La urma urmei, am reuşit. Implementarea va fi dificilă. Dar dacă funcţionarii se vor opune, daţi instituţia în judecată.

Super treabă făcută de foştii mei colegi de la Cancelarie (şi actuali de Guvern) cu aceste planşe explicative.

Bineînţeles, super treabă făcută de tot Guvernul aseară prin adoptarea acestui pachet de simplificare legislativă.

Pentru detalii vă rog să urmăriţi planşele explicative.

Au fost nenumărate faze fabuloase cu pachetul acesta.

Pe tot parcursul, de la lansarea platformei maisimplu.gov.ro, unele inclusiv aseară în şedinţa de Guvern şi pe holurile sale.

Fabuloase, şi în bine, şi în rău.

La urma urmei, am reuşit.

Acum, de la Guvern până la ultimul funcţionar e cale lungă.

Vor fi probleme la implementare. Vor fi interpretări diferite la nivel de instituţii. E greu să desţeleneşti dintr-un foc o birocraţie lăsată de capul ei enorm de mult timp.

Dacă funcţionarii vă spun altceva decât scrie în acest pachet (OUG+memorandum) care devine lege imediat ce e publicat în Monitorul Oficial, atunci citiţi-le din el.

Dacă insistă, insistaţi şi dumneavoastă şi daţi instituţia în judecată.

Regulile sunt acum în favoarea simplităţii şi a cetăţeanului.

Premierul Cioloş a cerut Cancelariei şi Ministerului pentru Dialog Civic să urmărească implementarea şi să raporteze în Guvern problemele.

E doar primul pas. Mare, dar primul.

Aici link direct la pdf.