Declaratii de avere

Am depus de când am intrat în funcții publice, în decembrie 2015, mai multe declarații de avere. Ca să nu căutați să comparați mai multe pdf-uri, le-am scos într-unul singur cu rol comparativ.  

26 octombrie, 2016|

181 de zile de decizii – 28 aprilie – 26 octombrie 2016

La Ministerul Fondurilor Europene am fost trimis de premierul Dacian Cioloș să fac management de criză și asta am făcut. Am acceptat pentru că nu mi-e teamă de provocări. Am preluat instituția într-un moment de criză: lansarea Programelor Operaționale 2014 – 2020 mult întârziată, blocaje în închiderea Programelor 2007 – 2013. Am întâlnit aceeași situație [...]

26 octombrie, 2016|

MFE anunță deschiderea apelului de proiecte „Formarea personalului implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate”

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunță deschiderea apelului de proiecte „Formarea personalului implicat în implementarea programelor prioritare de sănătate”, cu o alocare de 64,74 milioane de euro din Programul Operațional Capital Uman 2014 -2020 (POCU), primul dintr-o serie de apeluri destinate domeniului medical din România. Cristian Ghinea, ministru: „Acesta este al zecelea apel de proiecte deschis [...]

17 octombrie, 2016|

Comisia Europeană recunoaste progresele înregistrate de România în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante

Comisia Europeană a notificat formal România în legătură cu ridicarea condiționalității G5, referitoare la existenţa unui cadru legislativ pentru aplicarea efectivă a normelor Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în domeniul fondurilor structurale și de investiții europene. Ţara noastră devine astfel primul stat membru al Uniunii Europene care îndeplineşte condiționalitatea privind ajutorul de stat, evitând [...]

17 octombrie, 2016|

MFE finanțează legătura între învățământ și piața muncii: 47,8 de milioane de euro pentru stagii de practică plătite

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a deschis apelul de proiecte „Stagii de practică pentru elevi şi studenţi, în sectorul agroalimentar, industrie şi servicii”, cu o alocare totală de peste 47,8 mil. euro din Programul Operaţional Capital Uman (POCU). Fondurile europene destinate acestui apel au ca obiectiv creşterea numărului absolvenţilor integraţi pe piaţa muncii, prin susţinerea programelor [...]

14 octombrie, 2016|

România este prima țară care semnează memorandumurile pentru Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, în valoare totală de 502,5 milioane euro

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene și doamna Elsbeth Tronstad, secretar de stat în cadrul Ministerului Norvegian al Afacerilor Externe, au semnat astăzi, 13 octombrie 2016, Memorandumurile de Înțelegere prin care România beneficiază de 502,5 milioane euro fonduri externe nerambursabile prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021. „Datorită eforturilor Guvernului României și ale partenerilor noștri din Norvegia, [...]

13 octombrie, 2016|

Programul Diaspora Start-up: se deschide apelul pentru propuneri de scheme de grant

Ministerul Fondurilor Europene, împreună cu Ministerul Afacerilor Externe, prin Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, deschid astăzi, 12 octombrie 2016, apelul pentru Programul „Diaspora Start-up”, cu o alocare de 30 milioane euro din Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020. În prima etapă, administratorii de schemă de antreprenoriat depun propunerile de proiecte în valoare [...]

12 octombrie, 2016|

MFE pune la dispoziţia cetăţenilor arhiva electronică SMIS 2007 – 2013

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) publică arhiva electronică SMIS, care conţine proiectele şi contractele de achiziţie aferente programelor operaţionale 2007-2013. MFE oferă acces liber la informații, în format de date deschise (open data), referitoare la utilizarea fondurilor europene în exerciţiul financiar european 2007-2013: proiecte, beneficiari, contracte de achiziţie, furnizori, rambursări. „Am promis transparenţă şi asta înseamnă [...]

11 octombrie, 2016|

MFE introduce noi standarde de transparență privind contractele de finanțare din fonduri europene

Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene, a semnat astăzi Ordinul privind aprobarea formatului standard al Contractului/Deciziei de finanţare – condiţii generale aplicabil pentru perioada de programare 2014-2020, prin care este introdus un articol dedicat transparenţei. Acesta defineşte contractul de finanţare, împreună cu anexele şi documentele vizând executarea lui, ca fiind informaţii de interes public în condiţiile [...]

10 octombrie, 2016|

Întrevedere între ministrul Fondurilor Europene şi preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag

Cristian GHINEA, ministrul Fondurilor Europene, a avut o întrevedere cu Gunther KRICHBAUM, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag. Parlamentarul german s-a interesat de situaţia fondurilor europene în România, de stadiul lansării apelurilor de proiecte şi a declarat că apreciază “deschiderea spre dialog şi progresele înregistrate de Ministerul Fondurilor Europene de la București”. Pe larg, [...]

4 octombrie, 2016|
Incarca mai multe articole