Intrari dupa Editor

7 întrebări pe bune pentru următorii 7 ani – cum facem să folosim mai deștept cele 30 miliarde euro de la UE?

Îmi propun astăzi să lansez niște întrebări care ar trebui să stea la baza unor consultări reale. Voi comenta arhitectura instituțională propusă în pripă de ministrul Boloș, într-un memorandum trecut prin guvernul Orban și legiferat prin OUG (o bucățică referitoare la programul regional). Voi propune cu argumente o alternativă mai bună de cadru instituțional, legat de noua orientare a regulamentelor europene aflate în negociere, și apoi voi lansa câteva întrebări despre maladiile care parazitează sistemul de fonduri europene din România – invit MFE și decidenții politici de mai sus la o conversație reală despre ele. Așa ar arăta o consultare reală.

Comisia de Tăiat Hârtii 2 vine cu o primă soluție pentru debirocratizare – transpusă de parlamentarii USR într-o propunere legislativă

În ultimele săptămâni din 2017, în Palatul Parlamentului mai găseai seara doar două grupuri de oameni. Unul dominat de parlamentarii puterii, care lucrau de zor la măcelărirea legilor justiției, și un grup de cetățeni voluntari care lucrau benevol la elaborarea de politici publice care să reducă birocrația din viața românilor. Aceștia din urmă sunt voluntarii CTH2. […]

Adevărul LIVE, 30 martie 2017

“Eu am venit în USR pentru că am văzut continuarea spiritului reformator din Guvernul tehnocrat. Eu am făcut acel pas, plecarea din Guvern, pentru că aşa am crezut eu că pot contribui la sustenabilitatea proiectului. Am zis că e mai bine pentru proiectul mare să încercăm această formă politică. M-am simţit în USR ca acasă. […]