

Dar domnul Grindeanu nu avea de gând să ne lase așa, fără fonduri europene pentru penitenciare. Așa că, din studioul tv în care se afla, a plusat – va obține el acești bani, și nu oricând, ci într-o săptămână!

“Vreau să vă spun că săptămâna asta – și o să vedeți concret acest lucru – vom trimite oficial, din partea Guvernului României, pentru Comisia Europeană, o cerere prin care spunem că dorim să accesăm fonduri de acest tip, urmând să ne mișcăm – dacă pot spune așa – foarte repede, astfel încât să putem să accesăm aceste fonduri.”

Concret însă, domnul Grindeanu bătea câmpii. Am explicat asta imediat după emisiune, într-un articol din Adevărul – O minciună stupidă şi nenecesară a lui Grindeanu, disponibil aici: adev.ro/olmqfa

Este imposibil de modificat un Program Operațional stabilit deja cu Comisia Europeană într-o săptămână. Numai un diletant poate crede așa ceva. Cu o lună înainte de acest intervu am averizat guvernul PSD într-o emisiune TVcă discuții în acest sens au fost demarate încă din 2016 de către mine, ca ministru în guvernul tehnocrat. Că s-a obținut acordul de principiu din partea Comisiei, iar guvernul PSD nu avea decât să continue negocierile şi să trimită documentaţia tehnică. Am explicat în articolul din Adevărul cât de complexe și cum s-au desfășurat negocierile cu Comisia Europeană.

Am spus atunci că domnul Grindeanu minte, dar nu am primit nicio explicație.

I-am cerut premierului explicații printr-o interpelare parlamentară.

 

Răspunsul primit din partea guvernului confirmă ceea ce spuneam atunci. Grindeanu a mințit.

 

Citez din document: “Încă din luna iunie a anului 2016, la nivelul guvernului au fost întreprinse demersuri pentru inițierea unor negocieri cu Comisia Europeană, în sensul modificării Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) astfel încât prin acesta să poată fi accesate fonduri pentru finanțarea infrastructurii penitenciare”.

Deci guvernul Cioloș a demarat discuțiile cu Comisia Europeană, nu a refuzat propunerea Comisiei, așa cum susținea Grindeanu la TV.

Cât despre termenul de o săptămână invocat de premier, o nouă minciună.

“Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a trimis, la data de 09.03.2017, către comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, o solicitare de sprijin din partea Comisiei Europene pentru includerea nevoii de finanțare a sistemului penitenciar din România atât în cadrul Acordului de Parteneriat pentru perioada de programare 2014 – 2020, cât și în cadrul programelor operaționale.”

Concret, Grindeanu nu a trimis nimic într-o săptămână și nici nu a făcut nimic concret în acest sens. Faptul că a apelat la o “cunoștință psd-istă” din Comisie nu înseamnă că a demarat efectiv procedurile de unde le-a lăsat guvernul Cioloș.

PSD-iștii ne-au bombardat cu minciuni în campania electorală și după alegeri, în special în timpul crizei ordonanței 13.

Minciunile tind însă să aibă viață scurtă iar adevărul începe, încet încet, să iasă la suprafață. Pregătiți-vă să aflați și alte minciuni frumos împachetate de guvernul PSD-ALDE.

Căldura și apa caldă nu au culoare politică. Soluția USR pentru rezolvarea termoficării în București

USR Policy Brief 6 / mai 2017

autori: Silvia Dinică, senator, membru în Comisia econimică, Dan Ionescu

Varianta PDF a documentului  USR Policy Brief 6 Radet ELCEN

 

Primăria Municipiului București și Ministerul Energiei ar trebui să colaboreze în mod direct și profesionist în rezolvarea problemei termoficării Capitalei. Soluția pe care o propune USR este înființarea unei companii de către cele două instituții, companie care să acopere activitatea RADET și ELCEN. Noua entitate ar trebui să fie listată la bursă pentru a atrage finanțări suplimentare și pentru a asigura transparența totală. Este esențial ca serviciul de termoficare să fie scos de sub influența nefastă a factorului politic.

Termoficarea Capitalei este o bombă cu ceas care întârzie să explodeze de câțiva ani. Când și cum se va întâmpla acest lucru depinde aproape în întregime de Primăria Munici-piului București (PMB) care de aproape 10 ani trăiește pe datorie, delapidând practic bu-getul de stat. Mecanismul e construit în așa fel încât să nu se poată atrage vinovăția nimănui. Cum s-a ajuns aici și cine se face vinovat? Nimeni, până în momentul de față, datoriile unei regii autonome prost administrată și supusă influenței politice sunt de nes-tins. Viitorul nu sună nici el bine. PMB visează la asociații care să se ocupe de termofica-rea în București și comunele adiacente, ignorând faptul că dacă ar trebui să plătească ea datoriile regiei de termoficare ar intra direct în faliment.

Scurt istoric al unei datorii pe care nu o va plăti nimeni

Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București (RADET) este în subordinea Consiliului General al Municipiului București și a fost înființată în decembrie 1990. RADET este responsabilă de transportul, producerea, distribuția și furnizarea de energie termică pe baza unei licențe. Licențierea și subordonarea față de PMB face din RADET un uriaș cu picioare de lut. Anul trecut, înainte de intrarea în insolvență, RADET avea peste 3.500 de angajați și gestiona 996,781 kilometri de reţea primarǎ și 2.949,46 kilometri de reţea secundară. Pentru că folosea o licență, RADET parctic are doar dreptul de utilizarea a rețelei de termoficare, care continuă să fie a PMB.

În această calitate, RADET este cea care furnizează apă caldă și căldură orașului București, încasează contribuțiile cetățenilor, investește în refacerea rețelei și își plătește proprii furnizori. Situația este mai mult decât dramatică. 81% din rețeaua primară și 54% din cea secundară sunt mai vechi de 30 de ani. Pierderile pe rețea ajung până la 38%, RADET are o datorie de 3,99 miliarde de lei către ELCEN (aflată în subordinea Ministeru-lui Energiei), principalul furnizor, și nu poate investi niciun leu în refacerea infrastructurii. Datoria RADET provine în principiu din neplata în ultimii 10 ani de către PMB a subvenției de 50% de care beneficiază locuitorii Capitalei. Toate la un loc au produs intrarea în insolvență a Regiei, fapt care a atras de la sine și intrarea aproape simultană în insolvență a ELCEN, companie grevată la rândul ei de o datorie de 1,74 miliarde de lei către furnizorii săi.

Insolvența celor două companii a fost singura soluție de a împiedica un dezastru de proporții care s-ar fi produs dacă, în loc de insolvență, am fi avut un faliment al producătorului și distribuitorului de agent termic în București. Rămâne incertă plata datoriei RADET către ELCEN deoarece nivelul sumei datorate (3,99 mld lei) reprezintă nu mai puțin de 80% din bugetul anual al PMB (5 mld lei). Acumularea anuală a datoriei din cauza subvenției pentru populație pe care PMB a refuzat să o plătească arată mai degrabă a premeditare, deoarece era evident că prin acumularea sumelor se va ajunge la o dimensiune care va împiedica orice intenție de plată. Fostul primar, Sorin Oprescu, a refuzat de mai multe ori să soluționeze situația la care a contribuit din plin și i-a lăsat Gabrielei Vrânceanu Firea un cartof fierbinte. Ambii edili au preferat să mute discuția din planul economic în cel politic și au amenințat, de fiecare dată când se punea problema executării datoriei RADET, cu acțiuni politice și au cerut guvernului să rezolve problema prin intermediul Ministerului Energiei.

Ce propune Primăria Capitalei

Primăria Capitalei a propus un proiect de hotărâre privind aprobarea de principiu a înființării unei societăți comerciale având ca obiect principal activitatea de producere, fur-nizare a energiei electrice și termice, servicii energetice și de mentenanță.

Din raportul de specialitate s-ar putea interpreta că această nouă companie va fi complementară sistemului ELCEN-RADET, în sensul că va acoperi zonele în care nu ajunge rețeaua existentă. Raportul de specialitate al Primăriei justifică necesitatea înființării societății comerciale prin contribuția acesteia la atingerea obiectivelor Strategiei de Alimentare cu Energie Termică în Sistem Centralizat a Consumatorilor din Municipiul București , menționând ca obiectiv strategic: “realizarea unor surse noi de cogenerare de înaltă eficiență care să alimenteze zonele de consum situate la distanțe mari față de sur-sele ELCEN existente” , “utilizarea surselor regenerabile prin valorificarea energetică a deșeurilor menajere din Municipiul București” .

Aparent, noua societate comercială a primăriei va trebui să intre într-un parteneriat cu cei care gestionează gropile de gunoi ale orașului și care au contract pentru preluarea gunoiului menajer. De asemenea, s-ar putea înțelege că noua societate va dezvolta rețele de agent termic în zona noilor cartiere ale capitalei, care nu sunt conectate încă la rețeaua de termoficare centralizată.Dar noile cartiere au soluții proprii de încălzire și este puțin probabil să fie interesate să renunțe la independența energeticăși să se conecteze la un sistem de încălzire deficitar cum este cel centralizat.

Primăria propune înființarea noii societăți sub forma unui SRL, probabil pentru a evita responsabilitățile pe care le are în momentul de față ca gestionar al RADET-ului, Regie Autonomă. Amintim că, spre exemplu, unele primării din Valea Jiului (Petroșani) au preferat să înființeze SRL-uri pentru a gestiona utilitățile publice, SRL-uri pentru care procedurile de insolvență/lichidare în caz de dificultăți financiare sunt mai facile.

Scenariul optim propus de USR

Constituirea unei singure companii pentru distribuția și producția agentului termic. Instalațiile deținute de ambele companii (ELCEN care produce energie, RADET care gestionează conductele de distribuție a agentului termic și a apei calde) au nevoie de reparații și modernizări urgente. Este eficient ca investițiile în reparații și modernizări să fie făcute de o singură companie, concomitent (în partea de transport și distribuție). Fuziunea ar permite reducerea costurilor cu serviciile suport (contabilitate, mentenanță, logistică, dispecerizare, etc).

Odată constituită această companie, ea ar trebui să fie listată pe bursă urgent, cu un pa-chet consistent care să asigure în același timp transparentizarea întregii activități și să scadă participațiile PMB și ale Ministerului Energiei astfel încât să nu mai existe un control politic asupra noii companii. Cele două instituții publice vor rămâne acționare la noua companie, își vor putea numi reprezentanți în Consiliul de Administrație care să le susțină interesele, dar listarea consistentă ar împiedica controlul politic nefast, care a dus RADET și ELCEN în situația de astăzi. O listare de acest calibru are menirea și de a atrage surse de finanțare suplimentare, pentru că, să nu uităm că deși starea rețelelor este dezastruoasă, la ele sunt branșați 1.230.000 de cetățeni, cu 566.000 apartamente care beneficiază de apă caldă și căldură din partea administrației locale. Aceste cifre sunt impresionante și pot fi baza unui plan de afaceri consistent, care să atragă finanțare pe măsură, odată ce listarea noii companii ar deveni o realitate.

Opțiuni vizate până acum pentru realizarea fuziunii ELCEN-RADET

Varianta 1: Transferul cu titlu gratuit al participațiilor statului în ELCEN de la Ministerul Energiei către Primăria Municipiului București— imposibil financiar

Primăria ar deveni singurul administrator al producției și distribuției de agent termic și apă caldă în capitală. Un asemenea proiect a fost inițiat de Sorin Oprescu și Victor Ponta și s-a lovit de opoziția Curții Constituționale care a constatat că bunurile din patrimoniul statului nu pot fi transferate decât cu justă plată (vezi cazul transferului a 20% din acțiunile Portului Constanța în administrarea Primăriei). În cazul în care transferul s-ar face cu justă plată, este greu de crezut că Primaria ar avea puterea financiară pentru a acoperi valoarea contabilă a ELCEN.

Varianta 2: Absorbția RADET de către ELCEN în cadrul procedurii de insolvență— vizată de posibile conflicte politice

Procedura este fezabilă și ar duce la stingerea obligațiilor născute între ELCEN și RADET de peste 3,9 miliarde de lei (inclusiv dobânzi și penalități). Astfel, noua societate ar avea de achitat doar datoriile pe care le are ELCEN către terți (cifrate la circa 1,5 miliarde lei). În acest caz, cel mai probabil, noua societate va fi administrată inițial de creditori (ANAF / Bănci / Romgaz / Distrigaz), iar după ieșirea din insolvență, de către Ministerul Energiei.

Ar trebui ca PMB să acorde noii societăți licență de furnizare a agentului termic în București, astfel încât să poate realiza producție și furnizare integrată a agentului termic în oraș. Dar această soluție, prin care un minister gestionează termoficarea celui mai mare oraș din România poate fi generator de criză politică. Ce se va întâmpla în momentul în care Primăria Municipiului București va avea aluloare politică decât cea a Guvernului României? Anul trecut Gabriela Vrânceanu Firea a acuzat Ministerul Economiei că încearcă să o atace politic în chestiunea RADET – ELCEN. Duă cum se observă extrem de ușor, o soluție de acest gen este incubator pentru un scandal politic inevitabil care va afecta în primul rând cetățenii Capitalei.

Varianta 3: Preluarea ELCEN de către RADET — nefezabil

Acest plan a fost vehiculat în cursul anului trecut de către vechiul consiliu de administrație al RADET-ului, cu consecința împărțirii activelor ELCEN (CET Grozăvești, Vest, Sud, etc.) către entități care urmează să gestioneze local alimentarea cu agent termic a orașului, inclusiv prin construirea unor noi centrale care să valorifice deșeurile menajere din oraș.

Această variantă este propusă și de avocatul Piperea, administratorul judiciar al RADET, în luările de poziție publice. În Strategia de Alimentare cu Energie Termică în Sistem Cen-tralizat a Consumatorilor din Municipiul București se prevăd acțiuni concrete pentru preluarea ELCEN-ului de către RADET: transformarea Regiei în RADET SA, societate comercială, obținerea licențelor și autorizațiilor necesare funcționării, precum și contractul de delegare a serviciului de termoficare a municipiului București. Se intenționează ca în cadrul planului de reorganizare al RADET SA, să se prevadă fuziunea prin absorbție a ELCEN în RADET SA.

Este de remarcat că ELCEN-ul deține un patrimoniu imobiliar impresionat în București, terenuri cu suprafețe semnificative situate în zone cheie ale orașului (Splaiul Independenței, Palatul Cotroceni, etc.).

Absorbția ELCEN-ului în RADET este însă discutabilă deoarece RADET-ul datorează bani ELCEN-ului, iar proiectul de fuziune are nevoie de aprobarea creditorilor ELCEN (Engie, Romgaz, ANAF, + instituții bancare/ Piraeus, Alpha Bank). Aportul primăriei în noua societate ar fi relativ mic în raport cu contribuția ELCEN și a celorlalți creditori, deoarece RADET nu deține conductele de transport agent termic din capitală, ci este doar concesionarul serviciului public.

Este de așteptat ca și ELCEN să își valorifice poziția juridică favorabilă, cerând, spre ex-emplu, falimentul RADET. ELCEN este creditorul majoritar al RADET-ului și el va decide soarta societății. În acest context, ELCEN-ul va trebui să facă demersuri pentru a obține contractul de delegare a serviciului de termoficare a municipiului București. Această situație nu se va tranșa mai devreme de iarna anului 2017 – vara anului 2018, și are un potențial impact politic semnificativ. În toate cazurile, primăria nu va fi acționarul unic al „noului RADET”, ci va trebui să accepte alți acționari majoritari (potențial ANAF, bănci și Romgaz).

Singura soluție, scenariul USR

USR crede în oportunitatea constituirii unei companii dedicate termoficării Bucureștiului, dar o companie care să fie listată la bursă pentru asigurarea transparenței și scoasă de sub influența politică a majorității Consiliului General al PMB. Proiectul societății este esențial să explice modul în care se va implementa noua structură comercială și modul ei de a se raporta la termoficarea orașului. Este imperios necesar ca funcționarea, recrutarea și planul de afaceri să fie complet transparente, conform legilor în vigoare (cu accent pe legea 111/2016 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice).

Istoria ne arată că Primăria a greșit constant când a venit vorba de RADET și procesul de termoficare a Capitalei. Alocarea cu întârziere de către Consiliul General a subvenţiilor pentru energia termică furnizată de RADET către populaţie. Mărirea de producători a tari-felor de producere a energiei nu s-a reflectat în preţul final al energiei livrate de RADET către populaţie şi persoane juridice. Diferenţa de preţ a fost preluată astfel de facto de RADET ca datorie faţă de producători (ELCEN).Lipsa investiţiilor în reţeaua de transport şi distribuţie a RADETa dus la creşterea pierderilor din reţea până la nivelul greu sustenabil din prezent. Dincolo de lipsa investiţiilor, nu au fost alocaţi la timp nici măcar banii pentru reparaţii curente.Capacităţile de producţie și distribuție existente nu sunt adaptate cererii de pe piaţă.

Așadar, doar profesionalizarea serviciului de termoficare prin construcția unei companii performante și ieșită de sub controlul factorului politic poate salva Bucureștiul de la un dezastru iminent.