Project Description

Perioada de implementare: Iulie 2012 – Aprilie 2013

Proiectul face parte din programul “Dezvoltare Rurală prin antreprenoriat și asociere” – o inițiativă comună a Fundației Româno-Americane, PACT, CIVITAS, FDSC, CMSC, CRPE și CEED, prin care se sprijină formarea de entități asociative în domeniul agricol.

CRPE este implicat activ în perioada de incubare a viitoarelor grupuri de producători, având rolul de a efectua cercetări privitoare la principalele dificultăți de care se lovesc agricultorii în coagularea asociațiilor și de a transmite recomandări de politici publice autorităților competente (Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanțelor Publice etc).

Până în aprilie 2013, CRPE pregătește patru rapoarte pe teme ce țin de fiscalizarea agriculturii, accesul la lanțul de comercializare a produselor agricole, accesul la creditare pentru aceste asociații agricole. Rapoartele CRPE ce vor fi fundamentate prin consultări publice cu stakeholders, iar apoi concluziile prezentate decidenților în scopul obținerii unor schimbări de ordin legislativ.

Consorțiul de proiect (CRPE, CRPE R. Moldova, European Policy Center – Bruxelles şi Asociaţia de Politică Externă – Chişinău) va monitoriza semnalele politice de la Bruxelles, în corelație cu dezvoltările de pe plan intern și va pregăti o serie de policy brief-uri pe parcursul întregului proiect. Consorțiul va publica analize raport post-Vilnius urmare a deciziilor politice luate în cadrul Summit-ului Parteneriatului Estic din toamna lui 2013.

Finanțator: Romanian-American Foundation